Toata lumea l-a blestemat pe Basescu, cand acesta a adunat cainii de pe strada si i-a dus unde i-a dus, i-a castrat, le-a pus insigne-n urechi etc. Evident, asa cum sta bine unei gloate dezorganizate, l-au blestemat si l-au huiduit si cei care nu iubeau animalele, ba, chiar le urau din tot sufletelul lor, mic si dezorganizat. Numai ca, acum, dintr-o data, aveau ce blestema, ce polemiza, isi puteau permite si ei o atitudine civica si democratica, asa cum ne obliga o constitutie civilizata. Ma rog, saracul Basescu, presupun, ca, dupa actiunea de-a curata strazile Bucurestiului de niste animale (pentru ca, in fond, indiferent ca-i mai cumparam de pe la magazinele de profil, ii tinem in casa si ne plimbam cu ei in lesa, cainii, neindoielnic, sunt animale! Cel putin, asa ar fi logic sa fie, daca ne luam dupa randuielile din carti…nu ca ne-am lua!), n-a mai putut dormi noaptea de reprobii, blesteme, injuraturi, urlete, vaiete si tot tacamul de atidudini democratice ce apartin unei gloate.
Asadar, desi era pentru prima oara cand un gospodar civic curata Bucurestiul de animale, noi am fost foarte ofuscati si cuprinsi de umanitatea descreierarii noastre, ne-am trezit ca tinem cu animalele, ca le vrem in preajma noastra, ca le vrem libere, sigure si procreand ca in jungla, ca vrem catei in fata si in spatele blocului, pe strazi, prin parcuri, in fata magazinelor, in dosul restaurantelor, in parcari etc. Ce mai conta ca eram capitala europeana, ce e aia capitala europeana, aia e in Europa, acolo, la ea, si asa Uniunea Europeana nu ne ajuta cu nimic, noi, aici, suntem omenosi, milosi, ne plac animalele (repet, cainii sunt animale!) lasate de izbeliste pe strazi, nu ne pasa ce mananca, unde dorm, daca sunt sanatosi, turbati, daca se vor inmulti mai mult ca noi, daca nu vor fi zece caini la om…important era sa ascultam de pornirile aleatorii, primitive, si sa aparam, nu conteaza ce…oricum, la gloata, nu conteaza mobilul, conteaza ca, aparent sau dintr-o data, poate avea un mobil. Daca Basescu se hotara atunci sa prinda toti cainii, sa-i stranga, sa-i tunda, coafeze si sa le puna funde-n cap si medalioanele la gat, s-ar fi suparat gloata si atunci, ar fi urlat ca Basescu arunca cu banii publici pe fundele si medalioanele de la gatul cainilor. Eu, daca as fi fost Basescu in perioada aceea, n-as mai fi putut dormi, stiind cate blesteme mi-am luat! Se duceau muierile descreierate pe la biserici si manastiri, ii puneau lumanari, acatiste si-l blestemau ingenuncheate. Atat e de pioasa natia asta!
Ma rog, probabil si lui Basescu i-a fost frica, vad ca n-a mai strans niciun caine de pe strada! E drept, intre timp, a ajuns si presedinte, asadar, nu mai era treaba lui sa stranga cainii…si oricum n-a apreciat cineva. Ideea e ca, acum, pe strazile din Bucuresti, cainii se plimba ca prin jungla! E drept, e foarte frumos, e ca la o stana sinistra, ajunsa pe mana extraterestilor, care au impodobit-o cu neoane, cladiri inalte, pravalii si forme de viata umane…asa cum au vazut ei prin cartile civilizatiei terestre. Cainii sunt fie blanzi, fie nervosi, fie jumuliti, ciufuliti, rapciugosi, nemancati, cu burtile supte, fie rotofei, musculosi, in erectie si cu narile frematande, sunt duioase imaginile cu catelele cu tatele pana la pamant alaptand sau plimband dupa ele carduri de catelusi, simpatici, e drept, dar care vor creste mari si vor deveni fie rapciugosi, ciufuliti, jumuliti, cu burtile supte, fie musculosi, rotofei, in erectie si gata de acuplare.
Eterna Romanie idilica nu ne paraseste nici aici, la secole distanta de Romania medievala…dar ce, naiba, vorbesc, la noi Romania medievala a durat mai mult de un mileniu, a durat si dupa ce perioada medievala apusese in toate colturile intunecate ale lumii. Nu ca am fi avut spade si cavaleri (ma si indoiesc ca am avut asemenea specimene vreodata), dar am avut cai, boi, capre, gaini, fantani, boarfe nespalate, private in fundul curtii, lighene in care ne-am spalat si in epoca tehnologica si tot asa!
Acum! Mergi pe strada si cainii stau toloniti la soare, in haite, stau pe sub masini, in dreptul usilor de acces la supermarket-uri, la intrarea in scara, pe bulevarde, la trecerile de pietoni, iar la semafoare, cainii asteapta, frumos, ca si oamenii sa se faca verde. Asta ne poate spune foarte clar de cat timp si in cata armonie noi si cainii am convietuit impreuna.
Vara trecuta, am fost muscata de un caine la iesirea din Herastrau. Am avut noroc! Ma atacasera zece! Erau idilici, e drept, vreo cinci erau albi ca-n povestile cu Harap Alb sau cu Colt Alb, ceilalti erau negri, ca lupoaica legendara si marinimoasa care i-a alaptat pe Remus si Romululus. Ce frumos! Stateau ca-n desenele animate inofensive, tolaniti in iarba, in haita lor, am trecut pe langa ei, m-au atacat, unul m-a muscat de picior, ceilalti, asa idilici, albi si pufosi cum erau, m-au inconjurat, urlau si latrau infiorator, isi aratau furibunzi coltii imensi, convietuim de atata timp cu ei, strabat civilizat intersectiile cand semaforul se face verde, dar tot animale sunt! Asta ca sa fie clar!
In momentul in care m-a muscat primul, vorbeam la telefon…cand m-am dumirit ce se intampla si i-am vazut pe toti in haita lor idilica in jurul meu si repezindu-se ca animalele turbate la mine, am inlemnit, apoi, in disperare, am inceput sa tip, incat persoana cu care vorbeam a crezut ca vad un cataclism. Stiti ceva, desi intrarea Herastraului era plina de gura casca, n-a sarit nimeni! Tuturor le-a fost frica! Inclusiv celor doi dobitoci care se tinusera zece alei dupa mine, spunandu-mi ce frumoasa sunt! Nu sunt asa frumoasa, imi spuneau ca sunt frumoasa pentru ca, probabil, aveau o erectie sau vroiau sa aiba, asadar, complimentele erau obligatorii…ideea este ca, daca si la doi disperati sa aiba o erectie le-a fost frica sa intervina, desi ma uitam disperata la ei si, desi, logic, neghiobii ar fi vrut din tot sufletul lor sa fie barbati, asa cum pretindea mult ravnita erectie…e clar ca idilicele animale cu care convietuim nu sunt catusi de putin idilice, nici pufoase, nici adorabile, sunt, asa cum tot insist sa va conving, animale! Care n-au ce cauta pe strazi, in parcari, in parcuri, la intrarea in magazine, la intrarea in scarile blocurilor. Trebuie tinute in tarcuri, in rezervatii, in casele iubitorilor de animale, oriunde, dar nu de capul lor pe strazi sa se gospodaresca singure.
M-am saturat de asa zisi iubitori de animale, care n-au nicio treaba cu iubitul acestora, iubitul animalelor insemnand responsabilitate, stiinta, maturitate si discernamant! Nimeni nu le teasala, nu le ingrijeste, nu le da de mancare, nu le duce la veterinar, nu le ia acasa, ca sa le iubeasca, daca tot nu se pot abtine, cu abnegatie si devotament, pana acestea mor! Nu, domnule, iubim animalele, asa, pe strazi, abstract, poetic (poetic, din mintea noastra, lipsita de orice poezie oricum), le iubim mai ales daca vine Basescu sau altul si le strange, pentru siguranta, pentru curatenie, pentru ele, pana la urma…si pentru ca asa se face in secolul asta! Nu, domnule, noi ne aflam inca la stanele la care ne-am inceput existenta, animalele domestice, cum sunt cainii, trebuie obligatoriu, sa habiteze in jurul nostru, ca sa ne apere de lupi, chiar daca nu mai sunt lupi si chiar daca nu le mai dam mamaliga. Sunt bune sa fie! Mor de foame, de sete, de frig, au boli de piele, sunt schiloade, schioape, calcate de masini, au blana jumulita, dar e bine sa fie! De ce sa nu fie?!
In nicio capitala din lume nu mai umbla cainii pe strazi ca la noi! Bine, vorbesc prostii, la noi au si haite! Conditiile de mediu prielnice le permit structuri si organizari. Parca suntem in Iugoslavia de dupa razboi, numai ca nu avem copaci cu radacinile-n sus si cladiri tranformate in moloz de la bombardamente. Macar, acolo, cainii schiloditii si naparliti faceau parte fireasca si prozaica din ansamblul dramei istorice. Dar ce te faci cu cladirile lucioase din marmura, de cate saisprezece etaje, inconjurate de haite de caini nemancate si jigarite, cand te dai jos din masina in pantofi cu toc si taior impecabil?! Sau cand mergi pe strada si vorbesti la mobil (mai stiti ce ne uimeam cand eram mici si ii vedeam pe aia din filmele cu agenti secreti care urmareau extraterestri, vorbind la telefoane fara fir) si o haita de caini te ataca, ca in codru? Sau cand mergi cu bicicleta sau cu rolele! Ma rog, pare bizar cand iesi dintr-o banca lucioasa de ultima generatie si te amusineaza niste caini, carora din frica sau din precautie, trebuie sa le spui: Cutu, cutu, desi n-ai chef de niciun cutu, cutu! E la fel de bizar sa treci cu masina peste cadavre de caini, imprastiate sinistru pe sosele, cadavre peste care au mai trecut si altii! Pare bizar sa ajungi la spital sa-ti faci vaccinul antirabic, iar acolo sa stai la coada, pentru ca ca cei muscati de caini sunt multi si nu-ti poti face vaccinul atat de usor!
Nu vreau sa fiu gresit inteleasa, desi, sincer, nu-mi prea pasa, numai ca vreau eu sa spun, asa, ca am chef! M-am nascut cu animale in casa, de cand ma stiu, in casa la noi, au fost caini, nu unul, mai multi. Ai mei au crescut caini, au avut intodeauna caini. Dar i-au avut si i-au iubit in casa! Nu i-au iubit poetic si abstract, pe strazi si pe la ghene! Imi plac animalele, dar, om civilizat fiind, le plac si le iubesc nu din jungla aduse pe strazi, le plac, la tv, in jungla, acolo in habitatul lor natural sau de pe strazi, aduse in casa, hranite, educate, protejate. Din punctul meu de vedere, asta inseamna sa iubesti animalele, nu sa innebunesti de furie ca un primar s-a hotarat sa le faca un bine si lor si noua, ba, si mai putin, sa faca ceea ce se face in secolul asta in astfel de situatii.
Ca suntem primitivi, debusolati, haotici, ghiolbani si fara discernamant, nu incape nicio indoiala! Ca, primitivi fiind, suntem de-o cruzime legitima cu primitivismul nostru, iarasi nu incape vreo indoiala. Ne imaginam, insa, cu lipsa de discernamant caracteristica hoardelor primitive, ca suntem generosi, piosi si umani, lasand animale slobode, nemancate si haituite pe strada si lasandu-i pe ceilalti, semenii nostri, sa se descurce cum or putea cu ele! E drept, inainte vreme, tot romanul avea o furca cu care sa se apere…in contemporaneitatea noastra civilizata, nu mai avem nelipsita furca, dar din memoria noastra inca nu a disparut, motiv pentru care, la semafor, sare sa se ia la harta cu tine oricine! Evident, isi inchipuie ca are inca o furca la el si se afla pe gradinile stramosilor, unde iti faci dreptate singur, tu cu furca ta! Americanul are o vorba pe care eu o ador: Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea ta! Dar cum noi ne aflam inca in epoca medievala, nici nu avem idee de niste opinii si drepturi constitutionale democratice si de proxima civilizatie. Probabil, o sa ne aflam in perioada medievala pana in epoca extraterestra! Ne vor gasi extraterestrii sau atlantii disparuti in plina epoca medievala! Va lipsi furca, dar constiinta ei va face cat zece furci la purtator!
Un alt lucru care ma scoate din minti la primitivismul nostru, pe langa altele un milion, este bucuria si oribilitatea marlaneasca de-a nu-ti putea vedea de treburile tale! Nu, domnule, noi stam tot in fata pesterii, ne scobim in nas, ne mancam paduchii si radem in hohote, scuipam si scoatem sunete nearticulate, la vederea celorlalti! Normal, e absolut firesc, primitivi fiind! Numai ca altii au aflat ca se poate iesi din pestera, au iesit si acum stau pe aceeasi pajiste cu cei care dorm si traiesc tot in pesteri! Iar asta nu e lucru usor! Unul poate sa-ti dea in cap oricand, iar celalalt crede si stie ca e lucru sfant capul altuia. Si tot asa!
Eu sunt un om care se imbraca ca toate visele! Recunosc! Cei care ma cunosc stiu despre ce vorbesc si pot depune marturie! Nu mai am parul ala liric si duios, sunt tunsa afro, adica am o claie explodata in cap, care alaturata bazaconiilor din vestimentatia mea, imi dau o mare si fericita libertate sa fiu coerenta cu mine, sa ma recunosc, sa ma identific cu ceea ce sunt de fapt…si, nu in ultima instanta, sa fiu libera si fericita! Lucru de care am nevoie, il gasesc obligatoriu si pe care sunt obligata sa-l fac pentru mine. Asadar, merg pe strada (asa cum am tot spus, am mania mersului mult pe jos, motiv pentru care sunt si asa de suparata pe povestea haitelor de caini) si nu trece o zi sa nu fiu injurata ca la usa cortului, comentata, huiduita, sa nu ma traga cineva de par sau de haine, sa nu vrea cineva sa faca o poza cu mine (cum faci cu clovnul de la circ) etc.
Acum! Daca eu m-as fi nascut asa, ciufulita si imbracata ca toate visele, ceilalti n-ar fi avut obligatia sa ma tolereze si sa ma accepte asa?! Cum ii acceptam pe cei cu ochii oblici care nu arata ca noi, cum ii acceptam pe cei de alta culoare, pe shaolinii rasi in cap etc?! De ce, naiba, trebuie sa ma tot feresc eu din calea unora si a altora, ca sa nu ma traga de par sau sa nu-mi urle in ureche, cand eu am atatea pe cap si atatea pe care sa le fac din placere?! Daca eram clovnul de la circ si job-ul meu era sa merg imbracat in clovn pe strada ca sa destind fruntile sau ca sa fac reclama circului unde prestez, as fi fost impiedicata sa-mi fac treaba de cei care nu au nicio treaba, numai ca acestia nu au nicio treaba?! Pai, societatea asta civica cu cine tine, cu cei care n-au nicio treaba sau cu cei ce au?! A, am uitat, suntem in plina epoca medievala, nu avem constitutie, nu avem drepturi cetatenesti, nici democratice, nu avem libertate de expresie, avem oi, boi, caini, suntem imputiti si ne scobim in nas. In plus, putem scuipa pe oricine si putem iesi in strada cu furca. Daca ne-am muta cu totii in America, am avea si noi dreptul la vorba aia: Libertatea mea se sfarseste acolo unde incepe libertatea ta! Ce vorba frumoasa extraterestra!
Read more...
Cu 3 ore în urmă
