Bamboo-ul e format din nu stiu cate sute de rulote!

Singurul baiat de bani gata care mi-a lasat, vreodata, o impresie buna a fost Budha! Categoric, Budha este singurul baiat de bani gata misto!

S-a nascut intr-un palat de cristal si clestar, a avut parinti regi, el era print, probabil, ai lui erau bogati pana-n maduva oaselor, dar rasfatatul Budha, cu toate ca era baiat de bani gata, a dat-o pe filosofie si a renuntat la tot! Si-a tras o carpa pe el si a sters-o, de unul singur, sa mediteze. Nu si-a luat cu el nici diamantele, nici tarfele castelului, l-a durut fix undeva de ispititoarele fete din popor, cu care s-ar fi putut culca, profund legitimat, pana la adanci batraneti, fara sa faca vreun efort, print fiind si pudred de bogat. Categoric, Budha a fost cel mai tare baiat de bani gata de care a auzit omenirea vreodata!

Aseara, am fost in Bamboo. N-am mai calcat de vreo doi ani pe acolo, dar, aseara, dupa ce m-am ingramadit la un concert al lui Horia Brenciu (in pofida vointei mele) in clubul Tribut, am plecat in Bamboo, cam tot in pofida vointei mele. Si bine am facut ca m-am dus! Mi-am reamintit cum era Gara de Nord prin anii ’90. Cel putin, cand am fost la toaleta, am fost sigura ca am nimerit prin vreun tunel al timpului sau prin vreo gaura de melc si m-am trezit in anii ’90, in Gara de Nord. Nici nu mai stiu cate cabine de toalete erau insirate una langa alta si bine ca erau! Pe de alta parte, nu pot fi foarte sigura de impresiile mele, pentru ca am avut impresia ca sunt si la Carrefour. Ma rog! Eram in Bamboo si bine c-am fost!

Habar n-am cati bani castiga proprietarii stadionului Bamboo pe seara, dar ceva trebuie sa se stranga, la ce balamuc este acolo! Cred ca daca coborau grecii in togile lor, o puneau de vreun razboi, apoi umpleau treptele si scenele alea, dupa care ne invadau extraterestrii si, ne transau si ne transformau in insecte, mi s-ar fi parut absolut normal! Bamboo-ul e un stadion pe care nu vezi absolut nimic! Nu pentru ca ai probleme cu vederea de felul tau, ci pentru ca esti ca la o manifestatie obscura, ingramadita si haotica in Arabia Saudita. Mai departe de masa ta, nu vezi nimic! Parca ai fi captiv! Ramai tintuit la masa, nu stii unde sa te duci, in plus, masa la care ai apucat iti confera, filosofic si vizual, un minimum de siguranta. Adica, bine ca ai unde sta! Ii vezi numai pe cei de la masa ta, cei de la masa ta danseaza, evident, in picioare, in jurul mesei. In fond, de-aia si-au luat masa! Chiar daca Bamboo-ul e cat un stadion, unde, naiba, sa te duci sa dansezi?! Eu n-am vazut pe nimeni sa plece de la masa, sa se duca sa danseze in alta parte! E ca si cum ar fi sute de petreceri private in Bamboo. Fiecare gasca cu petrecerea ei! Nu stiu de ce credeam, prosteste, ca iesi din casa, mergi in club, socializezi, vezi oameni, te relaxezi contempland multimea necunoscuta! Nu e vorba ca, in Bamboo, n-ar fi existat multime, ca numai asta era, problema e ca multimea suporta, sub nu stiu ce legi necunoscute, o identitate bizara cu o singura entitate, care nu putea fi contemplata mai mult de cateva secunde, singulara fiind si ochiul si simturile de decodare obisnuindu-se cu ea! Ma rog, eu sunt o devoratoare de multimi, ies din casa tocmai pentru a ma relaxa devorand multimi si amanuntele care ii creeaza identitatea…a fost imposibil, pe stadionul Bamboo, sa identific vreo multime! Am vazut o singura entitate uriasa, pe care am consumat-o in cateva minute. Probabil ca asta e rostul, sa stai la masa ta, sa bei pana nu mai stii de tine, sa tragi de niste sticle uriase si sa dansezi in gasca, ca la petrecerile facute in apartament. Nu cred ca poti vedea, intalni pe cineva in Bamboo, daca nu te plimbi ca paznicul sau tarfa cetatii, prin toate cotloanele. Altminteri, e ca si cum ai fi nimerit intr-o rulota, unde ai de baut, ai masa, ai canapele, ai muzica si dansezi intre masa si canapele, pentru ca esti tanar, n-ai unde sa dansezi si esti mort dupa dans. Recunosc, bine ca se intampla si asta! Unde, naiba, ar fi dansat tinerii care vor sa danseze (ca e varsta) si nu s-au infiintat locuri de dans si pentru ei?! Bamboo-ul e joia tineretului si imensul camin cultural al unui altfel de tineret si unui altfel de comunism! Toti sunt egali si toti fracturati de politica destructuranta a ideologiei.

Am stat toata noaptea cu ochii priponiti in dansul celor de la masa unde am nimerit. Stiu pe dinafara cum dansa gasca de fotomodele si cum dansa Codin Maticiuc! Acestuia din urma ii stiu toate miscarile si toate fentele. Stiu si de cate ori fuma si de cate ori bea. In fond, pentru Codin Maticiuc am iesit in club! Pe de alta parte, cum eram inconjurata de un zid viu de trupuri, care dansau si nu mai puteam vedea nimic in jur, uitandu-ma (ca oricum nu aveam cum sa vad si altceva) numai la Codin Maticiuc, cum e si firesc, omul mi-a cazut drag. Am vazut ca omul are nasuc carn, are un zambet adolescentin, se pupa cu toti prietenii si pe un obraz si pe altul, danseaza foarte vesel cu toate fotomodelele de la masa, nu face diferente, asadar, am conchis ca omul e cumsecade si merita sa fie privit cu drag cand danseaza pe masa. In plus, avea o camasa in carouri juvenile, fara maneci, prietena mea mi-a spus ca el sau familia lui are un orfelinat, iar Codin Maticiuc iese cu copiii orfani la masa la restaurant, asta mi-a parut demn de respect, asadar, l-am absolvit formal de intamplarea enervanta ca este copil de bani gata si danseaza noapte de noapte prin cluburi, fumand trabuc, am facut abstractie de trabuc si de averea pe care o duce in spate si l-am privit ca pe-un adolescent, care danseaza fericit peste poate, intr-o rulota (fiindca a pierdut joia tineretului de la caminul cultural), inconjurat de o gasca de femei inalte in slabe. Cum nu puteam vedea altceva, le stiu pe dinafara si pe fotomodele! Stiu cum dansa fiecare, care avea parul tapat si care nu, care folosesea sampon pentru volum (nu ca m-as pricepe, dar, daca stai o noapte intreaga cu ochii doar pe cateva fizionomii, incepi sa faci niste diferente, sa nascocesti niste ganduri, in fond, omul are obisnuinta gandului mai mult decat obisnuinta distractiei. Sau asa ar trebui.). Am mai incercat sa presupun care dintre fete prezentau lenjerie intima si care carpe, nu ca m-as pricepe, dar trebuia sa ma gandesc la ceva, inghesuita in rulota aia. Am presupus ca cele mai slabe prezentau lenjerie intima, apoi m-am razgandit. Oricum, stiu pe dinafara care dintre ele erau topite dupa Codin Maticiuc. Asta e cel mai simplu de priceput.

Cu o luna in urma, absolut intamplator, la Predeal, am stat la o masa cu Alex Erbasu. Am vazut ca nici acesta nu musca. Ba, culmea ciudateniei, parea imbufnat si trist ca lumea nu-l iubeste! N-am inteles care lume, lumea in general, cunoscutii, prietenii, tabloidele si lumea tabloidelor …ma rog, omul era trist ca lumea nu-l iubeste! Si omul fiind tot baiat de bani gata, mi-a parut bizar ca are o asemenea preocupare. M-as fi asteptat sa fie amarat ca nu-l iubesc toate fotomodelele sau ca nu exista destule fotomodele pe pamant cu care sa se iubeasca. Nu, omul era amarat ca se scriu atatea prostii despre el si, drept urmare, a devenit un personaj reprobabil, deloc tinta admiratiei si a afectului. Recunosc, imi venea sa rad. Apoi, m-am constrans in a fi serioasa cu tristetea omului si sa admit ca ar putea avea vreun sambure de adevar. Daca as fi avut timp sa pariez pe veridicitatea personajului, probabil ca, acum, as fi avut cateva certitudini. Din pacate, n-am vreo certitudine, dar, repet, mi s-a parut bizar ca, la cinci dimineata, dupa o noapte de distractie, pe om nu-l interesa huzurul in care traieste, nici daca este iubit de fotomodele, nici daca sunt suficiente fotomodele pe lume, ci omul era preocupat si amarat ca lumea nu-l iubeste! Sunt un om plin de slabiciuni, mi-a parut frumos si cumsecade ca saracul baiat bogat avea astfel de preocupari, aceasta tristete mi l-a umanizat si infrumusetat si m-a facut sa-l iau in serios. Veti riposta, veti spune ca nu e mare scofala sa vrem sa fim iubiti, si tiranii si-au dorit asta, si calaii si psihopatii…si asa si este! Nu e mare scofala! Dar mie mi-a placut ca omul mai avea si la altceva la care sa se gandeasca in afara de fotomodele si mai avea si alte motive de tristete. Ma asteptam ca singurele motive de tristete sa fie cauzate de faptul ca altii comanda mai multe sticle de sampanie si mai mari si se culca cu mai multe fotomodele. Ca ii pasa de restul lumii, lume civila, care nu era nici “fotomodela”, nici formata din vedete tv, nici acoliti ai cluburilor de fite, ca ii pasa, asa, abstract si poetic, de parerea si iubirea lumii intregi…ca e din vanitate, ca e din egoism sau afirmare si stima de sine…bine ca-i pasa, tot e ceva! Mai rau era daca nu-i pasa! Nu ma asteptam sa-mi placa Alex Erbasu ca era trist si bosumflat ca nu-l iubestea lumea! Lumea, acest tot generic, de care fericitul, petrecaretul si craiul Alex Erbasu parea sa nu aiba nicio idee! Cand, dracu, sa ai, cu atata distractie si atatea impresii?! Uite ca omului, in ciuda “programului incarcat”, ii pasa! Ba, mai mult, era tare amarat! Bosumflat si amarat, a plecat sa se culce. Vulnerabilitatea lui m-a facut sa-i dau o bila alba. V-am spus, am o mare slabiciune pentru “slabiciuni”! Si cum banuiam, din ceea ce citisem/auzisem despre el, ca singurerele lui motive de tristete sau de fericire ar fi femeile, distractiile si camarazii de distractie, m-a surprins sa-l vad atat de bosumflat ca el si “lumea” nu au o relatie buna!

Prin filmele idilice, filmele indiene si toate filmele de smuls lacrimi, am vazut, cu totii, ca si saracele fete bogate plang. Nu ca n-ar fi uman ca fapt fizic, dar ca filosofie, pare, asa, o comicarie de nedescris. Nu stiu de ce! Poate pentru ca acesti oameni nu pregeta in a-si permite tot ceea ce le pofteste sufletelul, iar noi purtam, alaturi de altele, si dogma unei filosofii care ne spune ca: “Desi totul ne este permis, nu totul ne este de trebuinta!”. Alaturi de un milion de atuuri pe care le aduce privilegiul de-a-ti permite sa faci si sa obtii orice, fara sa faci eforturi de nedescris, acelasi privilegiu (de a fi bogat) cara dupa sine cateva incoveniente “mici”. In afara acelora care au tot interesul sa se afle in preajma ta sau sa obtina, dobandeasca de la tine ceea ce-i determnina sa te admire sau sa te cultive ca persoana, oamenii astia pornesc la drum “handicapati”. Nimeni nu crede in ei, real, cu adevarat! Parca ar fi, in mintea si reprezentarea celorlalti, niste oligofreni, pe care nu-i legitimeaza decat bunurile si puterea acestor bunuri. Real, n-au vreun fel de credibilitate si orice ar face, parca ar fi blestemati sa ramana in afara ei. Daca nu vrei ceva de la ei, iti par niste papitoi! Nu-i crezi, nu-i respecti, ii dispretuiesti, iti par ridicoli, in ciuda faptului ca ii invidiezi. Sa fie aceasta fata nevazuta, fata cealalata a monedei?! De-asta o fi sters-o Budha din palatul parintilor doar cu o carpa pe el?! Daca ar fi avut mai multe carpe, ar mai fi putut fundamenta o filosofie, ar mai fi fost crezut, ar mai fi avut acoliti, ar mai fi dat numele unei religii?! Cine stie!

Una peste alta, Budha a fost singurul baiat de bani gata care a castigat stima umanitatii! Este singurul baiat de bani gata pe care-l plac! Nu pentru ca a renuntat la averea parintilor, ci pentru ca a avut multe ganduri… Atat de multe, incat ele au devenit o religie. Gasesc ca n-are vreo legatura lipsa gandurilor cu averea mostenita, e trist sa nu le ai si cu avere si fara!

Bine ca am fost, aseara, in Bamboo! Cat am stat pe o scara si am reusit sa ma uit in jur, am inteles, inca o data, de ce e atat de mare lupta pe ciolan. De ce fetele isi doresc si fac orice ca sa apara la televizor (evident, vor fi cumparate dupa la un pret bun), de ce barbatii isi doresc sa “faca” bani sau sa apara si ei la televizor. Par a fi singurele lucruri care iti legitimeaza afirmarea de sine si stima de sine. Doamne fereste! Cat am stat pe scara aia, am putut vedea multe din realitatile circului de azi pe pamant! Dar cum nu am vreo fobie reala in acest sens, cum circul omenirii dureaza de mult, mult timp, toate mi-au parut legitime, necesare si bine construite. Ca la circ! In fond, si circul are profesionalismul si exigentele sale!