Am vazut-o, iarasi, pe Nikita la televizor. Saraca de ea, imi trezeste compasiune ! Nici nu stiu de ce ne enerveaza atat, cand o vedem la televizor, in fond, e deprimant si ar trebui sa ne vina sa plangem. Un om care nu are nimic de spus, care nu stie vorbi, care nu intelege ce e intrebat si nici pe ce lume se afla, care accepta sa se faca de rasul lumii, nu fara obiectii, ci cu mare bucurie ! Cum indruga ea acolo tot ce indruga, fara sa se poata concentra, greutatea cu care rosteste cuvintele, efortul imens pe care il face pentru a impleti cuvintele intr-o propozitie, chinul acela jenant de-a arata ca e celebra, ca are prieteni, iubiti, admiratori, ca are o cariera, mascareala aceea odioasa, pusa in fapt cu aportul moderatorilor, in care saraca Nikita crede din tot sufletelul ei, mic si lacom, ca ea este vedeta, ca e un om care poate vorbi despre cum e sa fii vedeta... Pai, cum, naiba, sa nu creada asta, din moment ce e invitata de toate televiziunile si, omul fiind cum e, cum sa inteleaga ca e invitata ca telespectatorii sa rada de ea si sa faca rating, cum sa stie ca e, nu ridicola, e jenant de ridicola, nici n-am vazut vreodata un om macar pe jumatate de ridicol precum e Nikita, cum sa stie ca, pe langa furie, trezeste indignare si oroare. Ea crede ca starneste admiratie si invidie, exact ce isi doreste ! Admiratie, pentru ca toti ne dorim asta si invidie, pentru ca asta ar legitima-o in ideea afirmarii de sine si doar prin invidie isi poate justifica dispretul celorlalti. Acum, apare si spune ca e gravida, cu niste ani in urma, isi facea rochie de mireasa, ca se marita cu un actor de la National, cu vreo trei ani in urma, aparea peste tot pentru ca urma sa se bata cu alta batausa in ring, care a batut-o mar si de care a fugit, fara rusine, mancand pamantul. Asta ne dovedeste ce animalut scos din mediul lui este ; ea n-a fugit de rusine, cum am crezut cu totii, a fugit de frica, sa-si apere pielea, cum fac animalele. E normal sa apara la televizor, sa se fataie in rochie de mireasa si sa spuna ca se marita, asta isi doresc fetele, inca de cand sunt fetite si, asa ridicola si jenanta cum este, Nikita e si ea femeie si a fost, evident, si fetita. E normal sa vrea sa pretinda ca este gravida, in fond, si asta isi doresc femeile, in plus, pe ea, graviditatea o legitimeaza ca femeie. Mi-a spus o prietena ca Nikita a declarat intr-o emisiune ca, in momentul in care va naste, va dovedi lumii intregi ca ea, intre picioare, are organe sexuale femeiesti ! Pai, ce spune asta ?! Unu, ca nici ea nu se vede femeie (si dupa ce a pretins atata amar de vreme, ca sa apara la televizor, ca ea e Poppey marinarul, ca se bate cu orice barbat, era normal sa se trezeasca pe cap cu probleme de personalitate). Doi, datorita faptului ca se loveste de dispretul, ironia si oprobiul celorlalti, cum nu poate realiza nici problemele de comportament, nici micimea in care se scalda, sarmana fiinta crede ca nu este perceputa corect ca femeie, nu ca om, crede ca ceilalti se indoiesc de sexualitatea ei, nu de caracterul ei, crede ca e luata in deradere pentru ca lumea crede ca ea nu este pe de-a-ntregul femeie. Dat fiind faptul ca a fost atatia ani batausa Capitalei si pentru ca nu a avut, vreodata, un iubit, pe care sa-l prezinte. Dincolo de rasu’-plansu’, va dati seama in ce carcera de fobii, complexe si durere habiteaza, fara speranta, acest om ridicol si agasant ? Cu atat mai mult, cu cat are un trecut traumatizant si trist. Nu stiu sigur, dar am inteles ca a fost orfana, ca a trait pe strazi. Sufera si se formeaza intr-un mediu traumatizant, care o va deforma pe viata. E profund legitim ca ea, in conditiile astea, sa-si doreasca sa fie cineva, sa-si doreasca sa fie admirata, sa i se stie numele, sa vrea sa fie invingatoare intr-o lupta, sa fuga fara rusine sa se salveze, sa pacaleasca, fara scrupule, cand vine vorba despre sine, sa vrea sa pretinda ca va fi mireasa, ca va avea un copil, ca se va casatori, dupa cum e cu totul justificat ca nu are educatie, ca nu stie vorbi, ca face eforturi sa se exprime, iar cand o face, fara atatea eforturi, sa fie ridicola, jenanta, sa-ti vina sa-ti duci mainile si la urechi si la ochi, e normal, pana la urma urmelor, sa aiba probleme de comportament si de personalitate si sa aiba un discernamant deficitar. E normal sa sluteasca cuvintele, cine stie cum le-a invatat si daca a citit vreo carte in viata ei, e normal sa ne minta porceste ; ce consider cu totul anormal e altceva ! Cum, naiba, isi permit televiziunile si moderatorii, hrapareti de audiente, sa-si bata joc de un om cu probleme, sa se foloseasca, fara scrupule, de deficientele unui om sarman, pana la urma urmelor, care, intr-o societate cu oarece constiinta, ar trebui asistat de competentele profesionale cu specific si protejata de oamenii de buna credinta, nu folosita si batjocorita ! Stiu, ea isi doreste, ea moare de drag sa apara si sa se faca de ras, e majora si vaccinata, dar oare a beneficiat, vreodata, de vreo evaluare psihiatrica sau psihologica, care sa si dovedeasca ca e apta sa decida ca se poate face de rasul lumii si sa atraga atata desconsiderare ?! E corect sa radem de ea, sa o uram, ponegrim, dispretuim sa ne enerveze, atat cat ne enerveaza, doar pentru ca altii, care se folosesc de ea, ii dau ocazia sa apara la televizor si sa se abrutizeze, cum o face ?! Pentru ca, dupa ce apare le televizor si spune vrute si nevrute, pretinde, cu inocenta si convingere, tot felul de lucruri, urmeaza, bineinteles, si turul doi, confruntarea cu rusinea si pretentiile nerealiste, e invitata, iarasi, cica spre deliciul telespectatorilor, cand, in realitate, nu este vorba decat despre deliciul moderatorilor tv, care isi pot lua bani nemunciti, folosindu-se de un om cu propleme, fara educatie si cu multe traume. Urmeaza, deci, turul doi, cand Nikita este confruntata, public, cu fostele declaratii fara fundament real (oare stim cat de traumatizant este ?!), saracul om, cum nu are nici educatie, nici vreo perceptie clara a realitatii, se va eschiva, va declara alte vrute si nevrute, alte baliverne, care o vor inculpa si mai mult si ii vor aduce si mai mult oprobiu, dispret si batjocura si tot asa, cercul vicios continua, moderatorii tv isi iau bani frumosi si murdari pe carca si durerea unui om cu probleme serioase. In loc ca un asfel de om sa fie ajutat, e folosit si deposedat si de bruma de respect pe care si-o datoreaza si, in egala masura, i-o datoram, fiinca e om si fiindca noi nu am crescut si ne-am dezvoltat in conditiile in care el a fost constrans sa cresca si sa se formeze. S-a intrebat, oare, vreodata, cineva ce a mancat Nikita in toti acesti ani, in care a tot aparut la televizor si a fost cosmarul si batjocura noastra ?! S-o luam logic ! Pentru ca nu avea nicio meserie, nu avea nici cariera, nici familie, nici afaceri, e clar ca personajul nu avea un venit. Aparitiile ei tv n-au facut altceva decat sa-i distruga viata : nu se mai putea angaja, « vedeta » fiind, nu mai putea accepta orice fel de slujba, pentru ca in capul ei de « vedeta » s-ar fi facut de ras, o slujba umila n-ar fi corespuns statutului ei de vedeta, in plus, ar fi recunoscut-o si altii, ar fi luat-o in deradere, iar ea mai bine ar fi murit de foame, decat sa munceasca, logic. Practic, « celebritatea » o va impiedica sa aiba sanse reale si oneste de supravietuire. Celebritatea o constrange sa fie aroganta, sa nu se planga de foame, sa fie vanitoasa, sa inventeze, sa se rupa de realitate si, daca am citi putin, am vedea cat de grave sunt toate aceste lucruri si unde duc ele. Dar, daca un alt celebru, de data asta, spre rusinea noastra, a tuturor, chiar celebru, prin voia intamplarii si consintamantul nostru, poate sa-si mai cumpere inca o masina sau sa-si mai faca o vacanta de vis, condamnand, cu totul, un om la un destin fara sperante si fara realitate, de ce nu ?! S-a intrebat, vreodata, vreun alt celebru, daca aceasta Nikita, poate, pe langa faptul ca nu are ce manca, neavand niciun venit, din ce-o trai, separat de povestea cu celebritatea si imposibilitatea, implicita, de-as gasi o meserie ? Dupa ce se sting reflectoarele, in urma laudelor, a declaratiilor demonstrative si neveridice, a exhibitionismului consumant, a inventiilor si fabulatiilor, care pe noi ne amuza sau jeneaza ? O fi durere, o fi spaima, o fi singuratate, groaza de ziua de maine, cand trebuie, musai, sa se confrunte cu cele pretinse sau cu cele tacute sub tacere, dar greu de dus ? Nikita ar trebui chemata la televizor ca sa fie ajutata, sa i se gaseasca un loc de munca, reabilitata, sa aiba parte de indrumare si asistenta cu specific, pentru problemele si situatia sa, nu folosita, pusa sa se « masturbeze » in toata goliciunea traumelor si lacunelor de dezvoltare personala. Nikita n-ar trebui lasata sa participe la campaniile de imagine de clovn, la care isi da concursul. Ne-am intrebat, oare, vreodata, serios si responsabil, daca are calitatea de discernamant de-a decide asta ? Evident ca nu, nici noi, nici cei care o invita ! Vine si se face de ras, cu frenezie, ne enerveza si ne face s-o uram, iar la capatul acestei povesti e o poveste si mai trista, viata ei, in care numai ea o sti cum o fi !
Cu 4 ore în urmă

Rog explicatii - cine este Nikita? Faima ei nu a ajuns inca in Canada;)
RăspundeţiŞtergereImagineaza-ti grotescul, dupa toate canoanele sale teoretice, de manifestare si de exprimare, si vei putea stii, teoretic si imaginativ, cine este Nikita.
RăspundeţiŞtergereIncearca aici: http://www.youtube.com/watch?v=OM8Cg88ecvw&feature=related
ai perfecta dreptate, principalii vinovati sunt realizatorii emisiunilor tv care mentin in actualitate acesti oameni bolnavi
RăspundeţiŞtergere