Mihai Bendeac

Nu ma prea uit la Mondenii; nu ma prea uit pentru ca nu am timp, altminteri, m-as uita! Daca dau de ei, din intamplare, raman si ma si distrez. Uneori, mi se pare ca domnisoarele alea cam bat apa in piua, dar sunt sigura ca e totul cu un scop, ca personajele, imitate ritualic, apar ritualic, de la episod la episod, cu un scop, ca exagerarile, daca nu sunt de rigoare, sunt gandite ca fiind de rigoare…ce stiu eu, voi aprecia intodeauna munca, responsabilizarea, seriozitatea, inteligenta, talentul, iar in balciul “umorului” autohton, unde singurele lucruri la care umoristii apeleaza sunt grotescul si penibilul marlanesc, oamenii astia de la Mondenii au venit, inca de la inceput, cu un umor proaspat, muncit, responsabil, matur, inteligent. Chiar m-am gandit ca n-o sa tina, uite ca tine si au si succes, lucru care ma bucura si ma surprinde placut! Nu e usor sa faci umor! Ca mergi pe imitatie, comedie de personaj, comedie de situatie, absurd etc…umorul e greu! Viciile de procedura din actiunile oamenilor, din atitudini, din conflictele interioare, comportament, vise, afect, emotional etc nu sunt, asa cum par, la prima mana, usor de surprins, usor de inchegat intr-o poveste care te va face sa razi. I-am admirat intodeauna mult pe “comedieni”, indiferent ca e vorba de scriitori, actori, dramaturgi, oameni simpli care au stiinta si talentul sa faca asta! Il plac pe Molliere mult mai mai mult decat il plac pe Shakespeare! Dar asta este o alta discutie. Daca tot ne aflam in zona asta, definitia care mie mi s-a parut cea mai aproape de comedia pe gustul meu este aceasta: “Comedia este locul in care absurdul se intalneste cu acceptarea”. Dar sa trecem la bloguri, pentru ca nu despre Mondenii vreau sa scriu, ci despre blogul lui Mihai Bendeac de la Mondenii. Asa s-a nimerit, n-am tinut neaparat sa scriu despre blogul lui!
Mihai Bendeac! Nu sunt fana lui, abia stiu cine este, nu sunt sigura daca l-as localiza exact in Mondenii…am intrat pe blogul lui si am avut sentimentul acela de real, de nefortat, de imediat, de aeroport, unde, la ghisee, cei ce pleaca in America pot fi francezi, iar cei ce pleaca in Congo pot fi americani si tot asa. Habar n-am cum vorbeste omul, dar, pe blog, pare sa scrie asa cum vorbeste! Faptul ca nu vad efortul in spatele scriiturii imi da, asa, un sentiment de “acasa”, stiu, unii vor zice ca e usor, ca e mai usor sa scrii asa, eu nu sunt de aceeasi parere! Vad, de atatea ori, efortul, imbalsamat in tot felul de solutii, subterfugii, paliere, il apreciez, categoric, atunci cand efortul a fost suportul unei mize categorice ce nu putea fi vehiculata fara efortul aferent si banuiesc ca, fara efort, ar fi fost necesare o locomotiva sau o macara, dar pentru o boccea mica, efortul evident din spatele “dinamicii” boccelei ma stanjeneste, nedumereste. Am citit, cat am citit, pe blogul lui Mihai Bendeac si, desi datorita dezinvolturii si usurintei cu care pare scris textul, scriitura ar putea parea usoara, pentru ca te prinde si n-o simti, lucrurile nu stau deloc asa! Recunosc, prima oara, am avut sentimentul asta! Ca apeleaza la dezinvoltura “ca sa se scoata”! Pentru un om obisnuit, cat de cat, cu cuvintele, abil in a le manevra si a le vinde altora, istet si descurcaret in felul acela speculant in a cladi impresia dorita, modul de scriitura dezinvolt si hatru poate fi o reteta sigura. L-am suspectat de asta, suspectez pe oricine! Am mai intrat de cateva ori si mi-a dat prin cap ca nu e cazul! Gaseste formule! Iar, pentru asta, actul speculativ nu mai este de ajuns, necesara fiind o cognitie cu aptitudini. Formulele care pot acoperi o metafora nu tin de logica, tin de imaginativ! Chiar si intr-un total si extins ludic. Imaginatia este vazuta ca un proces psihic superior celorlalte procese psihice, pentru ca reprezentarea rezultata in urma perceptiei este “deformata”, aceasta “deformare” aducand ceva in plus, ceva care nu exista, nu poate fi perceput, deci, este rezultatul unor aptitudini speciale aflate in dotarea celui care “deformeaza”. Daca, initial, mi s-a parut ca citesc repede si mult pentru ca omul “speculeaza” usor, dupa cateva intrari, mi-am dat seama ca citesc repede si mult pentru ca omul deformeaza! Gaseste formule care ma fac sa jubilez si sa nu ma prind, in plus, ma constrang sa trec, cu repeziciune, la urmatorea, fara sa fi apucat inca s-o consum pe precedenta, omul facandu-si, desigur, un deserviciu prin aceasta modalitate de-a scrie, dar mie mi-a placut si am considerat-o o virtute. Neindoielnic, meseria si aptitudinile de comic il ajuta in a scrie asa si a avea, aparent fara greutate, genul de dezinvoltura fara efort. Aveam o matusa pe o ureche, imi amintesc ca am vizitat-o intr-o iarna…statea intr-o pozitie nefireasca in mijlocul patului si impletea o flanela. Era foarte preocupata de impletitura ei, la modul ca nu ridica capul din sarmele alea cu care impletea, tinea barbia intr-o pozitie la fel de nefireasca ca si intreaga pozitie, in care numai ea stie cum, naiba, nimerise si reusise sa stea (avea corpul, cumva, la 120 de grade, dar nu se razima de nimic, parca vroia sa-si intareasca abdomenul), impletea de zor, abia vorbea cu noi…numai ca in urma ei, flanela se destrama. Se destrama ca in desena animate! Cu repeziciune, de la baza, ca si cum ar fi destramat-o cineva. Matusa-mea habar n-avea, era atat de preocupata sa impleteasca in continuare la flanela aia, incat nu vedea ca, de la baza, impletitura se destrama, cam in acelasi timp cu noua ei impletitura. Am de multe ori imaginea asta in cap, cand un om da de pamant cu ceea ce face, cu buna stiinta, numai pentru ca urmeaza sa “impleteasca” in continuare. Gasesc aceasta modalitate de creatie o virtute. E ca si cu demnitatea; cand o ai, nu-ti poate fi luata, cand n-o ai, o poti pierde din orice.
Am vazut ca Mihai Bendeac abordeaza tot felul de subiecte pe blogul sau. Le citesti repede pentru ca omul scrie ca sa le citesti repede, dar natura subiectelor, diversa, este de calitate, iar consideratiile personale pe marginea lor denota, dincolo de comic si de joc, seriozitate, discernamant, bun simt si premisele unor evaluari lucide. Evident, peste tot, se vede omul Mihai Bendeac, asa cum acesta tine sa ni se afiseze. Autorul se obiectiveaza prin umor, dar nu se obiectiveaza de sine, pe tot parcursul lecturii stiind ca stai de vorba cu omul, asa cum se vrea el, Mihai Bendeac! Apropo de neobiectivare, o remarca de-a autorului a reusit sa nu-mi placa, desi subiectul ales ca si restul articolului mi-au placut. Vorbind de nu stiu ce actrita din provincie despre care CanCan scrisese ca a facut sex in grup, autorul spune ca a facut si el sex in grup si se asteapta sa nu fie arestat pentru asta. Stiu, dezinvoltura, sinceritate, dar mie mi s-a parut ca autorul nu s-a putut lipsi se mandria de a ne incunostiinta ca a facut sex in grup. Evident, e doar parerea mea! Am adus remarca in discutie, dat fiind faptul ca eram la capitolul obiectivare/neobiectivare. Uneori, cand scrii, in lipsa simtului aluia intern nascut in urma exercitiului nuantelor, transparenta te poate calca pe calcaie sau, grabita, sa porneasca in fata ta si sa te calce pe bombeuri. Dar, poate, e doar parerea mea si omul era doar indignat ca o colega de bresla era tarata in noroi fiindca alesese sa faca sex in grup si tarasenia se aflase. Nu pot sa nu ma intreb, insa, daca Mihai Bendeac ar fi fost femeie, ar fi recunoscut, cu aceasi graba, satisfactie si dezinvoltura, ca a facut sex in grup, sau de data asta mobilul intentiei a reclamat dezinvoltura? Departe de mine intentia de a fi rautacioasa, ma intrebam numai! De consemnat ca ii suspectez oricum pe barbati ca sunt foarte mandri de pacatele lor de natura sexuala, asta constituind inversul castrarii, de care un barbat, pe parcursul vietii lui, din tot felul de motive mici sau mari, se tot loveste, trezindu-se pe cap cu angoasa castrarii. M-a mai revoltat comentariul unui domn, pe care autorul blogului l-a si redat, cu aplomb, intr-un post de-al lui:

“ Iti citesc destul de des blogul, la inceput erai amuzant, acum dai lectii de moralitate si sincer esti de CACAT. Tu, prin meseria pe care o faci esti doar un mascarici, bufonul regelui, un clovn care tre’ sa ne distreze. Asta ai ales sa faci, pt asta esti platit, esti bun uneori pe treaba asta. Dar nu trebuie sa ajunga acum un clovn sa-mi dea lectii de moralitate si de ce e bine si de ce nu. Daca vreau sa aflu o parere sincera legata de ceva, nu apelez la tine, nu apelez la un clovn. CLOVNUL TREBUIE SA MA DISTREZE!! NU SA GANDEASCA!! “.

Asa statea scris mesajul necunoscutului catre autorul blogului.

Inca o data, mi s-a confirmat ca, desi ii consuma si, uneori, adora, publicul nu are incredere in vedete, cand vine vorba de credibilitate. S-a vazut asta in campaniile electorale, se vede si in circul scandalurilor in care sunt implicate vedetele, cand publicul ara acazia sa participe la ele, expunandu-si parerile. Intr-un fel paradoxal, idolii sunt crucificati chiar de catre adoratorii lor. Ca si cum acestia (fanii) abia si atat ar astepta. Sa-i puna la zid pe idolii lor! Ca iubirea si ura or fi atat de amestecate si de nedelimitat, nu face subiectul discutiei noastre. Cred, simplu, ca publicul nu are incredere in credibilitatea inteligentei vedetelor din cauza expunerii prea mari a acestora. Expunerea de orice natura, duce, oricum, cumva, la derizoriu. Ma refer la orice expunere, nu numai la expunerea persoanelor publice. Si o idee, un vers, o filosofie etc, in urma unei expunerii continue, pe langa o mare notorietate, intra, compensatoriu, in derizoriul formulelor de larga circulatie.

Dar, de aici la fanatism, la anularea discernamantului evaluarilor obiective, e drum periculos, de ocolit si de pus semne de atentionare pe el. Abia stiu cine e Mihai Bendeac acesta, l-am vazut, cand s-a intamplat sa-l vad, la tv, nu mi-a parut, catusi de putin, grotesc, penibil, peticit din improvizatii la moda azi, nu face genul acela de umor la prima mana si nici genul de comedie de “situatie” sinistra (genul acela de barbarie oribil-marlaneasca, care a parut a fi stindardul umorului de pe ecranele noastre in ultimii zece ani), imi pare, categoric, un actor talentat, responsabil si aflat in zona responsabila a meseriei sale. Am intrat pe blogul sau si am intalnit un om-personaj simpatic, hatru, detasat, care, aparent, distrandu-se, vorbeste despre multe lucruri si vorbeste bine! Consideratiile sale mi-au parut pertinente, lucide, inteligente, cu deschiderea aceea, atat de usor de recunoscut, spre zona improvizatiilor si formulelor celor imaginativi, liberi, creativi, cu tupeu in dezinvoltura dizolvarii formulelor canonice a limbajului si abordarii de lemn. Omul pare ca joaca si in scriitura sa de pe blog, pare ca interpreteaza si, foarte important, este viu, real, la indemana nevoii noastre de-a ne simti bine in preajma unui personaj, in preajma unei scriituri, in preajma unor verdicte. Nu recomand blogul lui Mihai Bendeac, pentru ca autorul are destula nototrietate sa si-l recomande singur, cred, insa, ca, odata intrati pe blogul sau, veti avea sentimentul acela ca nu v-a fortat cineva sa intrati, ca e bine, ca parerile lui pot fi si parerile voastre, ca, in ciuda formulelor-verdict, nu sunteti agresati in vreun fel, ca formulele-verdict au fost inventate pentru a fa face sa zambiti si sa vedeti, ca la specacol, o alta realitate posibila. Cheile personale de descifrare nu agreseaza, raman, cu buna stiinta, personale, autorul jubileaza cu ele, invitand, prin stil, la aceeasi actiune si pe ceilalti, nu se erijeaza in guru, nu pare sa se supere, daca nu e “crezut”. Are o scriitura tonica, vie, la orice post al sau, pare o femeie sanatoasa si pofticioasa, aflata in perioada fertila. Evident, acest sentiment poate sa nasca precautie, stim cum sunt femeile in perioada fertila, ce atentie si ce responsabilitate presupune actul de-a te incurca cu ele. Nu simti cat si ce citesti, autorul amesteca, cu jovialitate si dezinvoltura, mesajele, confesiunile, consideratiile, sare de la un registru la altul, fara sa inchida usile in urma lui, poti sa ramai in orice odaie ai chef, ai sentimentul precis ca se va intoarce, din moment in moment, in odaia abandonata, nu te obliga sa te tii dupa el, spunea, intr-un post, ca el este de parere ca elevii ar trebui sa faca greva (apropo de nu stiu ce intentie a acestora sa faca greva), nu pentru ca au alocatiile prea mici, cum si sunt, ci pentru ca nu sunt lasati si incurajati sa construiasca consideratii personale pe marginea textelor de comentarii. A trecut in odaia vecina, m-a lasat aici, nu m-a “obligat” sa-l cred, l-am crezut pentru ca ideea era frumoasa si “adevarata”. Stiti, in felul acela in care adevarul dintr-un film nu trebuie sa fie chiar adevarul, desi poate fi. Coerent si estetic este adevarul si atunci il iei, firesc, drept adevar. Mi-a placut la Mihai Bendeac ca este viu, iar, intr-o lume de morti sau de mumificati, sentimentul de-a sta in preajma unui om viu este unul bun. Categoric! In plus, cred ca e o forma de generozitate sa decizi sa ramai si sa fii viu pentru ceilalti, stiind sau gandindu-te ce disconfort presupune inversul. Nu stiu ce bloguri nu merita sa “fie pe piata”, nu sunt in masura sa decid astfel de lucruri, dar stiu sigur ca Mihai Bendeac a facut bine facandu-si un blog si scriind pe acolo ce-i trece prin cap!

Spuneam ca m-a indignat domnul acela care a scris comentariul pe care l-am redat mai sus. Nu e usor lucru sa fii bufon cu buna stiinta si totala asumare! Pentru a reusi o asemenea neghiobie, trebuie sa fii tare intelept, stabil si bine cu tine! Prin gurile bufonilor de la curtile regale s-au rostit marile adevaruri. Adevaruri care n-ar fi putut fi rostite altfel, auzite si, poate, nici intelese, schimbate. Si poetic si real, am avut, intodeauna, la finele sau in miezul lecturilor mele, tot respectul pentru bufoni, vazand in spatele ciudatei lor meserii, o mare virtute! In plus, inteligenta, har si puterea de-a-ti invinge si ignora vanitatea, de care natura umana nu se poate lipsi, in nevoia sa de a-si legitima demnitatea . Cred ca a fi bufon poate fi o menire! Sa nu mai vorbesc de munca covarsitoare de-a travesti adevarul si bubele sociale in bufonerii. Cred ca trebuie sa fii tare infricosat, fanatic si limitat, incat sa nu accepti sa primesti sfaturi de la un bufon! Bufonul autentic n-are nicio legatura cu bufonul de meserie; bufonul de meserie e inversul bufonului autentic. Bufonii autentici nu accepta, in general, sfaturi, pareri. Si-au castigat, in urma oricarei dimensiuni a cuvantului, a enuntului, statutul real de bufon. Suntem bufoni atunci cand mintea ne e goala si, poate, cand nu acceptam sfaturi, nu cand facem meseria de bufon, meserie, de altfel, extrem de grea, pentru care trebuie sa ai inteligenta, discernamant si chemare.
Daca Mihai Bendeac accepta sa fie bufon, munceste sa fie un bufon de profesie, are toata stima mea! Nici nu stiu daca cunosc oameni care ar avea datele si meritul de-a face o asfel de meserie! Pentru ca, in sine, este o vocatie! Cu toate virtutile pe care le presupune o vocatie si muncita sa asumare.