Bucuria are chip

Ma uitam la Brancu, pe care l-am ponegrit in fel si chip…si, in seara de Paste, vazand ce fata fericita avea ascultand niste cantece lautaresti, mi-a procurat un soi de simpatie.E bizar cum o expresie de cateva secunde a unui om ti-l pot face simpatic pe om, in pofida altor convingeri. Privindu-l cum danseaza si cum se bucura pe muzica lautareasca, m-am trezit impresionata de “satisfactia” lui. Probabil, din motive umane lesne de inteles, chipul lui mi-a parut extrem de uman. Fara sa vreau, m-a facut sa zambesc si sa ma uit in continuare la el si la lautarul lui. Amandoi erau atat de satisfacuti, incat m-am gandit ca au innebunit. Este un sentiment surprinzator reconfortant sa vezi oameni atat de fericiti: unul ca poate sa cante, altul ca poate sa topaie.