Buddha’s blog

Mi-a fost foarte greu, saptamana aceasta, sa scriu despre un blog anume! Am cautat, am frunzarit blogurile…sunt multe!

Noaptea trecuta, am dat, intamplator, peste un blog…am dat la modul ca am mai dat de vreo trei ori de el, la fel de intamplator, cu luni in urma si, de fiecare data, am ramas si am citit. Contrariata si curioasa! Noaptea trecuta, am dat, iarasi, de acelasi blog si am ramas, desi aveam treaba (incepusem articolul despre un alt blog, despre care intentionam sa scriu saptamana aceasta)…Am stat ore intregi, pe Budhha’s blog (din pacate, mult din orele de care vorbesc s-au consumat pe nemultumiri tehnice!) si m-am gandit ca, daca chinezii au inventat si busola si feng shui-ul de vreo trei ori, pentru ca, in miile lor de ani de civilizatie, tot uitau ca le inventasera, deja si le mai inventau o data, dupa ce ramaneau fara ele, faptul ca am intrat intamplator pe un blog pe care, ori de cate ori intrasem, ramasesem nedumerita pe acolo, m-a facut sa ma gandesc la busola si feng shui-ul chinezilor si sa abandonez articolul despre blogul ales pentru saptamana aceasta.

Iata-ma, asadar, scriind despre un blog care se numeste Buddha’s blog…ca sa-l citez pe autorul care semneaza articolele: “Alexandru Negrea (Buddha) este autorul acestui articol”…. Hotarasem ca, o perioada, sa scriu despre blogurile vedetelor, pentru ca, din motive lesne de inteles, acestea par a avea cel mai mare capital de imagine pana si aici, in sectorul blogurilor, iar asta, in anumite conditii, este, deopotriva de instigant pentru toti autorii de bloguri.
Apoi, m-am gandit ca ar bine sa am, pe fiecare articol, blogul unei vedete si blogul unui “civil” si cred ca la ideea asta o sa raman!

Articolul asta, insa, va fi despre Buddha’s blog, un blog, din multe puncte de vedere, halucinant! In sensul unei “tehnicitati” de intampinare halucinante si in altul, care m-a castigat si pe mine, al unor abordari si redari de realitate, halucinante in forma lor de luciditate seaca! Habar n-am cum stau lucrurile cu blogosfera, competitia de aici, clasamentele…de ce unii se afla pe primele locuri, am auzit tot felul de teorii, de la cele de strategie tehnica, cele care respecta regulile formei, regulile matematice, regulile care respecta dinamica interna, cunoscuta in amanunt, a acestei activitati de blogareala… Teoriile privind capitalul de imagine acumulat anterior, care te ajuta sa ai un blog de succes, ramanand printre primii clasati, fara sa fii nevoit sa cunosti vreo strategie, sa respecti vreo regula, sa faci cine stie ce eforturi pentru forma sau pentru fond. Mai sunt si blogurile “inocente”, gen jurnal, unde autorii treaba lor ce-or respecta si ce-or stii in materie de strategie in acest domeniu, intra si scriu si ei, cand au timp, ce simt si ce le da prin cap! Nu sunt in masura sa fac clasificari de natura tehnica, nu sunt in masura, in genere, sa fac aprecieri de orice alta natura, privind acest fenomen. Asa cum am convenit deja, in fiecare saptamana, in rubrica aceasta, voi scrie impresiile mele despre un blog. Asa cum si sunt ele, personale si limitate la gustul si discernamantul meu.

Buddha’s blog este un balamuc curat! In sensul bun, daca o exista vreun sens bun, al balamucului. ( Poate in presupunerea ca doctorii au ajuns sa le semene destul de mult pacientilor, cu rezerva ca primii si-au pastrat discernamantul ). Nu mi-a mai fost dat sa citesc atat de greu ceva ce intentionam, deja, sa citesc (si ma refer aici la blog), datorita formei, datorita structurii, formatului blocului! Nu-mi vine sa cred, am ramas si am citit, nu pentru ca vroiam sa scriu despre Buddha, care este Alexandru Negrea sau viceversa, nici despre blogul sau, asa cum am mai spus, urma si scriam, deja, despre un alt blog. Am ramas si am citit pentru ca nu m-am putut abtine! Habar n-am cine e Buddha (sa-mi fie cu iertare, daca ar fi trebuit sa stiu!), am vazut ca omul e pe locul douazeci si sapte in blogosfera si in alt fel de alte clasamente, e la fel de in fata. Nu stiu daca cunoaste nu stiu ce fel de subterfugii in ale fenomenului, conform teoriilor si speculatiilor care circula (nu in cazul sau; in genere, in cazul acelora aflati primii in clasamente), ideea e ca Buddha duce! Are o acuratete, o putere de munca, pofta si putere de scris, cum mai rar mi-a fost dat sa vad! Parca e un tanc! Scrie despre orice: diverse, stiri de actualitate, informatii de actualitate, fantezii proprii, fanteziile altora, realitate, se vede ca e informat, ca vrea sa fie. Ma uimeste, insa, altceva! Disciplina, puterea de munca, seriozitatea, din spatele “neseriozitatii”, investita in blogul sau. In toate actele, inclusiv in cele artistice, seriozitatea se pune peste piatra de temelii, care are si aia investitia sa de seriozitate, talentul trebuind sa fie serios! Adica nu serios fata de ceva, ci serios, in sine, ca geneza! Alexandru Negrea ( Buddha) scrie bine, as putea spune ca scrie chiar foarte bine, e evident ca are stiinta de gramatica limbii romane, scrie cu acuratete, stie sa cristalizeze, sa se detaseze prin cinism, umor si, uneori (si aici zambesc), prin egoism, lipsa de modestie, ofensiva, demonstrativitate (aia care te obliga sa faci valente) …si, daca unii vor crede ca asta fac toti si e lucru la indemana, eu sunt de parere ca asa este, numai ca este frumos si surprinzator ca toate astea sa apara intr-o forma cristalizata, sigura, nedesueta, asumata si ca schimbare necesar-estetica a registrelor de expresie si de comunicare.

Genul meu de cititor n-ar ramane prea mult timp pe blogul Budha’s blog, in ciuda faptului ca blogul sau are un aspect atatator! Pentru ca sunt obisnuita cu o conventie vizuala a lecturii (si ma refer strict la forma ei); a accesa zeci de butoane, a apasa nu stiu cate clicuri ca sa gasesc si ca sa citesc in intregime un articol ma poate deturna de la intentia de-a citi chiar ceva ce mi-a starnit subit interesul. Cititorii ( hai, sa le zic cu obisnuinta) si-au dezvoltat (pe parcursul confruntarii cu obisnuinta) niste modele de receptare, vizualizare, recunoastere, care nu sunt chiar metehne! Asa cum orice cititor european (si nu numai) este obisnuit si recunoaste scrisul de la stanga la dreapta si, inconstient, recunoaste ce semnifica si alte lucruri in functie de aceasta obisnuinta-reflex de a citi ( de adaugat ca si pana pe actori, pe scena, ii urmarim in functie de obisnuinta-reflex de-a citi; actorul pe rolul principal va fi, de regula, in dreapta scenei. Sau actiunile importante din dramaturgia spectacolului), asa si cititorul cu experienta (sa zicem), care este altul decat cititorul de ocazie, de conjunctura sau cel aflat intr-o statistica, are si el anumite obisnuinte-reflex, dintre care una ar fi sa nu fie impiedicat sa citeasca integral un text si, daca se intampla, sa nu fie impiedicat de mai multe ori!

Ca sa citesc articolele lui Buddha am fost nevoita sa fac adevarate cascadorii! Cum am obisnuinta de-a lectura pe care o are un anumit tip de cititor, nu sunt prea rabdatoare, nu ma fascineaza butoanele si nici nu am prea multa intelegere pentru ele, drept urmare, clicurile pe care le-am tot dat m-au exasperat peste masura si, daca autorul nu m-ar fi prins, pe bune, cu dezinvoltura, tehnica lui de scriitura si subiectele abordate, cu siguranta, m-as fi lasat pagubasa. De vazut ca nu m-am lasat, in ciuda obisnuintelor reflex de-a ingurgita un text (obisnuinte de care nu este nimeni raspunzator) si am ramas, buimaca si contrariata pe acolo (pana m-am prins ca nu pe puncte, puncte trebuie sa dau click, ci pe titluri…spun asta, pentru ca si altii se pot afla in dilema mea, punctele, puncte nascand confuzia ca acolo se continua textul, sa abandoneze si sa rateze un text bun ). Neindoielnic, cititorii lui Buddha sunt cititori de noua generatie, mai obisnuiti cu cititul on-line decat cu cititul cartilor, cei pentru care accesatul butoanelor si clicurile nu constituie o problema (acceseaza si la nimereala, dau click pana nimeresc ), in plus, acestora, aceste modalitati frecvente de intrerupere si cautare le pot da sau determina sentimentul dinamismului, vitezei, sentimente-identitati care guverneaza lumea de azi, evident, in cautarea unei identitati.

Dar ce te faci cu cititorul care duce, Buddha, cititorul care te-ar putea consuma zilnic, pentru ca si tu duci si pentru ca el are obisnuinta si nevoia sa-i consume pe cei care au talent si duc in ceea ce consuma ei?! Acesti cititori pot fi la fel de importanti pentru tine, ba, uneori, chiar in fata celorlalti, pentru ca “meseria” lor este sa citeasca, asta vor sa faca, asta cauta, iar tu, Buddha, stii sa scrii frumos si cu acuratete, ai putea oferi, zic si eu, o piata de desfacere mai larga si cu mai putine intortocheturi, prin care sa nu fi nevoit sa treci ca prin labirintul Minotaurului si nici sa stai la coada de o suta de ori pana cumperi un produs intreg! Spun asta, pentru ca mi se pare bizar ca cineva sa produca si comercializeze cercei si sa se adreseze exclusiv barbatilor, stiut fiind faptul ca femeile sunt acelea care cumpara mai multi cercei, pentru ca ii tot schimba, vor sa-i pastreze, sa detina o colectie, sa fie la moda si, in plus, nu pot sta fara cercei…chiar daca, azi si barbatii poarta cercei! Cu siguranta, nu-si vor cumpara vreodata atatia cercei precum isi cumpara femeile, care, intr-un fel sau altul, nu pot fara cercei! Daca tot scrii bine, ai putea sa ii ai in vedere si pe cititorii de “profesie” sau pe cei absolut pasionati de acest hobby, nu de alta, dar sunt cititori seriosi, care duc, care asta fac – vor sa citeasca!

Categoric, ai un blog si data fiind natura pietei de desfacere, iubitorii de bloguri, consumatorii de bloguri si cei care or avea blogul in sange, daca exista asa ceva, sunt si trebuie sa fie publicul tau tinta! Drept urmare, aspectul blogului tau, formatul, modul in care este dispus textul, spatiile de reclama, toate celelalte spatii necesare, gandite etc sunt in concordanta cu piata ta de desfacere, ba, as putea spune ca Buddha’s blog este unul dintre cele mai interesante bloguri pe care le-am vizitat, din punct de vedere al “amenajarii”. La cat ma pricep eu! Sunt sigura ca asta conteaza, dar nu am caderea si priceperea sa fac diferente la acest nivel. Ma pricep foarte putin la bloguri! Unde ma pot hazarda sa imi dau cu parerea, asta neinsemnand ca ma pricep mai mult, este asupra naturii continutului si formelor de expresie. Cu totul si cu totul, din punctul meu de vedere! Conditionat, desigur, de experienta mea estetica si experienta mea de lectura. Iar, in aceste registre, Alexandru Negrea ( Budha) a fost, realmente, o surpriza placuta!

Imi plac: aplombul cu care scrie, puterea de munca (are texte lungi…alea pe care veti reusi sa le faceti lungi…ca, altfel, va fi foarte frustrant), respectul pentru gramatica si ortografie, am apreciat mult acuratetea, ideile bine cristalizate, lipsa floricelelor, forta, mesajul bine definit si delimitat, formele scurte de cinism la care apeleaza, descrierea filmului exterior din care lipsesc fotogramele care ar putea plictisi sau crea sentimentul de redundant, mi-a placut seriozitatea (insist in a-l suspecta de seriozitate in munca pe care o depune pe blog). Blogul sau arata ca o revista; aproape duce singur o revista in spate, ceea ce nu este putin lucru! (Cu exceptia articolelor scrise de Junky, articole de segment clar, cel muzical…si alea bine scrise si cu umor, dar cum stiu ca Junky e un tip inteligent si cu umor, voi lasa discutia despre Junky pana voi scrie despre Junki )! Cu siguranta, pentru a-si sustine blogul, Buddha trebuie sa citeasca, sa fie informat, sa fie la curent, sa aiba pareri, puncte de vedere, sa aiba timp, putere de munca si chef ca sa le scrie, stiinta de-a le scrie, suport motivational. Nu stiu cat castiga de pe urma numeroaselor reclame de pe blogul sau, acestea fiind aproape sigla langa sigla, dar, si, asa, in ideea ca ar castiga suficient sau foarte mult, seriozitatea si munca, pe care o depune pentru a avea un blog, cum il are, sunt, cu siguranta, de apreciat si sunt, cu siguranta, calitati indiscutabile. Notez ca imi pare absolut de bun simt ca un autor responsabil care munceste cat munceste el pentru blogul sau – va asigur ca munca asta nu e usoara – care are ceva de spus, stie ce are de spus si isi pierde timpul spunand ceea ce are de spus, repet, mi se pare, nu normal, obligatoriu de bun simt, sa poata trai bine, chiar foarte bine, de pe urma unei astfel de munci, iar daca lucrul acesta nu se intampla, e dovada clara ca traim intr-o lume de nebuni!.

Cred ca Alexandru Negrea (Buddha) este un tip inteligent, talentat ( cu cateva luni in urma, absolut intamplator, cautand cu totul altceva, am nimerit pe blogul sau si am citit un post pseudo-sentimental, de fapt, non sentimental, un fel de replica, comentariu la sentimentalismul altora, care m-a inhatat, de la primele fraze si l-am citit contrariata, in intregime si, pe alocuri, jubiland, in conditiile in care, nu eram de acord cu premisele lui, parerile mele nu coincideau cu parerile sale, dar articolul era astfel scris si structurat, incat l-am citit cu deliciu si cu interes. Desi ma grabeam si cautam altceva, am ramas si am citit vreo doua ore pe blogul lui. Dupa, asa cum au facut chinezii cu busola si feng shui-ul lor, l-am uitat, dar m-am intors, iarasi la el, cand am avut nevoie sa scriu! Va dati seama, fie vorba intre noi, cam ce nevoie au avut chinezii de feng sui, daca, dupa ce au uitat ca l-au inventat si l-au mai avut odata, l-au reinventat si l-au reinventat la fel?! Lasa busola, ca aia s-a dovedit a fi necesara! ). Mai cred ca Alexandru Negrea ( Buddha) este un tip responsabil, determinat, de forta, de incredere in activitatea asta de a scrie, asa, in bezna mintii, pe aratura nimanui, pe o chestie de-asta care se numeste blog, pe care nu i-o promoveaza cineva, n-o poti cumpara de la o taraba, mie mi-a castigat increderea, aprecierea, cred ca are unul dintre cele mai bune bloguri din cate am citit! Ii urez succes in continuare si, tin sa adaug, cu toata pornirea, ca il invidiez pentru perseverenta, determinare si puterea de munca! Restul calitatilor de a fi autor de texte, care nu mi-au scapat si pe care le-am adus in discutie mai sus, sunt in gestiunea lui si las invidia deoparte ca sa nu fiu penibila J!
… Serios, Buddha (asa cum nu te cunosc si habar n-am daca ma vei citi vreodata!), mi-a placut blogul tau, asa, cu tot balamucul care mi s-a parut mie ca ar fi (culori, reclame, chenare, spatii, puncte, puncte…alea, punctele, puncte m-au enervat cel mai rau; cum vroiam sa citesc ceva, ma izbeam de ele! Si, fii sigur, ca nemultumirea asta e un compliment! ). Sunt sigura ca asa trebuie sa arate un blog profesionist sau care tinde spre asta, indiferent ce-ar insemna asta! Daca eu si cei ca mine am putea gasi mai usor arhiva, am putea citi mai liberi si mai in voie articolele si am fi cu totii mai castigati! Si tu si cei ca noi! Om fi noi oameni care citim carti, dar, la o adica, putem citi orice, nu de alta, dar avem obisnuinta sa citim si ne si place! Nu din fanfaronada, nu pentru ca ne plictisim, nu pentru ca nu avem ce face intr-o recreatie sau pentru ca vrem sa fim in pas cu o anumita moda, ci, pur si simplu, pentru ca ne place sa citim! In rest, stima si aprecierile mele!

Va invit sa-l cititi pe Buddha, desigur, daca reusiti sa gasiti arhiva si aveti rabdare sa dati click si pe titluri, dupa ce ati dat pe puncte, puncte si n-a fuctionat! Nu va lasati inselati de culori, reclame, chenare, aparenta tabloidizata ( presupun ca e forma de estetism cea mai avansata in materie de bloguri) care ar putea pacali ca textul e usurel; textul e bun!