Poveste de iarna despre tabloide

Acum vreo luna, scriam ca m-am razgandit in privinta tabloidelor. Adica, ca le vad ceva mai cinstite decat par la prima mana. Voi dezvolta un rationament! Sa zicem ca eu vreau sa-mi deschid o fabrica de hartie. N-o sa ma apuc sa tai vreo cinci paduri, sunt scumpe, nu mi le da nimeni, in plus, cred ca mai sunt toate vreo cinci paduri in Romania. Voi avea drept plan, printre altele, sa reciclez hartia sau sa apelez la firme specializate pe asa ceva. N-o sa pot baga hartia aia mocirlita de prin gunoaie, in malaxoarele mele, ca sa fac hartie noua. Va trebui, presupun, s-o curat, dezlipesc conservele de pe ea, s-o indrept putin. Oricum, ca s-o bag in malaxorul care o toaca, am nevoie sa fie cat de cat “cosmetizata’. Tabloidele isi propun sa toace vedetele! Uneori, sunt nevoiti sa le cosmetizeze putin, inainte de-a le toca. Tabloidele nu isi ascund domeniul de activitate. Au nevoie de materie prima, drept urmare, e normal sa alerge s-o caute, contracteze, contacteze, sa scormoneasca dupa ea si prin gunoaie, s-o recicleze, s-o puna in saci noi odorizanti, s-o puna pe caprarii, in scopul departajarii, s-o curete putin de gunoaie, inainte de-a o arunca in malaxorul de tocat. Ele, tabloidele, au o treaba, au un domeniu de activitate declarat si asumat, nu pretind altceva in privinta domeniului de activitate declarat si asumat, este o treaba responsabila la vedere, cu obiect al muncii si domeniu de activitate in privinta carora si-au asumat intreaga transparenta. Ca ele sunt nevoite sa cosmetizeze gunoaiele…e normal, asa se intampla si in cazul reciclarilor de tot felul…ca, apoi, le introduc in masina de tocat…e scopul activitatii lor. Tabloidele, paparatzi, n-au declarat ca salveaza oamenii de la inec, de la avalansele de zapezi, ca se inscriu in Ordinul Iezuitilor, ca vor milita alaturi de solii pacii si ai actelor umanitare. Ele au un domeniu de activitate in privinta caruia n-au mintit pe nimeni, acest domeniu de activitate, ca oricare altul, presupune un proces de productie, niste materii prime, niste parteneri, niste furnizorii, un obiect al muncii asupra caruia sa se actioneze si, in ultima instanta, rezultatul finit, rezultatul procesului de productie, pe domeniul de ocupatie declarat. Rezultatele lor sunt in deplina concordanta cu scopurile activitatii lor, a filosofiei activitatii lor. Nu si-au propus sa faca gogosi, ci sa toace pe unii! Inainte, vedeam munca lor ca fiind infama. Imi scapa ca ei au declarat explicit cu ce se ocupa, care e domeniul lor de activitate si ca nu au pacalit opinia publica ca sunt doctoritele de la Smurd. Drept urmare, daca munca lor e legala, asumata si nu poate fi dovedita drept infractiune, e doar un domeniu de activitate in privinta caruia fiecare dintre noi avem dreptul la propria pozitionare. Consumatorul crede ca tabloidele sunt in gasca cu vedetele si, apoi, e oripilat ca le baga in malaxor. Si vedetele traiesc aceeasi oripilare, ele fiind, in prealabil, cosmetizate, reciclate, culese, saltate de pe te miri unde si aduse pe prima pagina. Dar cum tablodele au drept domeniu de activitate sa toace vedete si nu pufuleti, trebuie sa faca rost de ele, daca nu mai au materie prima sau materia prima e intr-o stare prea buna pentru a fi aruncata, reciclata, bagata in malaxor. Drept urmare, trebuie sa si-o procure de undeva. Asta este, probabil, motivul pentru care consumatorul e oripilat ca tot felul de bazaconii umane apar luni intregi pe primele pagini ale tabloidelor. Consumatorul cerede, de obicei, ca tabloidele nu au discernamant si ridica, brambura, tot felul de odiosenii la rangul de vedete, ca sa aiba de pe urma cui trai. Asa e, dar ei le cauta (sa zicem, prin gunoi), le recicleaza, cosmetizeaza, ca sa le bage in malaxor. De multe ori, rezultatul e uluitor-enervant! Dupa ani intregi de malaxor, vedetele-paiate devin vedete! Isi mai taie din buze, din tate, isi pun fuste peste chiloti, se duc pe la terapeuti, scoli, librarii, profesori de dictie, croitori mai acatarii, mai pun mana si pe cate-o carte, ca s-au saturat sa fie materie prima pentru malaxor …si, uite, asa, dupa niste ani, sunt de nerecunoscut! Dupa nu stiu cate reciclari, dezvolta niste anticorpi, niste celule de supravietuire atat de puternice, incat, aidoma, virusilor, suporta miliarde de mutatii, in cativa ani de existenta. Eu cred ca toate vedetele din Romania (si nu numai, evident) ar trebui sa plateasca, lunar, o ditamai taxa tabloidelor, malaxorul acestora fiind cele care fortifica organismul-celebritate si le dezvolta imunitatea la rangul de supravietuire publica cat mai aproape de decenta. Intr-un anume sens, tabloidele ar putea fi luate drept niste bacterii (necesare, cum detine orice organism viu) care mananca alte bacterii (periculoase pentru organism). Sa zicem ca asta a fost un alt posibil fel de-a vedea lucrurile! Mi-am permis, dat fiind faptul ca, aidoma titlului cartii aleia, eu sunt de pe Marte si tablidele sunt de pe Venus! Na, le-am dat lor sansa sa fie de pe Venus, indiferent ce-ar insemna asta! Apropo de titlu de carte, este o carte (poveste psihanalitica) care se numeste “Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri”. O femeie are nevoie de terapie toata viata, merge la acelasi analist, vinde tot ce are ca sa-si plateasca sedintele, isi ia cate doua, trei slujbe, in fine, ajunge saraca lipita pamantului, evident, nu-si mai poate plati analistul, acesta nu o mai primeste. Exasperata, furioasa, pacienta ii aminteste analistului toate sacrificiile facute. Calm, analistul ii raspunde: “Nu ti-am promis niciodata o gradina cu trandafiri!”. Intr-un anume fel, asa e si cu vedetele! Obisnuite, fara vreun merit anume, ca tabloidele sa le cosmetizeze, dichiseasca, anii in sir, pentru a le insira pe paginile lor, acestea sunt socate cand tablodele dau cu ele de pamant. Probabil, reprezentantii tabloidelor ar trebui sa le dea acelasi raspuns: “Nu v-am promis niciodata o gradina de trandafiri!”.