Sa ne tratam de paranoia?

Sunt alergica la mucegai. O sa glumesc putin pe tema asta (in cele ce urmeaza), in realitate, e periculos si consumant. Formele de alergie pe care le dezvolt la mucegai sunt extreme.

Intr-o seara (noapte), am ajuns tarziu acasa…asa cum ajung mereu in ultimii doi ani (motiv pentru care si am ajuns sa scriu asa de rar pe aici). Cand am intrat in casa, am simtit un miros ciudat. Vorbeam cu cineva la telefon, am spus ca inchid pentru ca simt un miros ciudat in casa. Mi-am inchipuit ca este mirosul de la crengutele de brad (erau singurul lucru nou in casa mea). Daca tot suntem la acest capitol, vreau sa va marturisesc ceva. De cand am plecat din casa parintilor mei, mi-am facut o singura data brad de Craciun. L-am facut in decembrie si l-am desfacut in iunie. L-am impopotat spectaculos cu globulete, bomboane si lumini si l-am tinut in casa sase luni. Cred ca am intuit, cumva, ca asta urma sa se intample, motiv pentru care singurul brad pe care l-am cumparat vreodata a fost din plastic. Asta si pentru ca am o adevarata fobie legata de brazii taiati si stivuiti in maldare uriase, in toate pietele si toate targurile in decembrie. Imi pare cumva un genocid impotriva naturii. Ma rog, anul acesta, am fost mai patetica de Craciun, asadar, am decis sa-mi incalc principiile si, in Ajun, mi-am cumparat doua brate de crengute de brad. M-am gandit ca, fiind foarte tarziu, oricum nu le va mai cumpara cineva si vor ajunge la gunoi. Am ajuns acasa si le-am imprastiat prin toata casa. Mi-au schimbat casa, nu m-am obisnuit nici acum cu ele… Binenteles ca le tin si acum in casa, probabil ca le voi tine pana in iunie. Pacat ca nu mai sunt verzi!

In seara aceea, am intrat in casa, am simtit un miros ciudat si am crezut ca e de la ele. Mirosul semana cumva cu mirosul bradului din plastic pe care, in urma cu doi ani, il tinusem sase luni in casa. Cumva, ar fi fost de asteptat sa ma obisnuiesc cu mirosul lui.

Franta de oboseala, extrem de obosita psihic, m-am dus direct in sufragerie si m-am intins pe canapea. M-am gandit ca e prea tarziu (noapte fiind) sa strang si sa arunc crengutele de brad al caror miros ma deranja. In egala masura, mirosul simteam ca imi face rau. Presupun ca, inconstient, asta a si fost motivul pentru care nu mi-am schimbat hainele, desi asta fac de fiecare data cand ajung acasa, dupa ce imi spal mainile. Acum, imi dau seama ca a fost ciudat ca m-am tolanit pe canapea in hainele cu care statusem toata ziua.

Trebuia neaparat sa citesc ceva, asadar, m-am apucat sa citesc. Simteam cum, usor, usor, nu mai pot respira. Nu voi descrie intreaga simptomatologie (am cosmaruri cu ea), dar mi-am dat seama ca am in preajma un factor alergogen si ca mirosul chimic pe care il simtisem nu era de la brad.

Desi respiram din ce in ce mai greu, m-am dus tinta la bucatarie si am inceput sa caut. Nu prea mi-a iesit, respiram foarte greu, asadar, am decis, desi era trecut de unu noaptea, sa ies afara si sa alerg (speriata), speriata neaparat, desi chiar eram inspaimantata, spre o farmacie non stop. Stiam ca, daca alerg si daca sunt speriata (cum si eram), imi voi ridica adrenalina, unul dintre medicamentele eficace in cazul alergiilor…ceea ce se si administreaza, de fapt, in momente extreme. Asadar, am iesit, aproape dezbracata (desi ningea) si am rupt-o la fuga pe strazi. A functionat. Nu imediat, dar, alergand, mi-am dat seama ca incep sa respir mai usor. Am ajuns la farmacie, mi-am luat ce imi trebuia…acum, imi era frica sa ma intorc acasa din cauza frigului. M-am gandit ca inca putina adrenalina nu-mi strica (mai ales ca nu eram tocmai aproape de casa si am si-o frica fobica legata de caini), drept urmare, am rupt-o din nou la fuga spre casa in tricou, la minus niste grade. Ma rog, pana am ajuns acasa, eram bine…sau nu tocmai pentru ca mi-era frica c-am racit.

Am intrat din nou in casa…de cum am intrat, am stiut ca mirosul chimic era de portocale. Am sa fac o mica paranteza. Eu nu mai am de mult timp incredere in portocale. Asadar, desi le mai cumpar, nu le mai mananc! Au gust de celuloza si de bureti de baie organici. Am cumparat o punga mare de portocale de Craciun…cumva, mi s-a parut ca asa se cuvine. Am incercat sa mananc una, intr-o zi, a fost imposibil! Avea gustul de care am pomenit. Nu m-am mai atins de ele, dar aratau bine in casa, de decor. Presupun ca, pana la Revelion, au stat bine in tipsiile in care au stat, in fond, sunt produse chimice, cu multe E-uri injectate in cojile lor! Apoi, am avut treaba, zi de zi, am plecat dimineata, am venit seara…ma rog, la suprafata nu se vedea ceva, dar, cand le-am intors, pe partea pe care stateau unele pe altele si unele pe recipient…erau un munte de mucegai. Numai cat le-am intors si am inhalat mirosul mucegaiului chimic…a fost de ajuns sa mi se umfle si inroseasca mainile si sa simt, iarasi, ca nu mai pot respira. Am luat Claritin, mi-am pus manusi, le-am bagat in o mie de pungi si le-am aruncat. Cred ca aveam deja halucinatii, mi se parea ca vad sporii odiosi de mucegai cum zboara satisfacuti prin toata bucataria.

Nu am un zid care sa desparta bucataria de restul casei, respiram foarte greu (sau mi se parea), am deschis toate geamurile de la casa, chiar si pe acelea pe care nu le deschisesem vreodata. M-am luat o blana pe mine si m-am asezat pe canapea. Stateam ca in parc! Am stat asa vreo ora. Imi parea ca tot nu pot respira, imi era teama sa merg sa ma culc. Peste o ora de stat in parc la minus nu stiu cate grade in propria casa, am inchis geamul la dormitor, am bagat un calorifer in priza, in acelasi dormitor…restul geamurilor de la sufragerie, bucatarie si celalalt dormitor le-am lasat pe toate deschise la maxim.

M-am schimbat in pijamale, m-am bagat in pat (in dormitorul cu geamul inchis si cu caloriferul in priza). Nu dupa mult timp, am simtit un miros ciudat. Deja incepusem sa ma consiliez singura psihologic, inca inainte de-a simti mirosul ciudat (un altul). Imi spuneam: “Stii bine ce inseamna un atac de panica…esti in plina anxietate si in plin atac de panica! Te simti bine, ai indepartat sursa, ai luat medicamente, nu are ce sa ti se mai intample! Nu mai esti rationala, din cauza anxietatii, ai intrat in paranoia, ti se pare ca simti miros ciudat peste tot! E normal, dar incearca sa te linistesti si sa adormi! Nu se va intampla nimic! “ … Stateam in bezna, infasurata in asternuturi si ma consiliam de zor, desi nu mai puteam respira deloc. Am inceput sa tusesc! M-am bucurat! Nu facea parte din simtomele alergiei. Chiar mi-am spus: “Vezi, ai inceput sa somatizezei aiurea. Somatizezei alte simtome! Deplasezi ca sa-ti intreti panica” . Ma tot sfatuiam sa adorm, sa fac eforturi sa adorm, nu mai puteam respira (real) …n-am mai putut ramane in pat, m-am ridicat, am aprins lumina … am avut impresia ca sunt intr-un cosmar! Toata camera era plina de un fum negru, abracadabrant, inspaimantator, greu si inecacios …deja, pe pereti si pe tavan, se formasera niste canepe de funigine. Am crezut c-o iau razna! Nu intelegeam ce se intampla! Fumul gros si negru venea de jos in sus … M-am uitat la calorifer …cu doua zile inainte calcasem, fierul de calcat fusese pe calorifer…il dadusem jos, alaturi, dar tot firul (din cauciuc) al fierului de calcat era infasurat, rasucit in jurul radiatorului. Se topise, facuse scrum negru…in camera, era un miros imposibil, greu si inecacios, tot aerul arata ca scenografia unui film de groaza. Evident ca m-am speriat ingrozitor! Mai ales cand mi-am dat seama ca, de teama sa nu fiu in vreo gasca cu anxietatea si atacul de pannica, ma fortasem, sugestionasem, poruncisem, sa raman in situatia …care, desigur, era extrem de periculoasa, dar si extrem de absurda.

Acum, Veronico, scoate tu mirosul de cablu topit ars, fumul negru si dens, ciorchinii de funigine de pe tavan!! Daca fusesem nevoita sa deschid toate geamurile pentru mirosul unor potocale mucegaite, va imaginati, cam cat de deznadajduita am fost in fata realitatii de-a sta cu toate geamurile deschise, in una dintre cele mai gerose nopti ale anului. Mi-am luat caciula cu urechi, manusi in maini, palton pe mine si m-am culcat in sufragerie. Cinci zile a mirosit in casa a fum.

Daca mi-as fi amintit vorba aia: “In orice paranoia, exista un sambure de adevar” … probabil, n-ar fi trebuit sa aerisesc cinci zile casa … Si, binenteles, daca n-as fi fost atat de desteapta incat sa ma consiliez singura, impotriva instinctelor mele de conservare.

Am zis sa va zic si voua, poate invatati ceva din asta.