N-am declarat, vreodata, ca Dana este labila psihic! Nu folosesc expresiile: labila psihic, bolnava psihic, om cu probleme psihice. N-a fost cazul in acest scandal, dar, in general, cand vreau sa lamuresc ceva in acest sens, folosesc NUMAI expresiile: probleme de comportament, comportament dezadaptativ sau probleme nerezolvate. Oricine ma cunoaste stie ca interzic (aproape) in preajma mea, expresiile gen: bolnav psihic, labil psihic, nebun etc. Are legatura cu un miliard de principii, convingeri si certitudini care formeaza, in mod unitar, intregul meu fond/spectru de reprezentari. Punct!
Traiesc cel mai odios episod al vietii mele! Am sentimentul ca sunt mascariciul grotesc de la serbarile campenesti. M-am comportat penibil si grotesc la tv si mi-am asumat asta! Am sa va spun de ce.
Orice ABUZ este, in sine, grotesc, oribil, dureros, umilitor. In urma unui abuz, dispare sentimentul stimei de sine, sentimentul propriei valori, al respectului de sine. Orice victima a unui abuz (viol, rapire, pedepse corporale, agresiune verbala extrema etc) sfarseste, in ultima instanta, sa creada ca merita asta. Motiv pentru care victimele nu declara la politie, nu fac cunoscut abuzul, nu apar public sa faca declarati. Permanent, te temi ca ceilalti te vor ostraciza, te vor identifica si considera ca esti fix persoana care merita sa fie abuzata. Societatea (dintodeauna) a pus sub semnul rusinii, al stigmatizarii personale, calitatea umana a victimei. Din nefericire pentru cei abuzati si spre marea fericire a abuzatorilor, victimele oricarui tip de abuz vor fi, presupun, inca multe sute de ani, puse la zidul infamiei…si, fiindca nu se mai poarta sa le lovim cu pietre, le vom umple de sudalme, acuze, jigniri, le vom condamna, suspecta…fix lucrul pe care il fac si ele cu ele insele. Tragedia e nu numai externa, ci si interna. Motiv pentru care, de cele mai multe ori, viata bietilor abuzati este destinata unui esec afectiv si emotional extrem. Cele mai multe victime n-au vreo sansa reala de a-si depasi trauma.
Insist asupra faptului, care sper sa va ajute pe multi dintre dumneavoastra, sa intelegeti faptul ca, in urma unui abuz, sentimentul stimei de sine a persoanei abuzate este profund destructurat, ajungand pana la o anihilare totala. Cum respectul stimei de sine al fiecaruia dintre noi e motorul central al tuturor motivatiilor interne, victima poate ajunge intr-o stare aproape “catatonica” emotionala, identificata de specialisti cu depresia. A-ti pierde sentimentul stimei pentru propria persoana echivaleaza cu pierderea reperelor de identitate si legatura cu propria persoana.
Un abuz, in sine, e oribil. Nu-l poti povesti frumos, uman, cald, civilizat, controlat, lucid…pentru ca realitatea unui ABUZ nu este, in sine, frumoasa, calda, civilizata, controlata, lucida. Victima va trebui sa-l redea cum l-a vazut pe abuzator, iar abuzatorul si abuzatorii nu pot fi pentru o victima persoane calde, civilizate, calme, umane, frumoase. Sunt figuri grotesti, inspaimantatoare, care te bantuie luni, ani…uneori, toata viata. In acelasi timp, pentru “exorcizare”, vrei ca si abuzatorul sa se vada cu ochii cu care l-ai vazut tu, in speranta desarta (desigur) ca acestuia ii va fi rusine si alta data nu te va mai abuza, in speranta ca nu va mai abuza pe altcineva. Nu cred ca victima unui viol, de exemplu, l-ar putea descrie, vreodata, elegant si filosofic, pe violator. Daca va avea puterea sa treaca de pragul dureros al umilintei, groazei, durerii, si va putea povesti…povestea victimei nu va fi una eleganta, cu siguranta.
In mod paradoxal, oamenii se asteapta sa le vada pe victimele unui abuz, impacate, relaxate, obiectivate, demne, umane. Nimeni nu se astepta, dracu stie de ce, ca victimele nu mai au demnitate, demnitatea fiind prima calcata in picioare in cazul unui abuz, nimeni nu se asteapta ca acestea au toate drepturile din lume sa fie urate, lipsite de control, irationale…situatia care le-a adus in punctul de a fi asa fiind, in sine, irationala, urata, lipsita de control.
Pentru o persoana adulta, lipsa controlului asupra propriei demnitati, vieti, biologii, demnitate genereaza o regresie rapida, profunda, uneori, totala, intr-o varsta de inceput, cea a bebelusului, cand esti infasat, imobilizat, nu poti sa mergi, sa fugi, sa te misti, depinzi de niste adulti (mai mult sau mai putin responsabili) care sa-ti ofere siguranta, inseamna o recidiva/regresie profunde intr-o varsta primitiva cand nu detineai vreun fel de control asupra corpului tau sau a realitatii externe. Cand un adult, in urma unui abuz, nu mai detine controlul asupra a ceea ce are fundamental de aparat la propria persoana, ca sa faca fata realitatii de neacceptat, el intra intr-o regresie profunda, ca singura forma de aparare. N-ati vazut bebelus inspaimantat, decat schimonosit la fata de groaza si disperare. In inconstienta lor absoluta, oamenii se asteapta ca victimele sa fie controlate si civilizate. Unde, dracu, era civilizatia cand omul a fost supus unui abuz, de canoanele asa zisei civilizatii trebuie sa-l urmareasca ca niste copoi flamanzi, dupa realitatea dureroasa a abuzului, cand omul deja devine bebelus si habar nu mai are de canoanele “civilizatiei” pe care nu le-a incorporat inca?
Eu il respectam pe Dragos Bucur. Stiam si credeam lucruri profund valorizante depre persoana Dragos Bucur. Dintr-un “narcisism” elementar, de proxima necesitate al sentimentului de respect fata de mine, am putea admite ca as fi vrut, m-as fi asteptat, ca persoana pe care o respectam, Dragos Bucur, si pe care n-o lezasem vreodata cu ceva sa fi avut un comportament civilizat la adresa mea. Mai ales ca ii fusesem de real ajutor nevestei lui si, fara ca ea sa lupte sa merite in vreun fel, eu decisesem sa ii ofer increderea, sustinerea si ajutorul meu. Ea nu ezita sa recunoasca ca imi datoreaza recunostinta si ca sunt un om absolut special.
Increderea smintita (care se datora unei colaborari indelungate si fructuoase cu baietii de la Hi-q) m-au legitimat, la momentul respectiv, sa am incredere totala in grup, sa fiu total nepregatita pentru ceea ce urma sa se intample, vulnerabila, buimaca, intr-un haos de receptare total. Motiv pentru care nu am avut actiuni, nu m-am putut proteja, apara, am intrat, initial, intr-un soi de irealitate, care m-a desprins total de repere obiective de receptare si instincte firesti, naturale, de aparare. M-am dezmeticit, socata, doua zile mai tarziu.
Mi-e greu sa marturisesc asta, mi-e greu fiindca acest lucru ma expune, imi ia si din bruma de siguranta si demnitate pe care le revendic acum, dar, timp de doua luni, aproape n-am dormit. Am zacut, pur si simplu! Mi-au fost profund afectate munca, stabilitatea si increderea in mine, performantele, increderea…pana si in prietenii mei.
Am sa va si spun de ce! Baietii (Florin si Mihai) ma numeau Dumnezeul lor (DOAMNE IARTA-MA!!!!), imi spuneau ca daca as fi intr-o jungla prin Africa, printre lei, ei ar gasi drumul, fara masina, fara GPS, ar veni pe jos. Mihai imi spunea ca sunt singurul om in care incredere totala si singurul om pentru care ar merge pana pe Luna si inapoi, legat la ochi. Va asigur ca, in astfel de conditii, oricare dintre voi nu ca ati fi lasat garda jos, ci n-ati mai fi avut, simplu, vreo garda. Dupa ani de asemenea declaratii, nu te astepti, in vreun caz, nici macar in cazul unei alienari totale a omenirii, sa fii in pericol sau conceptul tau de lume sigura sa fie in pericol in prezenta unor oameni care iti spun asemenea lucruri.
Mihai si Florin imi datoreaza enorm! Eu asa cred! Dana, la fel! La Dana, deja nu ma astept (si cred ca, in sufletul meu nu m-am asteptat vreodata) ca Dana sa-mi fie recunoscatoare cumva sau vreodata. Din motive obiective. Pe tot parcursul relationarii noastre, eu n-am auzit-o nici macar O DATA pe Dana vorbind de bine pe cineva. In afara de sotul ei, Dragos Bucur si de fiica lor, Sofia, eu am auzit-o vorbind de rau pe toata lumea, inclusiv de cei cu care se vedea zilnic. Filosoful antic spunea ca ceea ce se gaseste in tine se gaseste pretudindeni, ceea ce nu se gaseste in tine nu se gaseste niciunde. Atat de simplu! Daca in tine e bunatate, incredere, iubire, generozitate…le vezi, identifici peste tot. Daca e rautate, nu vezi, in jurul tau decat rautate. Dana imi povestea mereu doar ca oamenii i-au facut rau, au tradat-o, au calcat-o in picioare. Ajungi intr-un punct, in care te intrebi firesc: oare de ce imi povesteste un om numai lucruri urate despre oameni?! E proiectie sau e realitate?
Din punctul meu de vedere (si nu mi-e rusine deloc sa pretind asta) consider ca Mihai si Florin ar trebui sa stea in genunchi pe presul meu de la intrare pentru a-mi multumi si a-mi cere scuze. Ba, mai mult, pentru a fi siguri ca dau cu ochii de ei pe presul meu de la intrare, sa-mi fure intr-o noapte respectivul pres, sa-l duca la tv, sa se puna in genunghi pe el ca sa se asigure ca am cunostinta ca au facut asta. N-o vor face, binenteles, oamenii confunda, cu sminteala, recunostinta si regretele frumoase cu umilinta si propria condamnare. Nu-mi vor da alternativa si va trebui sa dovedesc tot ce am facut pentru ei. Vor nega cu inconstienta, pana cand cand nu vor mai avea incotro si vor trebui sa recunoasca: “Asa e, era dreptate, ii datoram enorm acestei persoane!”. Va fi prea tarziu, nu-i va mai crede nimeni…oamenii tin minte, nu uita…se vor intreba, cum e si firesc, cand au mintit: atunci sau acum?!
Am decis sa-i apar si sa-i protejez pe cei doi. In numele unor principii si spatii de loialitate specifice fondului meu cognitiv, decizional si afectiv. Intr-o zi, voi incerca sa-i scot, sa-i exonerez, sa le spal imaginea si nu voi mai avea cum. Dar, promit, ma voi da peste cap pentru asta! Cine mi-a avut o data increderea si sustinerea o va regreta toata viata. Eu si ei stim de ce.
Mihai si Florin au de aparat un produs si vor face tot ceea ce le sta in putinta ca sa-l apere. Inteleg asta! Asa i-as fi sfatuit si eu. Mai devrema sau mai tarziu, nu vor avea scrupule…inteleg si asta. Problema mea nu a fost si nu este ca trupa Hi-q nu mi-a mai dat restul de bani pentru videoclip, n-as fi aparut in viata mea la tv pentru asta, din puctul meu de vedere si din stiinta mea, Hi-q imi datoreaza mai multi bani decat mi-ar putea da vreodata. Noi stim asta, ne-am asumat frumos asta, am convietuit si functionat fara conflicte cu o realitate atat de frumoasa, de fapt. Unul dintre cele mai frumoase si mai generatoare de siguranta lucruri de pe lume este sa stii ca poti face, frumos si simplu, lucruri care valoreaza mult pentru ceilalti. Il rog pe bunul Dumnezeu sa nu-mi ia vreodata asta!
Eu am aparut la tv pentru ca Dana Nalbaru si-a adus barbatul de acasa si amandoi au decis ca ei nu-mi dau banii pentru ca eu sunt: “hoata, nemancata, parlita, ratata, proasta si idioata”! Presupun ca, daca n-as fi fost: “hoata, nemancata, parlita, ratata, proasta si idioata”, mi-ar fi dat banii! Singurul lucru care i-a impiedicat sa-si onoreze intelegerea si obligatiile a fost faptul ca ei au decis ca eu sunt: “hoata, nemancata, parlita, ratata, proasta si idioata”! Dana, Florin si Mihai stiau ca eu nu sunt: “proasta, nemancata, parlita, ratata, si ratata”! Bunul Dumnezeu a avut generozitatea sa ma fereasca de aceste tragedii si incerc sa-i multumesc, de cate ori pot, pentru aceasta binecuvantare.
Sunt un om care a invatat mult si pot face multe lucruri bine. Drept urmare n-am fost in situatia pe care cei doi mi-au aruncat-o in carca ca sa aiba o justificare pentru toate actiunile lor. Dar, se pare, ca sunt momente grotesti si suprarealiste in viata noastra, in care nu noi decidem cine, naiba, mai suntem, ci altii, care, fara vreo legitimitate, decid! Fie findca asta corespunde unor scopuri de-ale lor, fie pentru ca nu au scrupule, fie ca minima cenzura a culturii, civilizatiei, societatii, moralitatii a fost transformata, cu habotnicie, intr-o holograma.
Repet, cei doi puteau sa-mi spuna, elegant, civilizat, ca nu-mi dau banii, sa se ridice si sa plece. Au catadicsit, insa, sa-mi calce (abuziv) drepturile si demnitatea in picioare si eu stiu de ce. Presupun ca stie si Dana, care a citit “toate cartile pe care eu le-am citit” cu multi ani inaintea mea. Bietele carti citite au invatat-o, cu siguranta, ca un om deposedat de drepturi nu va mai stii/putea/fi in masura sa le apere. Daca a citit toate acele carti pe care le-am citit si eu si, dat fiind faptul ca le-a citit cu atatia ani inaintea mea, ar fi trebuit sa se sedimenteze informatiile mult mai bine decat la mine care le-am citit abia de curand pe unele, pentru ca abia de curand s-au tradus si editat….ma rog, toate acele carti ma mir cum, naiba, nu au invatat-o ca: “Nu deposedezi vreodata un om de demnitate, drepturi!”, “A respecta sentimentul stimei de sine al celuilalt este proxima necesitate in orice forma de comuncare”, “Violenta verbala si cea gestuala sunt forme violente de agresivitate”, “Calomnia e agresivitate” etc.
Stiti nuvela aceea a lui Baiesu, in care un fotbalist intra in fuga in Biblioteca Centrala si citeste pe nerasuflate cateva volume de Kant? Cititi-o, va rog!
Eu am aparut la tv si m-am facut de rasul lumii de mi-e rusine sa mai ies din casa si sa raspund oamenilor la telefoane si la mesaje…pentru ca am decis sa refuz sa fiu victima!!!! Doua luni, am umblat buimaca, nu ma puteam concentra, nu puteam manca…eu, timp de patru luni, n-am zambit! M-am inchis in casa, nu am mai avut incredere, am inceput sa ma port urat cu ceilalti, inclusiv cu clientii sau colegii mei. In toate aceste patru luni, am mai capatat o meteahna ciudata: oftam mereu! Ma obosea ingrozitor oftatul ala permanent! Recunosc ca n-am stiut/admis/recunoscut/aceptat, in toate aceste luni, ca as putea avea vreo problema, ca as fi putut fi afectata. Am crezut ca am trecut peste, capitolul este inchis si sunt ok.
Intr-o zi, mi-a fost imposibil sa ma mai mint, m-am pus fata in fata cu mine, m-am privit (asa cum am putut si mi-a iesit) in ochi si …a trebuit sa accept ca am reprimat, refulat, negat realitatea. Ca e imposibil sa nu am un real si profund conflict interior. Oameni buni, niste oameni imi spusesera ani intregi ca ar veni dupa mine in jungla, pe Luna, ca sunt Dumnezeul lor (Doamne, iarta-ma pentru o asemenea blasfemie!), ca daca ei ar ajunge super-staruri, tot n-ar putea sa ma plateasca pentru cat am facut pentru ei. Aceiasi oameni m-au expus unei situatii fara precedent (pentru mine). A trebuit sa admit/consimt, ca nu pot fi chiar in regula dupa o asemenea poveste. La inceput, n-a fost usor! Negam realitatea (asa cum facem toti, cand vrem sa ne aparam, sa fugim de o realitate de neacceptat).
Din momentul in care am aceptat-o, am inteles ca nu le pot permite lui Dragos Bucur si nevestei lui, Dana Nalbaru, sa-mi distruga conceptul si realitatea de lume sigura! Am muncit si investit mult ca sa am pentru lumea reala o reprezentare atat de sanatoasa! E a mea! Am investit in ea visuri, aspiratii, nopti nedormite, credinte, am investit in ea multa singuratate si multe eforturi. Cine, naiba, erau Dragos Bucur si nevasta-sa, de eu le permiteam/permisesem sa destructureze, alieneze, sa atenteze fara scurupule la un concept in care eu investisem toate eforturile si credintele mele. Din acel moment, am stiut! Nu voi permite nimanui, vreodata, sa-mi fure credinta unei lumii sigure pe care o merit pentru ca am crezut si investit in ea, nu voi permite nimanui, vreodata, sa-mi mai calce in picioare, abuziv, drepturile, nu voi mai permite nimanui, vreodata, sa-mi spuna cine sunt, pentru ca el asa decide, are chef sau are de gand sa actioneze conform unor interese personale!
In fiecare zi a vietii dumneavoastre, oriunde, la serviciu, in familie, pe strada, la un film, pe o strada intunecoasa…puteti da nas in nas cu un abuzator. Unul, camumflat, pe care nu-l veti putea identifica imediat, sau unul, la vedere, care va va inspaimanta subit. Orice agresor se bazeaza (si actiunile lui, la fel) pe vulnerabilitatea dumneavoastra, intr-un fel, pe consimtamantul dumneavoastra de-a fi/deveni victime. Tineti minte, un om, mai multi oameni ne pot lua cu forta ceva, dar niciodata nu ne pot da! Refuzi sa primesti! Ne pot deposeda de drepturi, bunuri, pot atenta la integritatea noatra personala…dar nu ne pot da cu forta constiinta unei victime, a unui om infrant, umilit, deposedat de drepturi! In calitatea noastra de oameni cu drepturi (harazite de morala, religie, societate), trebuie sa stim ca avem drepturi si ca avem dreptul si obligatia sa le aparam! Abuzatorii se bazeaza tocmai pe faptul ca nu le vom apara! De aici, puterea lor asupra noastra! Nu avem dreptul sa fim in gasca cu ei, sa ne lasam de doua ori drepturile incalcate: o data de ei, in pofida vointei noastre si, o data de noi, cu acordul vointei noastre! Ar trebui sa fim arestati pentru asta! Oameni buni, aparati-va drepturile, indiferent de riscuri!
Am cunoscut victime ale violului care n-ar fi indraznit, vreodata, sa intelega/creada/accepte ca au drepturi! Aceasta nedreptate este atat de mare, incat imi vine sa urlu! Pe de alta parte, societatea noastra, inca profund medievala, incurajaza astfel de comportamente cu risc maxim pentru victime! Agresiunea si abuzul sunt rusini pe care trebuie sa le suporte integral numai victima. Am vazut (la stiri si nu numai) ca, uneori, jumatate dintre membri unei comunitati radeau, se distrau si infierau tot victima. Mai mult, spuneau ca si-o cautase cu lumanarea! Nici animalele nu rad cand se intampla asa ceva…si, cu siguranta, daca ar dispune de limbaj articulat, n-ar barfi, calomnia, pune la zidul infamiei o biata femela violata! Romanii, tributari “arhetipurilor” de comportament si gandire infipte in creieri ca o dalta nevazuta, probabil, inca mai tanjesc nostalgici dupa amintirile straamosilor lor (transmise sa zicem printr-o inconstienta minte genetica) cand acestia se hlizeau si radeau in hohote si, desigur, aruncau cu mere putrede si cu muraturi, pe esafodul unde se taiau capetele Brancovenilor sau unde se zdrobeau oasele lui Horia, Closca si Crisan. In America, victimele vin la tv si povestesc cum au fost violate, abuzate in copilarie etc. La noi, e inadmisibil, fiindca victima este de rasul lumii.
Apareti si povestiti cand ati fost victima unui abuz! Numai asa, poate, intr-o zi, lumea va intelege ca ceea ce ti se face/spune/arata in pofida vointei si acceptului tau se numeste abuz si asa ceva nu se face pentru ca cei abuzati vor striga in gura mare si ii vor face de rasul lumii pe abuzatori.
Mi-a fost cumplit de greu sa apar la tv! Mi-a fost rusine si frica! Stiam ca ma voi face de ras, stiam ca ma voi lovi de oprobiile tuturor! S-a impamantenit ideea fie ca victima trebuie sa taca, fie ca victima minte, fie ca victima nu e sanatosa la minte, fie ca are un interes! Parca am fi o lume de abuzatori inconstienti! E posibil sa fim!
Stiam ca Dragos Bucur are un imens capital de imagine, credibilitate, simpatie. A escalada imagina “marelui actor” era, din start, o nesabuinta fara margini, un act sortit ratarii. Cei trei: Dana, Florin si Mihai sunt de cinsprezece ani pe piata, apar la tv, in gazete…sunt prezenti in constiinta celorlalti, fie ca acestia stiu sau nu stiu. Cand vezi timp de cinsprezece ani la tv niste oameni, fidelizezei cu ei, fie ca vrei, fie ca nu vrei! Iti vor parea oricum mai credibili decat un necunoscut. In plus, iti pare ca ai mai multe motive sa ii crezi pe ei si nu pe necunoscut, necunoscut care iti pare, dintr-o data, un parvenit, un oportunist, un mincinos. Functionezi mental cu indajire asa. De ce omul incearca sa-si apere drepturile, te enerveaza si te scoate din sarite si mai mult! Practic, omul n-are vreo sansa!
Cu toate astea, m-am incapatanat sa vin in fata celor care urmau sa ma condamne a priori! Nu ma intereseaza cum se va rezolva situatia, ma intereseaza sa stiu ca mi-am aparat drepturile. Asta ma faca sa merg inainte! Voi sti, cand voi pune capul pe perna, si peste cinzeci de ani, ca am facut tot ce mi-a stat in putinte! Ca am fost urata, neavand altfel cum sa fiu povestesc un lucru urat, ca am fost ridicola, neavand altfel cum sa fiu, incercand sa redau un fapt ridicol, ca am fost anarhica, neavand altcumva cum sa redau autentic un fapt de-o anarhie totala. Nu sunt o diva, nu voi fi vreodata, nu vreau, nu am cum…vreau doar sa stiu ca am facut totul pentru drepturile mele care sunt ele mele si ale nimanui altcuiva.
Dragos Bucur e actor, stie cata combustie, cata munca este la o filmare…eu n-am dormit trei zile si trei nopti…era ultimul in masura sa procedeze asa cum a procedat! Consider ca modul in care a procedat ii face de ras meseria.
Dana, consider ca-ti voi face un serviciu, scriind urmatoarele randuri! Degeaba te plangi ca lumea e rea si ti-a facut rau… Foarte probabil sa fie asa! Numai ca, daca in viata ta au existat agresori, te-ai identificat cu ei. Acum, la randul tau, esti un agresor! Nu suntem responsabili pentru faptele agresorilor noastri, dar suntem responsabili pentru faptele noastre. Din punctul meu de vedere, esti un agresor, stiu ca nu te vezi asa si nu vei accepta, vreodata, un astfel de lucru despre tine! In toata relationarea noastra, eu aproape permanent te-am vazut nemultumita pe ceva, cineva, furioasa pe ceva, cineva, mai mereu te manifestai ca si cum cineva ti-ar fi facut o nedreptate sau ar fi vrut sa-ti faca si tu intuiai acest lucru. Drept urmare, fara cenzura sau precautie, de cele mai multe ori actionai in consecinta. Ceea ce scrii tu pe blog, din carti: : “ Violentei sa nu-i raspunzi cu violenta” nu mi-a parut vreodata, in relationarea noastra, ca te-ar caracteriza. Tu intai raspunzi violent, apoi, incerci sa repari. Dar, prima oara, e decizia si manifestarea impulsiva. Apoi, spui ca asa esti tu si retragi totul. Numai ca cei din jurul tau pot fi afectati (si chiar traumatizati) de acest mod de manifestare al tau. Nu e valabil ca, daca nu mai esti suparata/furioasa, nici n-ai fost vreodata. Stiu ca o sa te infurie la culme, dar astfel de comportamente sunt comportamente agresive. Ne-am obisnuit sa credem ca agresivitate inseamna doar sa spargi capul cuiva. Nu, oameni buni, a sparge capul cuiva e lipsa de discernamant extrem, e mai mult decat agresivitate. Agresivitate inseamna sa tipi la cineva, sa stai tot timpul bosumflat, furios, sa jignesti, acuzi, sa actionezi impulsiv (fie si numai la nivel verbal), sa tragi la raspundere un om, jignindu-l, calomniindu-l, punandu-i in carca toate suspiciunile si problemele tale nerezolvate. Lumea asta nu este o lume din plastilina, pusa la dispozitia noastra, pe care noi o modelam cum vrem si facem ce vrem cu ea! Lumea asta e formata din oameni, fiecare cu drepturile lui, fiecare cu drept de necalcat asupra spatiului sau privat de-a accepta sau de-a nu accepta niste lucruri.
Ei decid ce accepta sau nu si ce este abuz sau nu, nu unii dintre noi care am avea chef sa actionam cum ne taie capul, ca si cum lumea ar fi din plastilina. Daca eu spun ca pentru mine a urla la mine, tu si barbatu-tau, a ma face proasta, ratata, nemancata, parlita etc e abuz, apoi…abuz este! Eu decid! Specialistii decid ca cei mai multi dintre noi ne simtim abuzati si daca distanta dintre noi si un interlocutor e mai mica de un metru jumatate.
Un om agresat se poate transforma, la randul sau, intr-un agresor! Din motive care tin de supravietuirea si conservarea noatra. Dintr-un om care ti-a oferit (fara sa meriti, probabil) increderea si sustinerea lui, m-ai transformat intr-un agresor, in momentul in care am decis ca trebuie sa apar integritatea drepturilor mele. Ar trebui sa fii multumita! In fond, asta ai vrut, nu? Sa ti se confirme ideea ca lumea e rea si ca iti face rau! Poftim ca te-ai dat peste cap si ai dobandit asta! Suntem responsabili pentru actele noastre! Cei care ti-au facut rau candva nu faceau parte din prezent, dar te-ai dat peste cap ca prezentul sa semene cu suspiciunile tale. In psihologie, asta se numeste recreerea modelului de referinta, chiar si acolo unde conditiile nu mai sunt intrunite. Subiectul se da peste cap sa recreeze modelul originar, in fiecare moment al vietii sale. Imi permit sa presupun ca esti fericita ca ti s-au confirmat suspiciunile cu privire la oameni si viata! Transforma-i, la infinit, pe cei din jurul tau in posibili agresori si poti fi fericita si impacata ca lumea e rea si cruda, fix asa cum ai presupus tu! Ti-ai pus vreodata intrebarea cum ar arata lumea, daca faptele si comportamentul tau ar arata altfel?! Desigur, nu! Ceea ce facem, ceea ce ni se intampla, nu are vreo legatura cu faptele, cuvintele noastre, nu? Noi putem fi oricum, nu? Lumea, insa, sa nu indrazneasca sa se transforme (ca o consecinta a actelor noastre) pentru ca asta confirma doar faptul ca lumea e rea, nu? In fond, noi n-am facut altceva decat sa urlam, injuram, proliferam cele mai oribile invective! De ce, dracu, s-a suparat lumea, dracu stie! Daca lumea era sanatoasa la cap, sigur nu se supara! Asta e clar!
Am aparut la tv pentru ca am decis ca sunt responsabila si am fost si in timpul in care am acceptat sa fiu injurata, calomniata, insultata in ultimul hal. Nu ei, ci eu sunt si am fost responsabila pentru tot! M-am sabotat singura, cu buna stiinta, crezand ca altcineva este de vina. Am refuzat sa-mi asum responsabilitatea pentru o situatie atat de prejudicianta pentru mine. Am sa-l citez, aici, pe Philip C. McGraw:
“Cu cat acceptati mai devreme adevarul, cu atat viata dumneavoastra se va imbunatati mai curand. S-o recunoastem. Pe oricine ati vrea sa invinuiti:
Dumneavoastra sunteti cel care a facut alegerea!
Dumneavoastra v-ati multumit cu prea putin!
Dumneavoastra v-ati lasat convins!
Dumneavoastra i-ati crezut!
Dumneavoastra ati renuntat!
Dumneavoastra ati hotarat ca nu meritati!
Dumneavoastra le-ati permis sa va trateze in halul asta! “
In momentul in care am inteles ca e vina mea si ca intreaga responsabilitate imi revine, am decis sa preiau controlul asupra propriei vietii si asupra propriilor drepturi. Indiferent de urmari, indiferent ca voi fi crezuta sau nu! Voi sti, toata viata, ca am incercat sa preiau controlul, ca am actionat ca un om cu drepturi, constient de drepturile sale, responsabil pentru ele si care decide sa si le apere.
Va multumesc tuturor celor care sunteti alaturi de mine, nu va vad, nu va stiu, dar conteaza! In astfel de situatii, orice conteaza, iar o vorba buna si o minima solidaritate/incurajare devin brate puternice pe care te poti cocota, ca in reclama aia, sa vezi limanul unei lumi mai sigure si mai bune! Multumesc!
Va rog si pe dumneavoastra, domnilor jurnalisti, sa-mi redati cat mai aproape de adevar spusele, delaclaratiile! Eu, ca si domniile voastre, sunt om din umbra. Un om din umbra este invizibil. Stim cu totii cat este de usor sa incalci drepturile unui om invizivil.
In egala masura, imi cer scuze ca noi nu ne-am intalnit, nu am vorbit! Am facut o promisiune, promisiune pe care mi-as fi tinut-o pentru oricare dintre dumneavoastra. Sunt sigura ca intelegeti, lucru care ma indatoreaza profund.
Read more...