Drept credinciosii ce suntem

Vreau sa povestesc ceva. Ma tem, binenteles, sa nu fac vreo impietate, problematica tabuului si totem-ului ramanand acut valabila pana si in spatiul inofensiv al jovialitatii. Dar, mergand pe drum, in felul in care urmeaza sa va povestesc, constientizarea faptului in sine m-a amuzat, asadar, am decis sa va povestesc si voua.

Am fost la Biserica in noaptea de Inviere (Doamne, multumesc!). Cu siguranta, sunt multi crestini in Romania, multi in Bucuresti, altminteri nu ne-am putea explica hectarele intregi de spatii, din preajma bisericilor, pline ochi de drept credinciosi, care asteapta, mai mult sau mai putini piosi, sa invie Iisus. Daca s-ar catapulta un extraterestru in noaptea de Inviere, pe la 12 noaptea, ar crede ca Terra este o planeta a spiritului care tinde spre imaterialitate. Binenteles ca, pe net, circula filmulte odioase (ca tampeniile alea nu pot fi comice) cu drept credinciosi care habar nu au ce e cu doctrina religioasa pe care au imbratisat-o si in numele careia se inghesuie la sarbatorile de care stiu de la stramosi, dar asta este o alta poveste, binenteles. Mereu sunt altfel de povesti ca revers al altor povesti.

Ma rog! Am decis sa stau la toata slujba de Inviere si a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in ultimul an. N-o sa ma hazardez sa explic de ce, cei mai multi dintre voi stiu de ce.

Vreau sa povestesc, probabil nu prea pios, altceva. Ajunsa in Biserica, mi-am dat seama ca trebuie sa am o lumanare si, cum stiam ca voi sta la toata slujba, am decis (stim cu totii inconvenientele in caz contrar) sa-mi procur cea mai groasa lumanare. Asadar, am stat la o coada lunga si dedicata de drept credinciosi, am rugat-o pe doamna care vindea lumanari sa-mi dea cea mai mare si groasa lumanare, am cumparat-o. Imediat, clientul urmator a cerut o candela, mi-a fost necaz ca n-am stiut ca in Biserica se comercializau si candele, asadar, am cerut si eu o candela. Toate bune si frumoase. Am stat la slujba cu o lumanare uriasa in mana pe care n-am indraznit s-o tin prea mult aprinsa, dat fiind faptul ca aveam cea mai uriasa lumanare dintre toti enoriasi, as fi parut o exaltata (ceea ce, uneori, nu este exclus) si nu, in ultimul rand, ridicola (ceea ce, iarasi, e frecvent). Am stat la slujba, nu aveam o geanta la mine, asadar, parand probabil mai pioasa decat altii mai piosi, am stat toata noaptea cu lumanarea de botez intr-o mana si candela, in alta.

Eu nu stiu unde au disparut drept credinciosii care formaserea mitinguri de spiritualitate cu cateva ore in urma…cand em iesit din biserica, dimineata, totul era pustiu in jur. Am decis sa plec spre casa si cu lumanrea aprinsa (nu ma intrebati de ce) si, aprinsa, si candela. Acum! Inainte de a pleca din Biserica, am decis sa-mi cumpar o Biblie. Aveam, dar am decis sa-mi mai iau una. Asadar, am strabatut un parc pustiu, care in acele momente mi-a parut lung si sinistru, cu o lumanare de botez aprinsa intr-o mana, cu o candela aprinsa, in alta mana si cu o Biblie la sub brat. Apoi, tot asa, tot drumul spre casa, care n-a fost scurt. Din motive care nu imi sunt in vreo forma lamurite, drumul a fost, cap coada, pustiu. Atat de pustiu, incat mi-a venit frica! Batea vantul, imi era foarte frig, nu ma puteam grabi pentru ca s-ar fi stins lumanarile si mi se nazarise, cumva, ca lucrurile nu sunt foarte in regula. Ideea este ca eu nu m-am prins, din bun inceput, cum trebuie sa arat. Am o fobie chinuitoare legata de caini. Am fost muscata si, de atunci, am cam ramas cu niste temeri irationale. Imi era foarte teama sa nu se repeada vreun caine la mine, lucru care s-a si intamplat. I-am vazut privirea siderata, dupa primele latraturi, si m-am intrebat de ce ma priveste asa siderat. Am plecat, totusi, multumita mai departe, foarte recunoscatoare ca patrupedul a decis sa ma priveasca nelamurit.

Continuam sa merg, drumul imi parea peste poate de pustiu (repet, nu imi explic, in vreun fel, ciudatenia), eram intr-o zona pe care n-o cunosteam, aproape de casa (motiv pentru care am decis sa vin pe jos), dar nu atat de aproape, motiv pentru care mergeam de ceva vreme. La un moment dat, am ajuns la mai lumina si m-am vazut in vitrina unui salon de infrumusetare. In primul moment, m-am speriat, la modul ca am inlemnit. Evident ca nu m-am recunoscut! Cu capul acoperit, cu o lumanre uriasa intr-o mana, cu o candela in alta, cu o Biblie goasa la sun brat …aratam cel putin ciudat. Fie vorba intre noi, m-a pufnit rasul. Daca extraterestul ala catapultat la miezul noptii ar fi fost ascuns in vreun tufis, ar fi fost si el impresionat de cata spiritualitate exista pe Terra.

Mi-am imaginat ca, daca cainele fusese contrariat de spirituala-mi aparitie, cu siguranta, un agresor cuvantator ar fi fost si mai… Fie si macar pentru ca era dimineata Invierii.
Ideea este alta, mi-am dat seama cat de usor poti parea habotnic! La momentul in care eu imi cumparasem lumanarea aceea uriasa, nu am planuit decat ca voi sta multe ore si ca am nevoie de o lumare care sa nu se topeasca, indoaie de la caldura si picure ceara necontrolat. Nu mi-am facut calculul, vreo secunda, cat de caraghios trebuie sa arate cineva cu cea mai groasa lumanare din biserica in mana. Apoi, descoperind ca sunt si candele, am achizitionat si o candela, dar n-am putut abandona lumanarea (tot totemul si tot tabuul). In timpul slujbei, chiar imi spuneam cat de putin morali sunt oameni, din moment ce venisera sa se roage si sa ierte, dar isi priveau atat de ciudat semeni, in speta, pe mine. Oare de ce?! … Stau si ma intreb, asa, oare daca m-ar fi vazut cineva, cat de “pioasa” ma intorc de la Biserica cu o lumanare de botez aprinsa intr-o mana, cu o candela aprinsa in alta, cu capul acoperit, cu bocanci rosii pana la genunghi si cu o Biblie la sub brat…oare cum m-ar fi privit? Probabil, fix cum m-am privit si eu si cum m-a privit si cainele ala. Am vrut sa-mi fac o fotografie, dar n-am avut cum, pentru ca aveam “toate” mainile ocupate.