Ieri, eram furioasa ca programul masinii mele de spalat dureaza prea
mult. Mi-am dat seama ca am deplasat nemultumirea vizavi de mine asupra
masinii de spalat. In fond, in deplinatatea facultatilor mintale,
folosesc aceeasi masina si acelasi program, de cativa ani. Se apropie
momentul sa fac ceva, iar asta ma angoaseseaza profund.
Ceea ce urmeaza
sa fac (in spatele lui “trebuie” existand o necesitate obiectiva, la
care deliberez de multe luni) nu ma caracterizeaza. Eu sunt un om care
construieste. A deconstrui, chiar si filosofic vorbind, imi pare
materializarea destabilizarii profunde. Necesitatea (si nu neaparat
propria necesitate) ma constrange sa pun in act o forma de a deconstrui.
Stiu, se mai intampla! Asta nu inseamna, insa, ca regulamentul meu
intern de reguli nu e dat peste cap! Acelasi regulament intern de
reguli, principii, credinte (la care ader de mult timp si mi-a fost bine
si pace cu ele) ma constrange, in virtutea chiar a stabilitatii si
integritatii regulamentului, sa pun in act o manifestare putin inversa a
aceluiasi regulament. Uneori, integritatea si stabilitatea unui set de
reguli se bazeaza, paradoxal, chiar pe incalcarea lor, pentru a repune
in functie instantele ce compun intregul.
Daca nu as face ceea ce am de
facut si trebuie sa fac, n-as mai fi mult din ceea ce am construit si
decis sa fiu. Daca o fac, unele concepte cu functie de valori vor fi
contrazise. Chiar de mine, cea care le-a inscaunat. Toti stim cate ceva
despre noi! Eu am stiut, intodeauna, ca am o responsabilitate fata de
ceilalti.