Uneori se face tarziu mult prea devreme, de parca s-ar scurge tot timpul dintr-o data, ca apa din galetile din tabara de la Navodari, umplute si apoi asezate in echilibru deasupra usii ca sa le cada in cap celor care veneau ultimii de la dus.
Alteori nu e niciodata destul de tarziu. E inca prea devreme ca sa poata fi deja tarziu. Ca in serile cand te chema mama acasa de la joaca si tu stiai ca mai e destul timp pana sa fie tarziu cu adevarat.
Intre „devreme” si „tarziu” nu exista mijloc, iar motivul nu e foarte greu de inteles.
„Devreme” e o masura a ratiunii. E devreme atunci cand n-am reusit sa strangem destule informatii ca sa putem concluziona ca e tarziu. Lucru care, de altfel, nu se poate intampla niciodata pentru ca „tarziu” e o idee a sufletului. Tarziu e pur si simplu. E tarziu si gata. Nu putem explica anume cum s-a facut tarziu.
Intre „devreme” si „tarziu” nu exista mijloc pentru ca intre ratiune si simtire nu exista mijloc. Va amintiti? Geometrie analitica: nu exista mijloc intre doua plane, fiindca intersectia intre doua plane neparalele e o dreapta, iar dreptele sunt infinite.
Asa ca ce facem e sa incercam a ne tine echilibrul mergand pe o dreapta, intersectie de plane geometrice, intersectie de planuri din noi insine. Cadem la fiecare cativa pasi, uneori intr-un plan, alteori intr-altul. Uneori in prea devreme, alteori in prea tarziu. Si dupa primele trante ne cautam prajini pentru men?inerea echilibrului. Ele ne fac sa inaintam mai incet, dar ne ajuta sa cadem mai rar.