Oameni de incredere

Caritas a functionat pentru ca oamenii erau lacomi, naivi, irationali si saraci. Orice inselatorie se bazeaza, presupun, pe aceste coordonate. Intalnesc, zilnic, clienti care renunta la parteneriate solide si verificate (in ani de experienta de colaborare) pentru a merge la “Caritas”. Nu exista Caritas, dar, evident, Caritas-ul va functiona, pururi, la romani, printre cei lacomi, irationali, naivi si mai mult sau mai putin saraci. In Romania, daca unul iti face o promisiune si se arata a fi “salvatorul” tau, primeste, pe loc, toata increderea. Cred ca ni se trage de la cei o mie de ani de feudalism pe care i-am avut. Ni se mai trage si de la toate stramoasele noastre care au stat, in fata portii, pe butuci, si si-au rezolvat cele mai importante treburi existentiale barfind, trecand dintr-o tabara in alta si avand incredere doar in cumatra care barfea mai mult. E greu, cu un asa istoric de comportament si ratiuni, sa nimeresti in era civilazitiei rationale (sa zicem), in care, istoric, circumstantele te-au obligat si pe tine, ca natie, sa ajungi, si sa te astepti sa ai discernamantul de valori si de evaluare la care te-ar obiga interesele. Ani intregi, in Romanai, lucrurile au fost facute la mica intelegere, motiv pentru care orice intelegere este atat de “mica intelegere”, incat aproape nu exista.

Cunosc, zilnic, oameni care intalnesc tot felul de “salvatori” carora le incredinteaza, cu inconstienta, increderea, interesele. Nu am timp sa fac o mica istorie a “Salvatorilor” arhetipali, a salvatorilor din mituri, povesti, basme, legende, versete religioase. Toti au ceva in comun: Nu au vreun interes!

Sinteza bunului samaritean este aceea ca habar n-ai cine e, vine de niciunde, te salveaza si nu-l mai vezi toata viata. Acelasi lucru se intampla, generic si universal, cu toti eroii salvatori ai lumii, cu toate vocile de sfinti sau de ingeri. Nu intamplator Robin Hood e numit talhar, desi se pare ca ii ajuta pe saraci. E numit talhar pentru ca, in primul rand, el avea un interes (mai mare decat cel pentru saraci), acela de-a avea pungile pline. Pungile lui pline se umpleau din faptele lui de “vitejie” savarsite asupra dusmanilor (cica, dusmanilor saracilor), dar, de fapt, dusmanilor lui si-al pungilor lui (initial, pline sau nu). Foarte rar intalnesc oameni care sa-si puna o intrebare fireasca, cand intalnesc un asa zis “salvator”: Oare ce interes are acest om sa fie salvatorul meu?! Unde voi ajunge cu acest “salvator”? Pe acest “salvator” il intereseaza interesele mele sau interesele lui? Etc.

De curand, doi oameni la care tineam foarte mult au luat cea mai proasta decizie pentru ei si interesele (afacerii) lor. La baza, au stat tot lacomia, lipsa de ratiune si naivitatea care vine din lacomie. Au riscat totul doar pentru ca ei si “salvatorul” aveau, circumstantial, in acel moment, aceleasi interese. Se spune ca primul gand care iti vine in minte, prima “pofta” ar trebui sa fie cele mai repudiate. Pentru ca “intrupeaza”, generic, fie o proiectie, fie o dorinta ascunsa refulata (interzisa), fie o pofta de “autodistrugere”… Nu stiu daca ati observat, cand va este foame, de exemplu, ce v-ati dori, in primele momente, si la primele impulsuri sa mancati?… Foarte rar, alimente care sa va faca bine! Sloganul “Omul poarta in sine germenii propriei audodistrugeri” apartine unui prozator, eu il numesc slogan pentru ca pare, cumva, slogan publicitar. Pentru ca, deloc filosofic, asa e: omul poarta, in sine, frumos si de netagaduit, germenii propriei audodistrugeri sau de-a distruge ceva. Agresivitate internalizata si agresivitate externalizata.

Vreau sa vorbesc putin despre asa zisii salvatori! Asa zisii salvatori nu pot fi recunoscuti usor! Dar pot. Primul lucru pe care va trebui sa-l identificam, localizam este: Asa zisul salvator are vreun interes sa fie salvatorul nostru?

Daca identificam un singur DA, simturile si cognitia noastra ar trebui sa fie in alerta. Ar trebui sa verificam imediat daca telurile noastre si telurile salvatorul vor coincide pe termen lung sau telurile noastre, care coincid circumstantial, acum, cu telurile salvatorului nu vor fi, de fapt, dusmanii telurilor noastre viitoare, separate de telurile salvatorului, iar momentul de gratie in care ii acordam “apartenenta” noastra nu va marca sfarsitul intereselor noastre ulterioare, separate de interesele salvatorului.

De regula, salvatorii inchipuiti au o mare tenacitate, o putere de convingere (carismatic-fanatica), sunt extremi de agresivi si intimidanti cu “dusmanii” nostri (pentru a ne convinge temeinic de “salvarea” pe care ne-o ofera …cumva, ca diferenta dintre un caine maidanez care se tine dupa noi pe strada si, pentru a ne convinge sa-l luam acasa, latra ca dementul la toate vrabiile si propiul caine devotat, care nu simte nevoia sa faca exhibitii de loialitate), fac lucruri nepermise, au actiuni manipulatorii nepermise, ne asigura permanent ca, fara ei, am fi fost in rahat, ne indeamna la actiune, preiau fraiele controlului, ne grabesc sa luam decizii, informatia e inlocuita cu comentariul salvatorului, comentariile contin, cu precadere, judecati de valoare personale si seturi nesfarsite de afirmatii devalorizante la adresa celor de care trebuie sa ne ferim si de care el, salvatorul, urmeaza sa ne apere si sa ne salveze, binenteles. De cele mai multe ori, controlul intregii situatii este preluat de salvator si, de regula, el incepe sa ne ofere serviciile celor de care ne-a “salvat”. O privire atenta va va face sa descoperiti ca, de fapt, salvatorul, in numele salvarii voastre, isi va satisface propriile trebuinte, care nu au vreo legatura cu trebuintele si interesele voastre. Dar, pana sa va dati seama, asa cum ii spuneam unui prieten, va veti afla, deja, intr-o tara straina, necunoscuta, in care nu veti mai recunoaste ceva si, de regula, in astfel de cazuri, nu veti intelege si vorbi nici limba, salvatorul vostru avand singura ureche care va intelege si singura limba intru rostire.

Se spune ca omul este masura tuturor lucrurilor (anticul, filosoful) si ca ceea ce se gaseste in noi se regaseste pretudindini, ceea ce nu este in noi nu se afla niciunde (tot anticul si tot filosoful). Eu chiar cred ca omul este masura tuturor lucrurilor. Ma uit in om si in viata omului si imi dau seama de multe. Vine un om si imi vorbeste …ma uit adanc in ochii lui, ma uit atenta la gesturile lui, ma uit “adanc” in viata lui de pana la mine, in faptele lui, in visele lui, ma uit la ce-mi transmite zambetul lui, caut, intodeauna, sa vad cum ii percepe, trateaza, respecta pe ceilalti. Din toate astea, fara sa urmaresc un interes anume, am intodeauna informatii trebuincioase. Bunicile noastre spuneau: “Fii atent cum se poarta cu ceilalti ca asa se va purta si cu tine!”. .. Cati dintre noi tinem cont de acest sfat?

Ni se pare (prosteste, irational) ca “ceilalti” nu suntem noi si noi vom fi permanent separat de “ceilalti”. Ceilalti suntem noi. In fiecare secunda, noi suntem ceilalti (pentru altii si pentru aceiasi oameni). A fi atent la cei din jurul nostru cum se poarta cu “ceilalti” ar trebui sa fie una din prioritatile sistemului nostru de valori. Oricand, cu siguranta, se vor purta la fel si cu noi!

O intrebare mai fructuasa ar fi cum ii putem recunoaste pe oamenii de buna credinta? Din pacate, nu ii vom recunoaste! E fix cum este si cu alimentele sanatose; nu ne conving!
Din experienta mea si experienta cartilor, am invatat urmatoarele lucruri: oamenii care ne vor ajuta sa performam, ne vor invata sa ne iertam, sa-i iertam si respectam pe ceilalti, sa ne respectam pe noi, sa avem incredere in noi, in visele noastre, in fortele noastre, care ne vor invata sa nu ne temem, ne vor spune ca “ceilalti” nu sunt dusmanii nostri, ci doar oameni tristi sau nefericiti, oamenii care ne spun ca timpul lucreaza in favoarea noastra, oamenii de la care invatam, oamenii care ne impiedica sa fim victime si care sunt preocupati de stima noastra pentru propriul sine, oamenii care nu ne judeca si celor care le calcam pragul casei, fara ofrande…acestia sunt oamenii in care trebuie sa avem incredere! Nu-i asa ca seamana cu parintii noastri?