Despre “consultanta”

Consultanta nu e nicidecum duhul fermecat dintr-o cutie care poate face minuni in viata celui care primeste o consultanta, consultanta nu asigura, in vreun fel, succesul acela mare la care visam toti. Oamenii (unii dintre ei) privesc “consultanta” ca pe ceva ce-ti poate rezolva toate problemele de viata. Nici vorba de asa ceva! Din punctul meu de vedere, daca esti chitit s-o apuci pe un drum, consultanta mai mult te incurca. Le spun multor oameni care ma contacteaza ca orice proces de colaborare pe consultanta este aproape un proces dureros si, din multe puncte de vedere, cumva, inutil…si nu exagerez deloc cand spun asta. Repet, daca esti decis sa faci ceva, consultanta mai mult te incurca!

Consultanta (cea pe care o fac eu) n-are ceva minunat, spectaculos, mirific…nu va putea fi, vreodata, un miracol. Ceea ce stiu eu sa fac poate face, oricand, un prieten foarte bun (de totala incredere) sau una dintre figurile materne sau paterne. Am putea spune ca, in orice relatie semnificativa din viata noastra, exista consultanta. Totul depinde de structura informationala pe care o detine cel care ne sustine. Dar sa credem ca o colaborare pe consultanta este miracolul intrupat este dementa totala.

Nu cred ca exista vreo forma de consultanta care sa-ti aduca succesul garantat! Nu cred ca exista vreo forma de consultanta care sa faca minuni! Nu cred ca exista vreo forma de consultanta care sa rezolve toate (sau marile probleme) de viata ale cuiva! Daca cineva pretinde acest lucru, minte! Consultanta nu este nimic altceva decat o relationare care se bazeaza pe parghii primitive de sustinere, incredere si interpretare. Daca o complici sau o transformi in ceva ce nu este, raul este garantat. Nu poti face din consultanta vreo cucoana atotputernica si atotstiiutoare, pentru ca…e GRAV!

Ceea ce poti face este atat de simplu si de primitiv, incat, la prima acceptie, pare de-a dreptul stupid si lipsit de sens! Motiv pentru care insist ca, pe multi dintre noi, o consultanta doar ne-ar incurca (si, cumva, dejuca) mult planurile. Drept urmare, apelam la o consultanta doar cand suntem pregatiti si cand intelegem/asumam, pe deplin, cerintele sale mari si rezultatele sale mici. Cine isi imagineaza ca o consultanta te face invingator, asa, peste noapte, traieste in lumea povestilor. Cine isi inchipuie ca o colaborare pe consultanta te face invingator, asa, peste o mie si una de nopti, tot in aceleasi povesti se afla. Consultanta nu vizeaza, cu orice pret, succesul…si, in niciun caz, succesul asa cum il vedem toti! Consultanta in care cred eu poate, cel mult, uneori, cu multe eforturi, sa te transforme intr-un om de “succes” in interiorul constiintei tale, in interiorul credintei tale. Chiar daca tu, pentru ceilalti, nu esti un om de “succes”, nu esti privit ca atare, iar rezultatetele tale sunt departe de-a se integra intr-o zona, atat de relativa si de marcata de prejudecati sociale, cum este zona “succesului” cea din acceptiunea generala.

Nu-i asa ca n-are vreo noima, ca pare lipsita de orice obiective o atare consultanta? Nu-i asa ca pare de-a dreptul bizar ca cineva va aceepta sa munceasca mult, sa se transforme mult…pentru aproape nimic? … Asa si este!

Ok! Am sa va spun cateva din mijloacele cu care operez eu! Vor parea de-a dreptul de rasul lumii, va veti si intreba cum am decis sa ofer astfel de bazaconii drept consultanta.

In primul rand, din momentul in care decid sa colaborez cu cineva, il cred neconditionat! Povestea lui (subiectiva sau reala) de viata va fi total acceptata de mine, la fel, neconditionat. La randul sau, persoana se obliga ca, in timp, sa se creada si sa se accepte neconditionat, cu tot cu greseli, erori, infrangeri, lucruri prost facute etc. Invatam impreuna asta, prin exemplul pe care il dau eu de-a o accepta si crede neconditionat. Daca nu ii iese, inseamna ca eu n-am fost un exemplu convingator si atunci am grija sa depun mai multe eforturi.

Doi, ii arat (demonstrez), permanent, ca ma respect pe mine si ca, la fel de mult, o respect pe ea (persoana). Foarte important pentru mine, de fapt, esential, este ca persoana cu care ma aflu in contact este sa se respecte si, daca n-o face, sa invete s-o faca!

Un om respectat, crezut, ascultat si valorizat va sti ca are drepturi, va sti sa si-i le apere si inteleaga, va sti, in egala masura, ca ceilalti au drepturi si va intelege ca, la randul lor, au obligatia sa-si apere respectivele drepturi.

Consolidarea stimei de sine a persoanei cu care relationez este, poate, unul dintre cele mai importante obiective pentru mine. Ma indoiesc ca putem merge mai departe, daca acest obiectiv nu este indeplinit. Poposim cat este nevoie in zona, dar nu trecem mai departe, fara sa rezolvam. De cele mai multe ori, necesita timp, mult timp! Omul avand probleme stringente poate sa nu priceapa, aparent, pe buna dreptate, de ce ne cramponam de lucruri “inutile”. Numai ca nu trecem mai departe, motiv “solid” pentru foarte multi sa renunte, neintelegand de ce trebuie sa se respecte atat de mult, de ce eu am o asemenea pretentie.

Cei mai multi dintre noi consideram ca ne respectam si valorizam foarte mult, habar neavand ce inseamna, de fapt, sa facem asta. Ne imaginam ca, daca suntem egocentrici, narcisici, avem o parere buna despre noi, aceste lucruri denota sau inseamna respect pentru propria persoana. Nu ne imaginam, in vreun caz, ca aceste lucruri (manifestari) sunt (sau poat fi) doar DECOMPESARI! Adica, decompensam, printr-un orgoliu sau parere buna despre noi, parerea proasta despre noi, dezaprecierea, devalorizarea. De ce atitudinile narcisice sunt mai tusate, mai evidente, mai demonstrative, de-aia semnalul de alarma e mai sonor…si se pune problema unei decompensari sigure. Adica, manifestam admiratie exagerata pentru propria persoana, pentru ca, de fapt, ea nu exista.

Urmatorul nivel este sa invatam impreuna sa ii acceptam, respectam si valorizam pe ceilalti. Indiferent ca suntem in relatii armonioase cu ei, mai putin armonioase sau, de-a dreptul, in dezacord. Respectul pe care-l datoram tuturor celor cu care intram in contact este obligatoriu, la fel ca si acceptarea valorilor lor, a credintelor, a tuturor raportarilor axiologice. Incercam sa invatam si sa aflam impreuna de ce, daca facem asta, suntem invingatori. A fi de succes inseamna, in primul rand, sa te respecti. A te respecta presupune nu numai o constiinta interna, ci si una externa. A-i respecta pe ceilalti este cel mai bun antrenament pentru invatarea, insusirea respectului de sine.

Foarte important este ca cei cu care relationez profesional este sa invete sa se cunoasca. Filosoful antic spunea simplu: “Cunoaste-te pe tine si vei stapani lumea!”. De cele mai multe ori, avem pretentia ca ii cunoastem pe ceilalti, ca avem intuitia celorlalti (indiferent ce-ar insemna asta), ca ne “pricepem la oameni”. Daca am cauta sa ne pricepem la noi, drumul ar fi mult mai scurt. Numai cunoscandu-ne foarte bine pe noi, putem spera sa avem indicii in a-i cunoaste pe ceilalti.

Ma intereseaza foarte mult ca omul sa se accepte cu tot cu greseli! Sa inteleaga cand si unde a gresit, dar sa accepte ca e imperfect si, foarte probabil, ca va mai gresi. Invatam impreuna ca a ne ierta din toata inima este o alta treapta a succesului la care visam toti. A ne ierta inseamna, in primul rand, a ne responsabiliza matur si constient. Dupa ce ne asumam responsabilitatea, ne iertam. Total! Iertarea trebuie sa fie aidoma iertarii crestinesti – din toata inima! Obligatoriu, procedam asa si cu ceilalti.

Ma intereseaza, in primul rand, ca cei cu care intru in contact sa fie niste invingatori, in arhitectura lor interna. Le explic ca aparentele consuma, inutil, o energie care ar fi folosita mult mai bine si mai practic la structurarea reala a personalitatii (lor). Aparentele salvate vor necesita, zilnic, cantitati uriase de energie, pe care le epuizam inutil. In fiecare zi, o luam de la capat. E ca si cum am cara bolovanul sisific in spate.

“Secretul” meu este respectul pe care-l acord celor cu care intru in contact, increderea totala pe care le-o ofer, sustinerea si garantia ca nu-i voi abandona nici atunci cand ei stiu/cred ca as avea motive s-o fac. Un om respectat va avea o alta atitudine, un alt timbru vocal, un alt ton, alte gesturi, va invata sa detina controlul, un om ascultat, indiferent de ceea ce spune, la fel, crezut (necontitionat), la fel…si tot asa. Ii vad schimbandu-se subtil…si asta este tot ce imi doresc, propun. Cei mai multi dintre noi avem, in spate, in istoricul nostru personal de viata, dezvoltari narcisice mai mult sau mai putin perturbate. Unii, profund perturbate. Fie pentru ca primele modele din viata noastra (parintii, educatorii, petagogii, rudele de referinta etc) n-au stiut ce sa ne spuna, cum sa ne trateze, fie pentru ca noi am incorporat gresit modelele de referinta. O dezvoltare narcisica perturbata nu va fi, vreodata, o casa buna, un mediu bun pentru succes. Drept urmare, ar trebui sa avem mare grija la ranile noastre narcisice (ca si la ale celorlalti). Chiar aparent vindecate. Ranile narcisice nu se vindeca vreodata, de fapt. Ele sunt inauntru, nu in afara, la vedere. Ma intereseaza ca cei cu care intru in contact sa fie bine cu ei, bine cu ceilalti…dar cel mai mult, sa fie bine cu ei, in siguranta cu ei. A fi bine cu tine inseamna sa te accepti cu un miliard de neajunsuri, inseamna sa te respecti, sa ai incredere in tine, sa nu te indoiesti de tine, sa ai planuri pentru tine, inseamna, simplu, stima de sine. Stima si acceptarea externe vor veni doar in urma stimei de sine si acceptarii de sine consolidate in interior.

Revin la ideea de la care am pornit. Consultanta in care cred eu nu contine nici dram de “Oauu!”, nu e duhul fermecat din borcan care-ti indeplineste toate dorintele, nu e atotputernica si atotstiiutoare, nu e mare filosofie, in fapt, nu e vreo filosofie. E doar un suport primitiv de relationare si comunicare. Asa cum spuneam, oricine poate sa faca asta: un prieten, o ruda, un necunoscut. Este o “metodologie” simpla, ca procedura… complicata doar in planurile constantei si echilibrului. In rest, nefiind vreu “Oau!”, vreo mare filosofie, este simpla si la indemana pentru noi toti.

Nu cred si nu cunosc vreo “consultanta” care sa-ti aduca succesul “ala” mare de care tot auzim. Poate este, exista, dar nu am stiinta. O consultanta devine usor directiva (da directii) dupa foarte, foarte mult timp. Drept urmare, ea se poate arata ca drept inutila in cea mai mare parte a ei. Pana se ajunge la micile trasee directive, trebuie sa treaca multa apa pe garla, motiv pentru care insist asupra faptului ca, pe foarte multi, o consultanta ii poate incurca sa nu-i mai descurce nimeni. Mai mult le-ar taragana si dejuca planurile deja facute. In mod paradoxal, eu cred ca o colaborare pe consultanta nu e potrivita pentru oricine si nu orice om e potrivit/pregatit pentru consultanta. Mai mult, ea nefiind ceva care sa-ti garanteze ceva, graba sau interesul/curiozitatea pentru o consultanta sunt doar porniri copilaresti care duc niciunde. Intr-un atare proces de colaborare, nu exista miracol, minuni, strategii, tertipuri de functionare etc. Real, o asemenea colaborare te “obliga” la multe, dar nu-ti promite ceva! Cere mult, dar, aparent, nu da mare lucru. Ca sa fim onesti, daca veti planuri stabilite, deja pe cale sa inceapa sau incepute si functionale, cel mai bine este sa va vedeti de ele. Consultanta nu e duhul fermecat care face minuni, nu e vreo strategie imbatabila, un set de strategii imbatabil, este doar cel mai primitiv mod de functionare intr-o relatie. Unul sanatos, e drept, dar profund primitiv. Asadar, nu va imaginati despre un astfel de proces lucruri uluitoare, care tin de inefabil sau de strategii secrete, pentru ca nu e asa. Ar fi trist si periculos, daca ar fi asa.
Read more...

Inca o data… scriu ultima declaratie legata de acest subiect

In toate lunile acestea, am avut un sentiment…de-a dreptul straniu. Ca blogul nu mai e al meu, e al unei persoane care nu sunt eu. Mi-a fost imposibil sa mai intru sa mai scriu ceva pe aici.

In egala masura, intrebarile dumneavoastra…pe strada, prin mail-uri etc. E greu de raspuns la toate, am reusit, insa, sa gasesc o sinteza a lor. Sa zicem.

1). Eu nu am fost psihologul, psihoterapeutul celor din trupa Hi-q, ci un consultant colaborator. Binenteles, confidentialitatea totala vizeaza ambele registre de colaborare profesionala. Confidentialitatea, in sine, face parte (sau ar trebui sa faca) din toate spatiile noastre de functionare, inclusiv cele private. O prietenie presupune confidentialitate toatala. Iubirile, la fel. Presupun ca si relatiile intre vecini ar trebui sa presupuna asta.

Eu am incalcat, cu buna stiinta, confidentialitatea obligatorie cu Hi-q…si n-am incalcat-o! Probabil, pare o gluma proasta, dar faptul decizional, in sine, a presupus mai multa responsabilitate decat va imaginati.

Pe de o parte, trebuia sa-mi apar fostii colaboratori, pe Florin si pe Mihai, si, evident, sa-i pun la adapost, pe de alta parte, a ii apara si a ii pune la adapost pe cei doi, din pacate, a presupus un set de decizii care nu ma puteau expune in alt fel, decat ca om incorect si…pe de alta parte, in calitate de om cu drepturi si cu discernamant, trebuia sa-i “spun” Danei Nalbaru ca refuz “jocul” ei.

In adolescenta, m-a marcat tupeul replicii unui filosof. Filosoful, greu incercat de Dumnezeu (ii moare familia, pierde tot) se razvrateste si are tupeul de neimaginat de-a i se adresa Lui Dumnezeu cu urmatoarea formula: “Daca asta este jocul pe care mi-l propui, atunci eu refuz sa-l joc!”. Imi amintesc ca m-a frapat logica razvratirii filosofului. Nu-mi imaginam ca cineva (mai ales cineva a carui credinta era atat de mare) ar avea tupeul si curajul sa se adreseze direct, cu o asemenea replica, Lui Dumnezeu.

Uneori, noi, fiecare dintre noi, decidem (sau ar fi bine sa decidem) ca nu vrem sa jucam anumite jocuri. Este de-a dreptul obligatoriu pentru siguranta integritatii noastre, de orice natura. Dupa patru luni de neacceptare, eu am decis ca nu vreau sa accept “jocul” Danei Nalbaru si al sotului sau, Dragos Bucur. Era dreptul meu!

Daca isi imagineaza, insa, cineva ca eu, dupa sase ani de colaborare, tot ceea ce aveam de dat despre trupa Hi-q era ca Florin ma intreba intr-un mesaj ceva despre un articol de pe blogul sau, sau ca Mihai ma intreba cum sa se mascheze la un bal, suntem nebuni cu totii! Erau miii de lucruri, mii de secrete, mii de mail-uri, de sms-uri. Eu m-am gasit, din toate, sa le dau pe cele in care Florin avea treaba cu un articol de pe blog si un altul, in care Mihai nu stia in ce sa se costumeze la un bal. Sa fim seriosi!

Fie vorba intre noi, vorbind intruna, am avut grija sa nu divulg, naiba, ceva ce-ar putea face rau fostilor mei colaboratori, mai mult, sa am grija ca tot ceea ce spun sa-i puna la adapost. Numai eu stiu cate eforturi au existat in culise!

2). Despre Dana! Danei nu-i mai datoram ceva, Dana s-a absolvit singura de orice as fi decis eu ca-i datorez si m-as fi constrans sa-i datorez! In plus, s-a ivit o noua datorie a mea fata de Dana Nalbaru. Aceea de a o invata ca, daca te comporti antisocial ( ma exprim elegant) comportamentul tau va avea urmari, ale caror consecinte vor viza, pana la urma, tot viata ta! Aveam datoria asta si fata de urmatorii oamenii cu care urma sa relationeze Dana Nalbaru, nu numai fata de Dana Nalbaru, vis a vis de care, in sine, m-am considerat si ma pozitionez in continuare ca absolvita de orice fel de datorie.

3). Toate “secretele” care au fost spuse au avut ca unica menire punerea la adapost a fostilor mei colaboratori, Florin si Mihai. Am depasit de mult varsta vanitatilor inutile, am depasit si spatiul afectiv alocat lor. Eu nu am dat niste “secrete din casa” ca sa dovedesc ca le stiu sau pentru a ma razbuna. Nu am necesitate de asa ceva, nu mi-ar fi rezolvat vreo problema existentiala, n-ar fi facut ca viata mea sa fie mai buna. Am stiut exact ce dau si de ce dau! Daca as fi vrut sa ma razbun, va asigur ca rezultatul ar fi fost altul…in plus, aveam la indemana si toate parghiile necesare. Daca, Doamne fereste, n-as mai putea detine controlul asupra luciditatii principiilor si interdictiilor proprii, si as decide vreodata sa pun in act o razbunare subiectiva a carei unica miza e doar razbunarea, pe langa faptul ca demersul mi-ar parea de un grotesc total, mi-ar fi foarte greu sa mai convietuiesc cu mine.

Din punctul meu de vedere (cu siguranta, profund subiectiv), Dana reactiona destul de impulsiv si, din acelasi punct personal si subiectiv de vedere, aceeasi Dana lua sau putea lua decizii impulsive, bazate pe instinctualitatea generata de moment. Drept urmare, mi s-a parut absolut necesar sa repet, ori de cate ori mi-a stat in putinte, la tv, ca Dana Nalbaru va pleca din Hi-q. (Nu ca, in fapt, nu as crede asta! Dar n-as fi spus-o, daca ar fi fost vorba doar despre o certa convingere personala). A trebuit s-o spun si s-o tot repet, pentru a-i pune la adapost pe fostii mei colaboratori (Florin si Mihai) si proiectul proaspat inceput, in formula: Dana, Florin si Mihai.

Fie si numai pentru a nu-mi da mie dreptate sau a nu se adeveri declaratiile mele, indiferent cat de furiasa ar fi fost, Dana n-ar fi putut pleca din Hi-q sau n-ar fi putut amentinta Hi-q cu plecarea ei, asta insemnand sa-mi dea mie dreptate si sa confirme spusele mele. M-am asigurat, asadar, ca proiectul Hi-q este in siguranta, indiferent de declaratiile mele si de nemultumirile Danei, indreptatite sau nu.

Intr-o alta ordine de idei, pe piata, existau destule suspiciuni, conform carora baietii de la Hi-q s-au impacat cu Dana Nalbaru fiindca erau disperati, nu mai aveau bani, concerte etc. Singurele sms-uri pe care le-am facut publice si in care, cica, le dezvaluiam fara scrupule “secretele” au fost acelea in care eu dovedeam public, cu “inscrisuri” ca baietii nu erau atat de disperati sa se impace cu Dana Nalbaru, impacarea fiind doar una circumstantiala, oarecum firesca, cum se intampla sa fie unele intamplari. Nu trebuie sa fii analistul pamantului ca sa iti dai seama ca, la o cercetare nu foarte amanuntita, nu numai ca n-am incalcat vreun cod deontologic, ba, chiar m-am tinut cu dintii de el, ca mai aveam vreo obligatie sau ca nu mai aveam.

Presupunand ca unica mea obligatie (decisa de mine, binenteles…altminteri, in urma evenimentelor, puteam decide cam ce aveam chef. Am decis, insa, sa nu depind de cheful meu, ci de structura principiala careia vreau sa ma subordonez)…repet, presupunand ca unica mea obligatie era sa lucrez conform intereselor fostilor mei colaboratori, gasesc ca am lucrat, cu varf si indesat, ca am avut chef, ca n-am avut. Eu si ei stim ce alte lucruri ar fi putut fi spuse, cate si de cu o cu totul alta natura, daca eu as fi vrut doar sa ma razbun, sa-mi dau importanta sau sa nu vreau/intentionez sa-i protejez. Mi-am protejat colaboratorii si dupa ce am incheiat colaborarea cu ei si o voi face si peste treizeci de ani. Nici macar un singur om care a lucrat vreodata cu mine nu va fi in nesiguranta cu mine, fie ca o stie, fie ca n-o stie! Punct!

Dana? E simplu! Nu numai ca mi-a incalcat flagrant drepturile, nu numai ca a indraznit sa-si aduca barbatul de acasa ca sa rezolve o probleme de ordine interna pe care o putea rezolva singura, dar actionand intr-un mod atat de lipsit de precautie, din punctul meu de vedere, Dana a pereclitat interesele fostilor mei colaboratori, Florin si Mihai, punandu-le in pericol: planurile, scopurile, munca de ani intregi. As fi gandit cert acelasi lucru si daca Dana si-ar fi adus barbatul de acasa ca sa rezolve o problema cu impresara trupei sau PR-ul trupei, cu sunetistul sau tobosarul. As fi fost chiar mult mai categorica decat am fost in cazul meu, i-as fi anuntat pe Florin si Mihai ca Dana este un pericol pentru afacerea lor…si ei stiu ca asa as fi facut! Si impresara lor stie ca asa as fi facut! In privinta mea si a deciziilor mele, sunt sigura ca multe lucruri erau foarte clare.

Florin si Mihai sunt doua persoane care se comporta extrem de adaptativ si viabil, din punct de vedere al comunicarii, relatiilor sociale. E greu sa faci asta. Ei au inteles, insa, ca cei care nu-si insusesc si asuma lectiile si regulile comportamentale de actiune sociala, pierd! Pierd intodeauna! Intr-o forma sau alta! Indiferent ca s-a intamplat cu mine, ca s-ar fi intamplat sau se putea intampla cu altcineva, din punctul meu de vedere, Dana putea constitui, intr-o singura secunda de instinctualitate, un pericol pentru proiect, pentru afacerea lor. Mihai stie parerea mea despre aceste lucruri, am discutat-o de multe ori, in diferite momente sau intrebari ale intalnirilor noastre.

Datoria mea (chiar daca, in fapt, nu mai era) era sa ma dau peste cap si sa retez, cat de repede puteam, orice posibil comportament dictat de primul moment al Danei Nalbaru, chiar daca incheaiasem colaborarea cu Hi-q. Asadar, trebuia s-o indic drept impulsiva, ca ea sa fie precauta in a mai actiona asa, de teama ca cei cu care intra in contact sa nu-si aminteasca spusele mele si sa-mi dea dreptate. Stiu ca orice om e vanitos si tine la imaginea lui, la parerea celorlalti despre el. Asadar, Dana Nalbaru urma sa se controleze de acum incolo, fie si pentru a nu-mi da dreptate sau satisfactie. Nici nu-mi doream altceva, de fapt…este total improbabil ca eu as fi putut credea ca Dana Nalbaru ar mai fi putut repara vreodata ceva in ceea ce ma priveste. In egala masura, mult din ceea ce am intentionat la vremea respectiva a fost ca, acolo, in proiectul lor, Florin si Mihai sa fie in siguranta. Va asigur ca, daca as fi vrut sa fac rau proiectului Hi-q, altfel ar fi stat lucrurile. Nu se pune vreodata problema de astfel de lucruri! Mi-ar repugna orice ar actiona asa.

Recapituland, desi pare ca am dat publicitatii, fara scrupule, secretele Hi-q, va asigur ca acest lucru nu s-a intamplat si nici nu se va intampla vreodata! Orice “secret” am dat am considerat ca era sau ca VA PUTEA FI de folos, intr-o zi, fostilor mei colaboratori. Am si acum convingerea certa ca tocmai “secretele” pe care eu le-am facut “publice”, incalcand “deontologia” vor fi singurele lucruri care ii vor scoate intr-o zi din necaz pe fostii mei colaboratori. Om trai si om vedea! Eu am incercat sa ma asigur ca nu va veni vreo astfel de zi, dar nu se stie vreodata! Am vrut sa fiu atat de sigura, incat, intr-o zi, ei sa aiba de ce se agata. Eu si ei stim cat a valorat ajutorul meu in toti acesti ani, ma indoiesc ca Florin si Mihai si-ar fi pierdut intr-un asemenea hal mintile, incat sa nu stie ca n-as fi plecat, pana nu m-as fi asigurat ca vor fi acoperiti si in viitorul in care eu nu voi mai fi alaturi de ei. Va asigur, vorba vorbei, ca lucrurile nu sunt intodeauna ceea ce par a fi. Eu nu sunt un om care tradeaza! Nu voi fi, vreodata, un om care tradeaza!

Cunosc multi oameni si, intamplator, cu totul intamplator, cunosc oameni ale caror secrete ar putea fi de interes public. Nu ii cunosc de ieri, de alaltaieri, de doua, patru luni…ii cunosc de cinci, sase, zece, cinsprezece ani. Prin natura intamplarilor, ii cunosc in asa fel, incat ei ar fi putut fi in nesiguranta, daca eu nu as fi, TOTAL, un om de TOTALA incredere si siguranta pentru ei. Ma indoiesc ca cineva si-a auzit tainele, fie si macar din gura unei singure alte persoane, tainele incredintate mie. Sunt un om sigur cu mine, sigur cu ceilalti si sigur pentru ceilalti. Total si din toate punctele de vedere. Asta este si motivul pentru care, aparent, m-am abatut de la “regula” in cazul scandalului (oribil) pe care l-am pornit impotriva Danei Nalbaru. Faptul ca Dana Nalbaru a atentat la conceptul de lume sigura, relatii sigure, conceptul de siguranta totala, indiferent de circumstante, variabile de risc.

Imi invat colaboratorii ca intodeauna exista variabila de risc, dar ca se poate cladi o arhitectura macar presupus sigura in jurul lor. Totul porneste de la siguranta pe care o oferim celorlalti si de la eforturile constante pe care le depunem ca ceilalti sa ne ofere siguranta. Zi de zi. Cand cineva ma intreaba despre ce eforturi este vorba, raspund simplu: acceptarea celuilalt, respectul pentru celalalt, consolidarea stimei de sine a celuilalt, datoria pe care o avem ca ceilalti sa simta ca ii consideram credibili si ca avem incredere in ei. Orice om isi doreste sa fie acceptat, crezut, respectat, valoros si de incredere pentru ceilalti. Cand cineva ma intreaba: “Pai, si daca eu nu cred asta despre persoana respectiva?”, intodeauna raspund:

- Atunci, nu vei fi in siguranta cu persoana respectiva! Siguranta noastra, de zi cu zi, depinde de credintele, perceptiile si reprezentarile noastre de zi cu zi. Nu poti fi in siguranta cu un om pe care nu-l accepti neconditionat, cu un eu si un sine al tau pe care nu le accepti neconditionat, cu un om pe care decizi sa nu-l respecti, valorizezi, crezi! Nu ai cum! De ce crezi, accepti, respecti si valorizezi mai putini oameni, de-aia vei fi intr-o mai mare nesiguranta! Nu una spirituala, filosofica, ci una reala, la propriu, o nesiguranta care va fi chiar nesiguranta! Omul nu poate fi in siguranta, daca nu face niste eforturi; de-a-si ridica o casa rezistenta, o barca rezistenta, un scaun rezistent, o bicicleta rezistenta…nu stiu de ce ne imaginam ca am fi in siguranta, daca nu legam relatii rezistente. Rezistenta unei relatii, de orice natura, nu se bazeaza pe iubire, pe regrete, pe confesiuni, iertari tardive, declaratii de avere. Rezistenta unei relatii se bazeaza pe respectul, aprecierea, valorizarea, credibilitatea pe care le-o oferim celorlalti. Si, cel mai mult, pe consolidarea stimei de sine a celuilalt. Permanent, asta este efortul pe care trebuie sa-l depunem, daca vrem sa traim in siguranta!.

Uneori, oamenii imi spun: “Nu stiu ce sa zic….!” ………. Tac, mi se rupe inima ca oamenii nu stiu ce sa “zica” la lucruri atat de simple si de la indemana.
Read more...

Declaratie 3

Am vazut titlurile din presa. Trebuie sa punctez si sa lamuresc unele lucruri:

Mihai Sturzu n-a fost, vreodata, indragostit de mine! Eram la curent cu intrega lui viata afectiva, cu vietile lor afective. N-am stiut ca vor mai fi date, ieri, mesaje in emisiune. Ramasesera unele necitite, de data trecuta, am ajuns tarziu, n-am mai avut timp sa vorbesc cu realizatorii… Mesajele pe care eu le-am dat publicitatii au avut niste scopuri precise. Unul dintre ele a fost acela de-a arata calitatea profund umana a celor doi (Florin si Mihai) capacitatea lor de-a fi recunoscatori, de-a sti sa valorizeze, aprecieze si constientizeze responsabil meritele celor din jur. Mihai si Florin sunt doua persoane stabile cu ele si cu vietile lor, care nu se simt amenintate de cei cu care intra in contact, care stiu sa respecte, sa recunoasca, sa aprecieze si sa ofere. Putini dintre cei care ii cunosc sau consuma stiu ca cei doi sunt persoane sensibile, loiale, capabile sa puna in act un comportament afectiv complex…fix lucrurile, caracteristicile care fac natura umana sa fie frumoasa, morala, spirituala. Niciunul dintre ei n-a fost, vreodata, indragostit de mine, cum nu s-a intamplat, vreodata, cu vreunul dintre clientii mei. Florin si Mihai n-au facut altceva decat sa-si manifeste increderea, recunostinta si fireasca afectiune (care poate lua nastere intr-o relationare bazata pe incredere totala, loialitate, sustinere si respect). Consider ca acest lucru le face cinste. Mesajele nu erau decat dovada ca cei doi sunt capabili sa ofere afectiune, recunostinta si respect. Lucruri pe care ar trebui sa le asteptam si cautam la toti cei din jurul nostru, drept calitati si manifestari indispensabile de comunicare si relationare. Ar fi cu totul si cu totul aberant sa confundam manifestarile “sublime” ale fiintei umane umane cu altceva decat sunt. Un om care poate darui afectiune, recunostinta si respect este un om de incredere. Punct. Deci, Mihai Sturzu n-a fost, vreodata, indragostit de mine! Orice speculatie in acest sens este o aberatie din capul locului. Mihai este doar o persoana care are dreptul si meritul de-a fi sensibila, loiala, indatoritaoare si stabila. Atat.

Prin Hi-q eu inteleg Florin si Mihai! Dana, din punctul meu de vedere, este circumstantial in Hi-q. Mihai si Florin au muncit de i-a gasit dracu sa pastreze si sa impuna pe piata produsul Hi-q. Eu stiu pentru ca eram acolo. Au respectat presa, si-au respectat fanii, si-au respectat munca, s-au dat peste cap sa ramana competitivi si de incredere pentru ceilalti. Va asigur ca nu e lucru usor sa te trezesti dimineata cu gandul, intentia si fapta de-a-i respecta si valoriza, aproape smintit, pe ceilalti. Cei care nu fac asta habar n-au cat de greu poate fi!


Mihai Sturzu decisese sa apara, ieri, la “Un show pacatos”, pentru o confruntare fata-n fata cu mine. A renuntat, in ultimul moment si a declarat ca nici nu va aparea. Trebuie sa recunosc ca gestul lui e unul onorabil, care m-a dezarmat. Nu pentru ca n-a venit sa se confrunte cu mine si pe mine asta m-a ajutat, pentru ca, dimpotriva, m-ar fi ajutat, in ceea ce decisesem sa fac, ca Mihai si Florin sa vina sa se confrunte cu mine! Gestul imi pare onorabil, in calitatea mea de om si in calitate de fost consultant al lor. Am sa explic. Orice om se poate confrunta cu orice om. Mihai este o persoana cu antrenament in comunicare, cu siguranta, s-ar fi descurcat excelent. Nu-mi este teama de Mihai si nici lui de mine. A ales o pozitie onorabila, pe care o admir. Nu sunt foarte surprinsa, nu prea m-am asteptat din partea lui Mihai sau a lui Florin la o pozitie neonorabila. Ei sunt doua persoane care exceleaza in a-i respecta pe cei din jur.

Asa cum declarat, aseara, experienta profesionala si experienta mea de lucru cu cei trei imi permit sa deduc niste ipoteze. Sunt absolut convinsa ca Dana e un pachet de nervi (ca si barbatu-sau care n-are ce cauta in toata povestea asta …probabil, nu voi inceta sa-I spun barbatu-sau, dat fiind faptul ca, in conflictul nostru, el a avut doar calitatea de barbat al Danei Nalbaru) si, probabil, ambii le reproseaza celor doi, Florin si Mihai, ca sunt doi tradatori, care au fost de acord cu ei (Dana si Dragos), dar care, acum, in momentul scandalului, sunt exonerati de orice vina.

Dana, eu stiu ca Florin si Mihai au fost de acord cu tine si cu barbatu-tau adus de-acasa de tine, eu stiu ca toti patru urmareati si doreati acelasi lucru! Foarte probabil ca, intr-o zi, sa apari si sa declari asta. Iata, c-am declarat-o eu! Problema mea n-a fost cu faptul ca voi patru ati fi putut fi de acord in privinta acelorasi lucruri/ teluri, abia asta imi pare lumesc, perfect potrivit conditiei umane. Eu nu am o problema cu intentiile ascunse ale oamenilor cu care colaborez, cu pulsiunile lor, pornirile lor primitive, care se ascund in spatele cenzurii. Eu pornesc de la premisa imperfectiunii naturii umane, nu de la premisa perfectiunii ei. Eu nu visez ca oamenii sunt imperfecti, eu stiu ca ei sunt imperfecti, la randul meu fiind om! Nu-i judec pe oameni dupa pulsiuni, dorinte ascunse, intentii nerostite. Sunt un om lucid si perfect impacat cu limitarile conditiei umane, care ma guverneaza si pe mine!

De-aia nu mai pot ca Florin si Mihai au fost de acord cu voi! Nu mi-ar fi pasat nici ce credeti tu si barbatu-tau, daca nu gaseati de cuvinta sa rostiti, fara strop de precautie si civilizatie, tot ce va dadea prin minte! Nu-mi pasa ce gandesc oamenii, ce intentioneaza ei! Imi pasa, insa, cum se comporta oamenii, ce rostesc ei, ce actiuni au! Oamenii nu sunt periculosi pentru ca gandesc anumite lucruri, oamenii sunt periculosi pentru ca fac anumite lucruri. Florin si Mihai au decis sa salveze aparentele, tu si Dragos ati decis ca traiti intr-o lume de mucava in care va puteati permite orice. Veti afla, in timp, cu stupoare, ca noi, toti, ne permitem foarte putine lucruri, de fapt. Nu ne permitem sa iesim din casa pe geam, doar fiindca ne grabim, nu ne permitem sa trecem pe rosu la semafor, nu ne permitem sa muscam oamenii pe strada de nas.

La tine si la barbatu-tau m-a enervat chiar faptul ca ati decis ca va puteti permite orice! Faptul ca Florin si Mihai au decis si au facut eforturi sa salveze aparentele denota ca au consideratie fata de lumea in care traiesc. Ceea ce poate parea ipocrizie, e de fapt, respect pentru ceilalti, si efort de-a supravietui intr-o lume in care exista mai mult decat un singur om. Orice strateg ii apreciaza pe cei care stiu sa salveze aparentele; a salva aparentele este o strategie necesara, de bun simt si buna convietuire, pe care persoanele impulsive, deci, neadaptate social, n-o vor putea pune in practica vreodata. Pentru simplul, enervantul si sociopatul motiv ca ei si dorintele lor sunt singurele care conteaza pe lumea asta. Deci, ca sa nu mai existe vreo indoiala, stiu ca Mihai si Florin au fost de acord cu voi, dar nu-mi pasa! Mie imi pasa doar de ce au comportat, verbalizat, pus in act! Daca ar fi sa fim judecati pentru cum gandim, am ajunge toti la inchisoare. Din cate stiu eu, cei care ajung, insa, acolo, sunt cei care actioneaza.

Eu nu ma astept ca lumea in care traiesc sa fie formata din pustnici, mantuitori, calugari shaolini. Stiu exact in ce lume traiesc! Dar, ma astept, netagaduit, ca oamenii cu care decid sa relationez sa aiba control asupra gandurilor, intentiilor si dorintelor nepermise! Pentru siguranta noastra, a tuturor!

Nu-mi pasa, asadar, ca Florin si Mihai au fost de acord cu voi! Puteau sa fie de acord si cu Hitler. Cat timp nu gazau pe cineva, din punctul meu de vedere, puteau sa doarma in pijamale gravate cu chipul lui Hitler.

Eu nu ma aflu la tv pentru ca nu stiu cine a fost sau nu de acord cu nu stiu cine. Eu ma aflu la tv pt ca mi s-au intamplat niste lucruri. Oamenii care nu muncesc sa salveze niste aparente habar n-au ce forta, stabilitate si efort presupun aparentele care trebuiesc salvate. Oameniilor hoardelor primitive nu le impusese nimeni sa salveze niste aparente, motiv pentru care isi dadeau cu ghioaga in cap pe unde apucau. Cred ca civilizatia a inceput cu salvarea aparentelor. Punct! Salvarea aparentelor inseamna reguli de convietuire viabila.

Tu si barbatu-tau ati venit la o intalnire de afaceri si ati decis ca va permiteti sa ma faceti proasta, nemancata, idioata, ratata. Dragos, in intentia “frumoasa” sa-i zicem, de-a ma intimida, ma intreba din cinci in cinci minute: “Ba, ce-ai mai facut tu in viata ta pana acum?”

Presupun ca din punctul de vedere al lui Dragos, daca n-ai jucat in filme cum joaca el, n-ai facut nimic! L-am anuntat, aseara, la tv, pe Dragos, atunci neavand spatiu sa-l intrerup, ca sunt membra a uneia dintre cele mai prestigioase Academii de cultura din Romania, ca am patru carti scrise si publicate care au primit cronici de apreciere din partea unor critici care au citit de sute, mii de ori mai multe carti de cat a vazut el filme, ca am facut niste scoli, ca fac inca scoli si, probabil, voi face toata viata, am iubit, am pierdut si am visat ca orice om, sunt oameni care depind de mine pentru ceea ce sunt, sunt oameni care depind de mine pentru ceea ce stiu si, cel mai important, n-as fi facut vreodata ce-au facut ei doi. In acest context de cuvinte, am declarat ca: in orice lume sanatoasa la minte, eu as fi vedeta, nu el sau Dana! Nu vedeta in sensul ca eu ar trebui sa apar la tv, ci “vedeta” in sensul strict de model! Nu stiu sa cant, sa dansez, sa joc in filme, nu voi putea fi, vreodata, vedeta unei scene, dar consider ca as putea fi un model mai viabil decat multi dintre cei care fac asta. Cand Dragos ma intreba, ca sa ma intimideze, defaimeze si sa ma faca sa-mi pierd dimensiunea propriei demnitati: Ba, ce-ai m-ai facut tu in viata ta?...s-a responsabilizat pentru intrebarea asta, presupun.

Voi doi ar trebui sa aveti mare precautie in a mai pune judecati de valoare la adresa altora, acest lucru spunand, de fapt, enorm despre voi! Repet ce-am mai spus si aseara, cand Dragos ma intreba dispretuitor :Ba, ce-ai mai facut tu in viata?”, ar fi trebuit sa-i fie rusine pana in varful constintei pantofilor! Nu pentru ca eu sunt un om care a muncit enorm in biata lui viata de om, ci pentru ca nu poti arata un astfel de dispret nici fata de un cersetor, care, saracul numai el stie cum a ajuns sa doarma pe strazi! Eu sunt la tv pentru toate aceste lucruri! Consider ca, daca numai doi oameni ma cred din tara asta, am castigat.

Ma enerveaza suficienta oamenilor, nu viciile, suficienta apropiindu-ne de animale mai mult decat viciile. Tu, Dana, ai dansat pe o scena si ai aparut la tv, cu-o floare sau nu in piept, pe versurile si conceptele mele. Cu tot respectul Dana, consider ca tu si barbatu-tau nu ma puteti intreba vreodata, macar pentru asta “Ce-am mai facut eu in viata?”. Eu, fie si macar prin asta, numai prin asta, am dovedit ca pot face ceva in viata!

Intr-o alta ordine de idei, vreau sa anunt ca nu voi da vreodata in niste clienti sau fosti clienti de-ai mei. Toate sms-urile date publicitatii in acest scandal sunt sigura ca ii vor ajuta intr-o zi pe fostii mei clienti, Florin si Mihai. Ei nu stiu, vor crede ca e o cacialma, dar eu stiu. Le va folosi, intr-o zi, si ultimul sms publicat. Eu si ei stim cate alte sms-uri as fi putut da eu, mail-uri sau declaratii. Ii anunt, pe aceasta cale, ca le-am ales doar pe cele care le vor fi de folos intr-o zi. Voi apara intodeauna interesele fostilor mei clienti, chiar si dupa momentul in care acestia inceteaza a-mi mai fi clienti. Pentru simplul si firescul motiv ca acestia au avut incredere in mine. Florin si Mihai, acum, sunt furiosi, dar ii asigur ca intr-o zi imi vor multumi.

Repet ce am spus aseara despre declaratia lui Dragos ca eu vreau sa imi fac publicitate de pe urma lor. Daca vroiam sa-mi fac publicitate, imi faceam dupa prima convorbire telefonica cu Dana. As fi devenit mai devreme celebra, as fi avut si demnitatea nestirbita si nu m-as fi facut de ras in fata intregii tari. E bizar, zic, ca un om care a ales performanta drept cale in viata, ca mine, sa ia decizia sa devina celebra facandu-se de ras, nu?

Aseara, am declarat ca am decis sa-i iau Danei tot ce i-am dat! Nici mai mult, nici mai putin! Fizicalist vorbind, oricum nu i-as putea lua mai mult decat i-am dat. Am luat aceasta decizie si cred ca e un demers si targ ok, nu? Daca Dana considera ca nu i-am dat ceva, atunci n-are de ce se teme. Sunt un om onest si nu voi lua nimic mai mult decat i-am dat.

Florin si Mihai nu mi-au gresit in sase ani de relationare, n-am de luat nimic de la ei, ce au e al lor, eu nu sunt omul care sa ma ating de bunurile si meritele altora. In acelasi registru, vreau sa anunt ca Florin si Mihai au muncit enorm pentru ceea ce au acum, merita totul si sper sa le fie incontinuare bine, ca rezultat al responsabilitatii lor. Am anuntat de la inceput ca nu e un razboi intre mine si ei, ii rog pe fani, pe telespectatori, presa, pe organizatorii de evenimente, pe partenerii lor de afaceri sa delimiteze acest scandal de asocierea cu cei doi.

Razboiul meu e cu Dana Nalbaru, pe care vreau s-o invat sa respecte, sa considere, valorizeze si altceva in afara persoanei sale si a propriei familii, sa invete ca pana si o diva ca ea are obligatia sa respecte legi elementare de convietuire si comunicare pe care noi ceilalti, care nu suntem dive si divi, le respectam. Nu vreau sa ma razbun pe Dana, consider ca ceea ce fac eu acum va deveni, poate, cea mai pretioasa lectie de viata, care o va ajuta enorm, pe ea, Dana, daca se va responsabiliza pentru intreaga intamplare! O masca nu este decat o masca, mai devreme sau mai tarziu va iesi la suprafata adevaratul chip, va trebui sa ne punem o alta masca si tot asa. A-ti construi responsabil si autentic un mod de-a fi e cea mai rezistenta si fructuasa masca, care va deveni in timp, chiar personalitatea noastra. Una respectata, crezuta si de forta. Singura, de fapt, necesara.

Consider ca, inca o data, Florin si Mihai au salvat-o pe Dana cu atitudinea lor. Nu mai vreau sa-i iau nimic Danei. Mai consemnez un singur lucru! Mi-ar fi placut enorm ca Dana sa fi avut si cu mine aceeasi atitudine civilizata (ca si Dragos) ca cea pe care au avut-o in fata lumii, a presei. Daca, in dosul usilor inchise, cand nici presa si nici lumea nu ii putea vedea, auzi, Dana si Dragos ar fi fost la fel de “delicati” si civilizati, cum au decis sa fie, in vazul lumii si in vazul presei, nu s-ar fi ajuns vreodata aici! Evident eu nu sunt 22 milioane de oameni, dar tot imi da prin cap nazbatia ca ar fi putut fi civilizati si neviolenti verbal, asa cum eram eu, de capul meu si de una singura, fara ceilalti 22 milioane de oameni, care sa ma vada, sustina, si, si mai important, sa-i vada, judece, catalogheze pe ei. Deh, n-a fost sa fie! Indraznesc sa sper ca, de acum, cei doi vor fi extrem de precauti in a mai proceda asa. Fie si pentru simplul fapt ca, in locul meu, la tv, poate fi altcineva, oricine. Pentru asta am si ajuns la tv. Pentru asta si pentru a-mi para drepturile, a sti ca le-am aparat.

Nu mai vreau sa-i iau nimic Danei, sper doar sa invete ca a fi recunoscator, apreciativ si civilizat cu oamenii care te-au ajutat este, poate, singurul mod in care putem dovedi ca suntem oameni, de aici, decurgand un intreg alai de comportamente, sentimente, actiuni si structuri de dialog, care nu ne vor mai aduce, vreodata, in situatia nici sa facem rau, nici sa ne procuram propriul rau, ca extensie, consecinta a regulilor (uneori, nescrise) incalcate.
Read more...

Declaratie 2

N-am declarat, vreodata, ca Dana este labila psihic! Nu folosesc expresiile: labila psihic, bolnava psihic, om cu probleme psihice. N-a fost cazul in acest scandal, dar, in general, cand vreau sa lamuresc ceva in acest sens, folosesc NUMAI expresiile: probleme de comportament, comportament dezadaptativ sau probleme nerezolvate. Oricine ma cunoaste stie ca interzic (aproape) in preajma mea, expresiile gen: bolnav psihic, labil psihic, nebun etc. Are legatura cu un miliard de principii, convingeri si certitudini care formeaza, in mod unitar, intregul meu fond/spectru de reprezentari. Punct!

Traiesc cel mai odios episod al vietii mele! Am sentimentul ca sunt mascariciul grotesc de la serbarile campenesti. M-am comportat penibil si grotesc la tv si mi-am asumat asta! Am sa va spun de ce.

Orice ABUZ este, in sine, grotesc, oribil, dureros, umilitor. In urma unui abuz, dispare sentimentul stimei de sine, sentimentul propriei valori, al respectului de sine. Orice victima a unui abuz (viol, rapire, pedepse corporale, agresiune verbala extrema etc) sfarseste, in ultima instanta, sa creada ca merita asta. Motiv pentru care victimele nu declara la politie, nu fac cunoscut abuzul, nu apar public sa faca declarati. Permanent, te temi ca ceilalti te vor ostraciza, te vor identifica si considera ca esti fix persoana care merita sa fie abuzata. Societatea (dintodeauna) a pus sub semnul rusinii, al stigmatizarii personale, calitatea umana a victimei. Din nefericire pentru cei abuzati si spre marea fericire a abuzatorilor, victimele oricarui tip de abuz vor fi, presupun, inca multe sute de ani, puse la zidul infamiei…si, fiindca nu se mai poarta sa le lovim cu pietre, le vom umple de sudalme, acuze, jigniri, le vom condamna, suspecta…fix lucrul pe care il fac si ele cu ele insele. Tragedia e nu numai externa, ci si interna. Motiv pentru care, de cele mai multe ori, viata bietilor abuzati este destinata unui esec afectiv si emotional extrem. Cele mai multe victime n-au vreo sansa reala de a-si depasi trauma.

Insist asupra faptului, care sper sa va ajute pe multi dintre dumneavoastra, sa intelegeti faptul ca, in urma unui abuz, sentimentul stimei de sine a persoanei abuzate este profund destructurat, ajungand pana la o anihilare totala. Cum respectul stimei de sine al fiecaruia dintre noi e motorul central al tuturor motivatiilor interne, victima poate ajunge intr-o stare aproape “catatonica” emotionala, identificata de specialisti cu depresia. A-ti pierde sentimentul stimei pentru propria persoana echivaleaza cu pierderea reperelor de identitate si legatura cu propria persoana.

Un abuz, in sine, e oribil. Nu-l poti povesti frumos, uman, cald, civilizat, controlat, lucid…pentru ca realitatea unui ABUZ nu este, in sine, frumoasa, calda, civilizata, controlata, lucida. Victima va trebui sa-l redea cum l-a vazut pe abuzator, iar abuzatorul si abuzatorii nu pot fi pentru o victima persoane calde, civilizate, calme, umane, frumoase. Sunt figuri grotesti, inspaimantatoare, care te bantuie luni, ani…uneori, toata viata. In acelasi timp, pentru “exorcizare”, vrei ca si abuzatorul sa se vada cu ochii cu care l-ai vazut tu, in speranta desarta (desigur) ca acestuia ii va fi rusine si alta data nu te va mai abuza, in speranta ca nu va mai abuza pe altcineva. Nu cred ca victima unui viol, de exemplu, l-ar putea descrie, vreodata, elegant si filosofic, pe violator. Daca va avea puterea sa treaca de pragul dureros al umilintei, groazei, durerii, si va putea povesti…povestea victimei nu va fi una eleganta, cu siguranta.

In mod paradoxal, oamenii se asteapta sa le vada pe victimele unui abuz, impacate, relaxate, obiectivate, demne, umane. Nimeni nu se astepta, dracu stie de ce, ca victimele nu mai au demnitate, demnitatea fiind prima calcata in picioare in cazul unui abuz, nimeni nu se asteapta ca acestea au toate drepturile din lume sa fie urate, lipsite de control, irationale…situatia care le-a adus in punctul de a fi asa fiind, in sine, irationala, urata, lipsita de control.

Pentru o persoana adulta, lipsa controlului asupra propriei demnitati, vieti, biologii, demnitate genereaza o regresie rapida, profunda, uneori, totala, intr-o varsta de inceput, cea a bebelusului, cand esti infasat, imobilizat, nu poti sa mergi, sa fugi, sa te misti, depinzi de niste adulti (mai mult sau mai putin responsabili) care sa-ti ofere siguranta, inseamna o recidiva/regresie profunde intr-o varsta primitiva cand nu detineai vreun fel de control asupra corpului tau sau a realitatii externe. Cand un adult, in urma unui abuz, nu mai detine controlul asupra a ceea ce are fundamental de aparat la propria persoana, ca sa faca fata realitatii de neacceptat, el intra intr-o regresie profunda, ca singura forma de aparare. N-ati vazut bebelus inspaimantat, decat schimonosit la fata de groaza si disperare. In inconstienta lor absoluta, oamenii se asteapta ca victimele sa fie controlate si civilizate. Unde, dracu, era civilizatia cand omul a fost supus unui abuz, de canoanele asa zisei civilizatii trebuie sa-l urmareasca ca niste copoi flamanzi, dupa realitatea dureroasa a abuzului, cand omul deja devine bebelus si habar nu mai are de canoanele “civilizatiei” pe care nu le-a incorporat inca?

Eu il respectam pe Dragos Bucur. Stiam si credeam lucruri profund valorizante depre persoana Dragos Bucur. Dintr-un “narcisism” elementar, de proxima necesitate al sentimentului de respect fata de mine, am putea admite ca as fi vrut, m-as fi asteptat, ca persoana pe care o respectam, Dragos Bucur, si pe care n-o lezasem vreodata cu ceva sa fi avut un comportament civilizat la adresa mea. Mai ales ca ii fusesem de real ajutor nevestei lui si, fara ca ea sa lupte sa merite in vreun fel, eu decisesem sa ii ofer increderea, sustinerea si ajutorul meu. Ea nu ezita sa recunoasca ca imi datoreaza recunostinta si ca sunt un om absolut special.

Increderea smintita (care se datora unei colaborari indelungate si fructuoase cu baietii de la Hi-q) m-au legitimat, la momentul respectiv, sa am incredere totala in grup, sa fiu total nepregatita pentru ceea ce urma sa se intample, vulnerabila, buimaca, intr-un haos de receptare total. Motiv pentru care nu am avut actiuni, nu m-am putut proteja, apara, am intrat, initial, intr-un soi de irealitate, care m-a desprins total de repere obiective de receptare si instincte firesti, naturale, de aparare. M-am dezmeticit, socata, doua zile mai tarziu.

Mi-e greu sa marturisesc asta, mi-e greu fiindca acest lucru ma expune, imi ia si din bruma de siguranta si demnitate pe care le revendic acum, dar, timp de doua luni, aproape n-am dormit. Am zacut, pur si simplu! Mi-au fost profund afectate munca, stabilitatea si increderea in mine, performantele, increderea…pana si in prietenii mei.

Am sa va si spun de ce! Baietii (Florin si Mihai) ma numeau Dumnezeul lor (DOAMNE IARTA-MA!!!!), imi spuneau ca daca as fi intr-o jungla prin Africa, printre lei, ei ar gasi drumul, fara masina, fara GPS, ar veni pe jos. Mihai imi spunea ca sunt singurul om in care incredere totala si singurul om pentru care ar merge pana pe Luna si inapoi, legat la ochi. Va asigur ca, in astfel de conditii, oricare dintre voi nu ca ati fi lasat garda jos, ci n-ati mai fi avut, simplu, vreo garda. Dupa ani de asemenea declaratii, nu te astepti, in vreun caz, nici macar in cazul unei alienari totale a omenirii, sa fii in pericol sau conceptul tau de lume sigura sa fie in pericol in prezenta unor oameni care iti spun asemenea lucruri.

Mihai si Florin imi datoreaza enorm! Eu asa cred! Dana, la fel! La Dana, deja nu ma astept (si cred ca, in sufletul meu nu m-am asteptat vreodata) ca Dana sa-mi fie recunoscatoare cumva sau vreodata. Din motive obiective. Pe tot parcursul relationarii noastre, eu n-am auzit-o nici macar O DATA pe Dana vorbind de bine pe cineva. In afara de sotul ei, Dragos Bucur si de fiica lor, Sofia, eu am auzit-o vorbind de rau pe toata lumea, inclusiv de cei cu care se vedea zilnic. Filosoful antic spunea ca ceea ce se gaseste in tine se gaseste pretudindeni, ceea ce nu se gaseste in tine nu se gaseste niciunde. Atat de simplu! Daca in tine e bunatate, incredere, iubire, generozitate…le vezi, identifici peste tot. Daca e rautate, nu vezi, in jurul tau decat rautate. Dana imi povestea mereu doar ca oamenii i-au facut rau, au tradat-o, au calcat-o in picioare. Ajungi intr-un punct, in care te intrebi firesc: oare de ce imi povesteste un om numai lucruri urate despre oameni?! E proiectie sau e realitate?

Din punctul meu de vedere (si nu mi-e rusine deloc sa pretind asta) consider ca Mihai si Florin ar trebui sa stea in genunchi pe presul meu de la intrare pentru a-mi multumi si a-mi cere scuze. Ba, mai mult, pentru a fi siguri ca dau cu ochii de ei pe presul meu de la intrare, sa-mi fure intr-o noapte respectivul pres, sa-l duca la tv, sa se puna in genunghi pe el ca sa se asigure ca am cunostinta ca au facut asta. N-o vor face, binenteles, oamenii confunda, cu sminteala, recunostinta si regretele frumoase cu umilinta si propria condamnare. Nu-mi vor da alternativa si va trebui sa dovedesc tot ce am facut pentru ei. Vor nega cu inconstienta, pana cand cand nu vor mai avea incotro si vor trebui sa recunoasca: “Asa e, era dreptate, ii datoram enorm acestei persoane!”. Va fi prea tarziu, nu-i va mai crede nimeni…oamenii tin minte, nu uita…se vor intreba, cum e si firesc, cand au mintit: atunci sau acum?!

Am decis sa-i apar si sa-i protejez pe cei doi. In numele unor principii si spatii de loialitate specifice fondului meu cognitiv, decizional si afectiv. Intr-o zi, voi incerca sa-i scot, sa-i exonerez, sa le spal imaginea si nu voi mai avea cum. Dar, promit, ma voi da peste cap pentru asta! Cine mi-a avut o data increderea si sustinerea o va regreta toata viata. Eu si ei stim de ce.

Mihai si Florin au de aparat un produs si vor face tot ceea ce le sta in putinta ca sa-l apere. Inteleg asta! Asa i-as fi sfatuit si eu. Mai devrema sau mai tarziu, nu vor avea scrupule…inteleg si asta. Problema mea nu a fost si nu este ca trupa Hi-q nu mi-a mai dat restul de bani pentru videoclip, n-as fi aparut in viata mea la tv pentru asta, din puctul meu de vedere si din stiinta mea, Hi-q imi datoreaza mai multi bani decat mi-ar putea da vreodata. Noi stim asta, ne-am asumat frumos asta, am convietuit si functionat fara conflicte cu o realitate atat de frumoasa, de fapt. Unul dintre cele mai frumoase si mai generatoare de siguranta lucruri de pe lume este sa stii ca poti face, frumos si simplu, lucruri care valoreaza mult pentru ceilalti. Il rog pe bunul Dumnezeu sa nu-mi ia vreodata asta!

Eu am aparut la tv pentru ca Dana Nalbaru si-a adus barbatul de acasa si amandoi au decis ca ei nu-mi dau banii pentru ca eu sunt: “hoata, nemancata, parlita, ratata, proasta si idioata”! Presupun ca, daca n-as fi fost: “hoata, nemancata, parlita, ratata, proasta si idioata”, mi-ar fi dat banii! Singurul lucru care i-a impiedicat sa-si onoreze intelegerea si obligatiile a fost faptul ca ei au decis ca eu sunt: “hoata, nemancata, parlita, ratata, proasta si idioata”! Dana, Florin si Mihai stiau ca eu nu sunt: “proasta, nemancata, parlita, ratata, si ratata”! Bunul Dumnezeu a avut generozitatea sa ma fereasca de aceste tragedii si incerc sa-i multumesc, de cate ori pot, pentru aceasta binecuvantare.

Sunt un om care a invatat mult si pot face multe lucruri bine. Drept urmare n-am fost in situatia pe care cei doi mi-au aruncat-o in carca ca sa aiba o justificare pentru toate actiunile lor. Dar, se pare, ca sunt momente grotesti si suprarealiste in viata noastra, in care nu noi decidem cine, naiba, mai suntem, ci altii, care, fara vreo legitimitate, decid! Fie findca asta corespunde unor scopuri de-ale lor, fie pentru ca nu au scrupule, fie ca minima cenzura a culturii, civilizatiei, societatii, moralitatii a fost transformata, cu habotnicie, intr-o holograma.

Repet, cei doi puteau sa-mi spuna, elegant, civilizat, ca nu-mi dau banii, sa se ridice si sa plece. Au catadicsit, insa, sa-mi calce (abuziv) drepturile si demnitatea in picioare si eu stiu de ce. Presupun ca stie si Dana, care a citit “toate cartile pe care eu le-am citit” cu multi ani inaintea mea. Bietele carti citite au invatat-o, cu siguranta, ca un om deposedat de drepturi nu va mai stii/putea/fi in masura sa le apere. Daca a citit toate acele carti pe care le-am citit si eu si, dat fiind faptul ca le-a citit cu atatia ani inaintea mea, ar fi trebuit sa se sedimenteze informatiile mult mai bine decat la mine care le-am citit abia de curand pe unele, pentru ca abia de curand s-au tradus si editat….ma rog, toate acele carti ma mir cum, naiba, nu au invatat-o ca: “Nu deposedezi vreodata un om de demnitate, drepturi!”, “A respecta sentimentul stimei de sine al celuilalt este proxima necesitate in orice forma de comuncare”, “Violenta verbala si cea gestuala sunt forme violente de agresivitate”, “Calomnia e agresivitate” etc.

Stiti nuvela aceea a lui Baiesu, in care un fotbalist intra in fuga in Biblioteca Centrala si citeste pe nerasuflate cateva volume de Kant? Cititi-o, va rog!

Eu am aparut la tv si m-am facut de rasul lumii de mi-e rusine sa mai ies din casa si sa raspund oamenilor la telefoane si la mesaje…pentru ca am decis sa refuz sa fiu victima!!!! Doua luni, am umblat buimaca, nu ma puteam concentra, nu puteam manca…eu, timp de patru luni, n-am zambit! M-am inchis in casa, nu am mai avut incredere, am inceput sa ma port urat cu ceilalti, inclusiv cu clientii sau colegii mei. In toate aceste patru luni, am mai capatat o meteahna ciudata: oftam mereu! Ma obosea ingrozitor oftatul ala permanent! Recunosc ca n-am stiut/admis/recunoscut/aceptat, in toate aceste luni, ca as putea avea vreo problema, ca as fi putut fi afectata. Am crezut ca am trecut peste, capitolul este inchis si sunt ok.

Intr-o zi, mi-a fost imposibil sa ma mai mint, m-am pus fata in fata cu mine, m-am privit (asa cum am putut si mi-a iesit) in ochi si …a trebuit sa accept ca am reprimat, refulat, negat realitatea. Ca e imposibil sa nu am un real si profund conflict interior. Oameni buni, niste oameni imi spusesera ani intregi ca ar veni dupa mine in jungla, pe Luna, ca sunt Dumnezeul lor (Doamne, iarta-ma pentru o asemenea blasfemie!), ca daca ei ar ajunge super-staruri, tot n-ar putea sa ma plateasca pentru cat am facut pentru ei. Aceiasi oameni m-au expus unei situatii fara precedent (pentru mine). A trebuit sa admit/consimt, ca nu pot fi chiar in regula dupa o asemenea poveste. La inceput, n-a fost usor! Negam realitatea (asa cum facem toti, cand vrem sa ne aparam, sa fugim de o realitate de neacceptat).

Din momentul in care am aceptat-o, am inteles ca nu le pot permite lui Dragos Bucur si nevestei lui, Dana Nalbaru, sa-mi distruga conceptul si realitatea de lume sigura! Am muncit si investit mult ca sa am pentru lumea reala o reprezentare atat de sanatoasa! E a mea! Am investit in ea visuri, aspiratii, nopti nedormite, credinte, am investit in ea multa singuratate si multe eforturi. Cine, naiba, erau Dragos Bucur si nevasta-sa, de eu le permiteam/permisesem sa destructureze, alieneze, sa atenteze fara scurupule la un concept in care eu investisem toate eforturile si credintele mele. Din acel moment, am stiut! Nu voi permite nimanui, vreodata, sa-mi fure credinta unei lumii sigure pe care o merit pentru ca am crezut si investit in ea, nu voi permite nimanui, vreodata, sa-mi mai calce in picioare, abuziv, drepturile, nu voi mai permite nimanui, vreodata, sa-mi spuna cine sunt, pentru ca el asa decide, are chef sau are de gand sa actioneze conform unor interese personale!

In fiecare zi a vietii dumneavoastre, oriunde, la serviciu, in familie, pe strada, la un film, pe o strada intunecoasa…puteti da nas in nas cu un abuzator. Unul, camumflat, pe care nu-l veti putea identifica imediat, sau unul, la vedere, care va va inspaimanta subit. Orice agresor se bazeaza (si actiunile lui, la fel) pe vulnerabilitatea dumneavoastra, intr-un fel, pe consimtamantul dumneavoastra de-a fi/deveni victime. Tineti minte, un om, mai multi oameni ne pot lua cu forta ceva, dar niciodata nu ne pot da! Refuzi sa primesti! Ne pot deposeda de drepturi, bunuri, pot atenta la integritatea noatra personala…dar nu ne pot da cu forta constiinta unei victime, a unui om infrant, umilit, deposedat de drepturi! In calitatea noastra de oameni cu drepturi (harazite de morala, religie, societate), trebuie sa stim ca avem drepturi si ca avem dreptul si obligatia sa le aparam! Abuzatorii se bazeaza tocmai pe faptul ca nu le vom apara! De aici, puterea lor asupra noastra! Nu avem dreptul sa fim in gasca cu ei, sa ne lasam de doua ori drepturile incalcate: o data de ei, in pofida vointei noastre si, o data de noi, cu acordul vointei noastre! Ar trebui sa fim arestati pentru asta! Oameni buni, aparati-va drepturile, indiferent de riscuri!

Am cunoscut victime ale violului care n-ar fi indraznit, vreodata, sa intelega/creada/accepte ca au drepturi! Aceasta nedreptate este atat de mare, incat imi vine sa urlu! Pe de alta parte, societatea noastra, inca profund medievala, incurajaza astfel de comportamente cu risc maxim pentru victime! Agresiunea si abuzul sunt rusini pe care trebuie sa le suporte integral numai victima. Am vazut (la stiri si nu numai) ca, uneori, jumatate dintre membri unei comunitati radeau, se distrau si infierau tot victima. Mai mult, spuneau ca si-o cautase cu lumanarea! Nici animalele nu rad cand se intampla asa ceva…si, cu siguranta, daca ar dispune de limbaj articulat, n-ar barfi, calomnia, pune la zidul infamiei o biata femela violata! Romanii, tributari “arhetipurilor” de comportament si gandire infipte in creieri ca o dalta nevazuta, probabil, inca mai tanjesc nostalgici dupa amintirile straamosilor lor (transmise sa zicem printr-o inconstienta minte genetica) cand acestia se hlizeau si radeau in hohote si, desigur, aruncau cu mere putrede si cu muraturi, pe esafodul unde se taiau capetele Brancovenilor sau unde se zdrobeau oasele lui Horia, Closca si Crisan. In America, victimele vin la tv si povestesc cum au fost violate, abuzate in copilarie etc. La noi, e inadmisibil, fiindca victima este de rasul lumii.

Apareti si povestiti cand ati fost victima unui abuz! Numai asa, poate, intr-o zi, lumea va intelege ca ceea ce ti se face/spune/arata in pofida vointei si acceptului tau se numeste abuz si asa ceva nu se face pentru ca cei abuzati vor striga in gura mare si ii vor face de rasul lumii pe abuzatori.

Mi-a fost cumplit de greu sa apar la tv! Mi-a fost rusine si frica! Stiam ca ma voi face de ras, stiam ca ma voi lovi de oprobiile tuturor! S-a impamantenit ideea fie ca victima trebuie sa taca, fie ca victima minte, fie ca victima nu e sanatosa la minte, fie ca are un interes! Parca am fi o lume de abuzatori inconstienti! E posibil sa fim!

Stiam ca Dragos Bucur are un imens capital de imagine, credibilitate, simpatie. A escalada imagina “marelui actor” era, din start, o nesabuinta fara margini, un act sortit ratarii. Cei trei: Dana, Florin si Mihai sunt de cinsprezece ani pe piata, apar la tv, in gazete…sunt prezenti in constiinta celorlalti, fie ca acestia stiu sau nu stiu. Cand vezi timp de cinsprezece ani la tv niste oameni, fidelizezei cu ei, fie ca vrei, fie ca nu vrei! Iti vor parea oricum mai credibili decat un necunoscut. In plus, iti pare ca ai mai multe motive sa ii crezi pe ei si nu pe necunoscut, necunoscut care iti pare, dintr-o data, un parvenit, un oportunist, un mincinos. Functionezi mental cu indajire asa. De ce omul incearca sa-si apere drepturile, te enerveaza si te scoate din sarite si mai mult! Practic, omul n-are vreo sansa!

Cu toate astea, m-am incapatanat sa vin in fata celor care urmau sa ma condamne a priori! Nu ma intereseaza cum se va rezolva situatia, ma intereseaza sa stiu ca mi-am aparat drepturile. Asta ma faca sa merg inainte! Voi sti, cand voi pune capul pe perna, si peste cinzeci de ani, ca am facut tot ce mi-a stat in putinte! Ca am fost urata, neavand altfel cum sa fiu povestesc un lucru urat, ca am fost ridicola, neavand altfel cum sa fiu, incercand sa redau un fapt ridicol, ca am fost anarhica, neavand altcumva cum sa redau autentic un fapt de-o anarhie totala. Nu sunt o diva, nu voi fi vreodata, nu vreau, nu am cum…vreau doar sa stiu ca am facut totul pentru drepturile mele care sunt ele mele si ale nimanui altcuiva.

Dragos Bucur e actor, stie cata combustie, cata munca este la o filmare…eu n-am dormit trei zile si trei nopti…era ultimul in masura sa procedeze asa cum a procedat! Consider ca modul in care a procedat ii face de ras meseria.

Dana, consider ca-ti voi face un serviciu, scriind urmatoarele randuri! Degeaba te plangi ca lumea e rea si ti-a facut rau… Foarte probabil sa fie asa! Numai ca, daca in viata ta au existat agresori, te-ai identificat cu ei. Acum, la randul tau, esti un agresor! Nu suntem responsabili pentru faptele agresorilor noastri, dar suntem responsabili pentru faptele noastre. Din punctul meu de vedere, esti un agresor, stiu ca nu te vezi asa si nu vei accepta, vreodata, un astfel de lucru despre tine! In toata relationarea noastra, eu aproape permanent te-am vazut nemultumita pe ceva, cineva, furioasa pe ceva, cineva, mai mereu te manifestai ca si cum cineva ti-ar fi facut o nedreptate sau ar fi vrut sa-ti faca si tu intuiai acest lucru. Drept urmare, fara cenzura sau precautie, de cele mai multe ori actionai in consecinta. Ceea ce scrii tu pe blog, din carti: : “ Violentei sa nu-i raspunzi cu violenta” nu mi-a parut vreodata, in relationarea noastra, ca te-ar caracteriza. Tu intai raspunzi violent, apoi, incerci sa repari. Dar, prima oara, e decizia si manifestarea impulsiva. Apoi, spui ca asa esti tu si retragi totul. Numai ca cei din jurul tau pot fi afectati (si chiar traumatizati) de acest mod de manifestare al tau. Nu e valabil ca, daca nu mai esti suparata/furioasa, nici n-ai fost vreodata. Stiu ca o sa te infurie la culme, dar astfel de comportamente sunt comportamente agresive. Ne-am obisnuit sa credem ca agresivitate inseamna doar sa spargi capul cuiva. Nu, oameni buni, a sparge capul cuiva e lipsa de discernamant extrem, e mai mult decat agresivitate. Agresivitate inseamna sa tipi la cineva, sa stai tot timpul bosumflat, furios, sa jignesti, acuzi, sa actionezi impulsiv (fie si numai la nivel verbal), sa tragi la raspundere un om, jignindu-l, calomniindu-l, punandu-i in carca toate suspiciunile si problemele tale nerezolvate. Lumea asta nu este o lume din plastilina, pusa la dispozitia noastra, pe care noi o modelam cum vrem si facem ce vrem cu ea! Lumea asta e formata din oameni, fiecare cu drepturile lui, fiecare cu drept de necalcat asupra spatiului sau privat de-a accepta sau de-a nu accepta niste lucruri.

Ei decid ce accepta sau nu si ce este abuz sau nu, nu unii dintre noi care am avea chef sa actionam cum ne taie capul, ca si cum lumea ar fi din plastilina. Daca eu spun ca pentru mine a urla la mine, tu si barbatu-tau, a ma face proasta, ratata, nemancata, parlita etc e abuz, apoi…abuz este! Eu decid! Specialistii decid ca cei mai multi dintre noi ne simtim abuzati si daca distanta dintre noi si un interlocutor e mai mica de un metru jumatate.

Un om agresat se poate transforma, la randul sau, intr-un agresor! Din motive care tin de supravietuirea si conservarea noatra. Dintr-un om care ti-a oferit (fara sa meriti, probabil) increderea si sustinerea lui, m-ai transformat intr-un agresor, in momentul in care am decis ca trebuie sa apar integritatea drepturilor mele. Ar trebui sa fii multumita! In fond, asta ai vrut, nu? Sa ti se confirme ideea ca lumea e rea si ca iti face rau! Poftim ca te-ai dat peste cap si ai dobandit asta! Suntem responsabili pentru actele noastre! Cei care ti-au facut rau candva nu faceau parte din prezent, dar te-ai dat peste cap ca prezentul sa semene cu suspiciunile tale. In psihologie, asta se numeste recreerea modelului de referinta, chiar si acolo unde conditiile nu mai sunt intrunite. Subiectul se da peste cap sa recreeze modelul originar, in fiecare moment al vietii sale. Imi permit sa presupun ca esti fericita ca ti s-au confirmat suspiciunile cu privire la oameni si viata! Transforma-i, la infinit, pe cei din jurul tau in posibili agresori si poti fi fericita si impacata ca lumea e rea si cruda, fix asa cum ai presupus tu! Ti-ai pus vreodata intrebarea cum ar arata lumea, daca faptele si comportamentul tau ar arata altfel?! Desigur, nu! Ceea ce facem, ceea ce ni se intampla, nu are vreo legatura cu faptele, cuvintele noastre, nu? Noi putem fi oricum, nu? Lumea, insa, sa nu indrazneasca sa se transforme (ca o consecinta a actelor noastre) pentru ca asta confirma doar faptul ca lumea e rea, nu? In fond, noi n-am facut altceva decat sa urlam, injuram, proliferam cele mai oribile invective! De ce, dracu, s-a suparat lumea, dracu stie! Daca lumea era sanatoasa la cap, sigur nu se supara! Asta e clar!

Am aparut la tv pentru ca am decis ca sunt responsabila si am fost si in timpul in care am acceptat sa fiu injurata, calomniata, insultata in ultimul hal. Nu ei, ci eu sunt si am fost responsabila pentru tot! M-am sabotat singura, cu buna stiinta, crezand ca altcineva este de vina. Am refuzat sa-mi asum responsabilitatea pentru o situatie atat de prejudicianta pentru mine. Am sa-l citez, aici, pe Philip C. McGraw:
“Cu cat acceptati mai devreme adevarul, cu atat viata dumneavoastra se va imbunatati mai curand. S-o recunoastem. Pe oricine ati vrea sa invinuiti:
Dumneavoastra sunteti cel care a facut alegerea!
Dumneavoastra v-ati multumit cu prea putin!
Dumneavoastra v-ati lasat convins!
Dumneavoastra i-ati crezut!
Dumneavoastra ati renuntat!
Dumneavoastra ati hotarat ca nu meritati!
Dumneavoastra le-ati permis sa va trateze in halul asta! “

In momentul in care am inteles ca e vina mea si ca intreaga responsabilitate imi revine, am decis sa preiau controlul asupra propriei vietii si asupra propriilor drepturi. Indiferent de urmari, indiferent ca voi fi crezuta sau nu! Voi sti, toata viata, ca am incercat sa preiau controlul, ca am actionat ca un om cu drepturi, constient de drepturile sale, responsabil pentru ele si care decide sa si le apere.

Va multumesc tuturor celor care sunteti alaturi de mine, nu va vad, nu va stiu, dar conteaza! In astfel de situatii, orice conteaza, iar o vorba buna si o minima solidaritate/incurajare devin brate puternice pe care te poti cocota, ca in reclama aia, sa vezi limanul unei lumi mai sigure si mai bune! Multumesc!

Va rog si pe dumneavoastra, domnilor jurnalisti, sa-mi redati cat mai aproape de adevar spusele, delaclaratiile! Eu, ca si domniile voastre, sunt om din umbra. Un om din umbra este invizibil. Stim cu totii cat este de usor sa incalci drepturile unui om invizivil.
In egala masura, imi cer scuze ca noi nu ne-am intalnit, nu am vorbit! Am facut o promisiune, promisiune pe care mi-as fi tinut-o pentru oricare dintre dumneavoastra. Sunt sigura ca intelegeti, lucru care ma indatoreaza profund.
Read more...

Declaratie

Pentru presa si pentru eventualii telespectatori care vor intra pe blogul meu am decis sa precizez, aici, cateva informatii in a caror necesitate cred, pentru o cat mai buna clarificare a scandalului in care am intrat.

Nu sunt si nu am fost vreodata impresara trupei Hi-Q, trupa Hi-Q are o impresara, o impresara buna, al carei nume este Catalina Manaila.
Nu sunt si nu am fost vreodata managera trupei Hi-Q, trupa Hi-Q are un manager excelent, cu siguranta cel mai bun manager pentru trupa Hi-Q, in persoana lui Mihai Sturzu.
Nu sunt si nu am fost vreodata PR-ul trupei Hi-Q, trupa Hi-Q avand PR.
Eu, Veronica A. Cara, am colaborat cu trupa Hi-Q doar in calitatile: de consultant si in cea “mai de noua generatie” de regizor al videoclipului realizat pentru piesa “Inca o data”, videoclip care n-a aparut pe piata din cauza scandalului oribil la care am ajuns.


Acum, ca am clarificat lucrurile astea, trecem la urmatoarele:


Nu am declarat vreodata ca Dragos Bucur a vrut sa ma omoare in bataie, nu folosesc expresia asta, nu cred ca, dupa cinzeci de milioane de ani de evolutie, oamenii s-ar mai putea omori in bataie.Nu cred ca Dragos Bucur a intentionat, a pus in act vreo tentativa de-a ma omori in bataie. L-am acuzat pe Dragos Bucur de agresivitate si atat. Jignirile, afirmatiile devalorizante, insultele, calomniile, intimidarea, furia nu sunt subspecii ale agresivitatii, sunt forme fara echivoc de agresivitate, ele putand constitui forme extreme si traumatizante de agresivitate. Recunosc, mi-a fost frica de Dragos Bucur, pentru ca nu sunt obisnuita cu niciun fel manifestare extrema, nu accept si ii sfatuiesc si pe ceilalti sa nu accepte violenta si agresivitatea sub nicio forma a ei, violenta limbajului si a limbajului non verbal fiind la fel de periculoase, traumatizante si deposedante de demnitate ca si extrema violenta fizica. Nu stiu ce parere ar fi avut Dragos Bucur, daca la una dintre multele mele intalniri cu nevasta lui Dana Nalbaru as fi adus un bataus de doi metri ca sa-i faca Danei Nalbaru ceea ce mi-a facut mie sotul ei, Dragos Bucur. Probabil, ar fi luat-o razna si, acum, la tv, erau ei, nu eu, cum e si normal.

O acuz pe Dana Nalbaru ca si-a adus sotul de acasa, la o intalnire de afaceri, in conditiile in care sotul ei nu avea vreo calitate de-a participa la o asemenea intalnire si i-a permis, respectiv, l-a instigat sa intimideze, ameninte, insulte. santajeze un colaborator. Ma indoiesc ca Danei Nalbaru i-ar fi placut ca eu, la zecile noastre de intalniri, sa fi procedat ca ea si sa-i ofer o lume atat de nesigura. Consider ca Dana Nalbaru ar fi putut sa-mi spuna, si fara sotul ei, Dragos Bucur, ceea ce avea necesitate sa-mi spuna, asa cum a facut in alte zeci de cazuri. Eu am petrecut nopti in masina cu Dana Nalbaru, iar Dana Nalbaru imi spunea, de fiecare data, ca sunt un om absolut special, deosebit, dar ca, probabil, nu e ceva nou pentru mine si ca asta imi spune toate lumea. Insista sa stiu ca o ajut mult si ca isi gaseste linistea vorbind cu mine, drept urmare, imi pare total suprarealist morbid ca aceeasi Dana Nalbaru, dintr-o data, nu se mai simte in siguranta la o intalnire cu mine (cand numai eu si ea stim insistenta cu care imi cerea sa vorbim, sa ne intalnim, in ideea ca ceea ce eu sunt si ceea ce eu stiu/spun o ajuta enorm). Dintr-o data, cand e vorba de bani, Dana Nalbaru isi aduce barbatul de acasa ca acesta sa ma agreseze verbal si cu un comportament care, real si rusinos pentru noi toti, m-a bagat in speriati. Din cate imi amintesc, toate intalnirile mele cu Dana Nalbaru, ca si cele cu membrii trupei Hi-Q aveau legatura cu lucrurile pe care eu le stiam din…carti, sa zicem, iar colaborarea ca si intalnirile noastre tocmai pe aceste lucruri stiute de mine se bazau. De cand, naiba, un om cu care te intalnesti de sute de ori, pentru ca ai nevoie de informatiile lui, devine, peste noapte, periculos, intratat de periculos, incat sa ai necesitate sa-ti aduci un sot foarte furios de acasa, care sa-l agreseze si sa-l intimideze pe omul cu care tu te intalnisesi numai pentru ca respectivul om si-a petrecut viata intre carti?! Cam cat de periculos poate fi un astfel de om si de ce ai avea nevoie de un zbir care sa-l intimideze si ameninte?! O anunt, pe aceasta cale, pe Dana Nalbaru ca m-ar fi putut baga in sperieti si daca venea cu cocosul de la circ, iar acesta ar fi avut un comportament dezadaptativ.


Consider ca Dana Nalbaru imi datora si datoreaza o recunostinta frumoasa (asa ar fi normal) si-un respect pe masura, pentru tot ce i-am dat…iar eu stiu ca i-am dat si ea stie ca i-am dat. Daca decid sa merg pana la capat si sa-i iau inapoi tot ceea ce i-am dat, ar avea sansa sa invete, poate, o nesperata lectie de viata (pentru viata ei) si sa inteleaga, abia dupa ce imi iau inapoi ceea ce i-am dat, cam ce respect si recunostinta imi datora. In limbajul bunicii mele, Dana Nalbaru n-ar fi trebuit sa-mi treaca calea vreodata. Ea stie de o anumita intalnire de inceput, care a durat pana in zori, la care, daca n-as fi fost acolo si nu i-as fi oferit neconditionat ajutorul si increderea mea, ea, Dana Nalbaru, n-ar fi avut vreodata in viata ocazia sa-si aduca barbatul de acasa ca acesta sa ma agreseze. Intalnire pentru care eu mi-am sacrificat infimul timp liber, am plecat nedormita la treburile mele, ca ea Dana Nalbaru sa aiba ocazia sa-si aduca, niste luni mai tarziu, barbatul sa ma agreseze. Ca acea intalnire, au fost multe altele de medieri, telefonice, sau fizic, fata in fata. Pe timpul meu, mintile mele. Consider, repet, ca Dana Nalbaru imi datoreaza multe si mult, iar faptul ca n-a fost in stare sa manifeste si sa puna in act o conduita etica si morala fata de mine (urmare a recunostintei pe care pana si animalele o simt fata de cei care le protejaza) spune multe despre ea ca fiinta si persoana. Exista o vorba din batrani: “Tiganul cand s-a vazut imparat, intai pe tac’sau l-a taiat”. Din punctul meu de vedere, acest lucru i se potriveste perfect Danei. Eu stiu exact ceea ce vreau sa spun si si ea stie. Doar regulamentul meu intern de reguli ma impiedica sa dezvolt acest subiect.

Ii doresc lui Dragos Bucur ca nevasta-sa Dana Nalbaru sa mearga la o intalnire de afaceri unde ar trebui sa fie respectata si in siguranta si sa i se intample fix ceea ce mi s-a intamplat mie, iar Danei Nalbaru ii doresc acelasi lucru! Sa ma ierte Dumnezeu, dar sper sa i se intample…si pun pariu ca, dupa, cei doi vor aparea la tv, asa cum am aparut si eu! Am intuitia ca, abia atunci, mi-ar cere si iertare!

Stupoarea, repulsia si groaza mea fata de comportamentul lui Dragos Bucur, in calitate de barbat al Danei Nalbaru venit la intalnirea cu mine, n-au vreo legatura cu respectul si aprecierea mea pentru virtuositatea calitatii artistice a persoanei Dragos Bucur. Consider ca Dragos Bucur ramane un actor bun, iar talentul lui este de nediscutat. In egala masura, separat de comportamentul pe care Dragos Bucur l-a avut fata de mine, e intru totul posibil ca Dragos Bucur sa nu mai fi avut si sa nu mai aiba un asemenea comportament fata de altcineva. Repet, consider ca Dana Nalbaru imi datora mult, iar sotul ei, Dragos Bucur, ar fi trebuit sa ma respecte. Daca nu considerau ca merit sau ca trebuie sa dea niste amarati de bani, puteau sa-mi spuna simplu asta, intr-o singura fraza respectuasa, sa-mi dea politicosi buna seara, sa se ridice si sa plece. Garantez ca nu s-ar fi ajuns vreodata aici! Mi-as fi facut o parere despre ei si atat! Faptul ca cei doi au decis sa ma deposedeze de drepturi, urland, calomniindu-ma, facand otova si violent aprecieri devalorizante la adresa mea (in timp ce eu i-am tratat cu tot respectul), faptul ca au decis sa ma bage in sperieti, sa ma umileasca si deposedeze abuziv de drepturi…m-a determinat sa iau decizia de a le arata cat de usor este sa creezi o lume ca cea creata de ei, cat de simplu si de traumatizant este sa pui un om, fara consideratie pentru sentimentele lui, pentru viitoarele lui posibile traume, la zidul infamiei. O vorba spune: “semeni vant, culegi furtuna”! Separat de indignarea si tristetea mea (pentru ca a fost si tristete, intodeauna este tristete cand oferi siguranta si primesti cruzime), consider ca, prin actiunile mele din ultimele zile, le-am dat celor doi, Dragos Bucur si Danei Nalbaru, o lectie pretioasa de viata, din care, daca vor invata ceva, vor fi castigati ei, nu eu, nu restul lumii…si anume: Faptele noastre au obligatoriu urmari. Fie ca vrem, fie ca nu, fie ca suntem constienti, fie ca nu! Universul asta se bazeaza pe o indestructibila cauzalitate (si efect), iar haosul nu este decat forma destructuranta si anarhica care pregateste noua ordine obilgatorie pentru supravietuirea Universului. In haos, efectul ramane fara cauza si in afara cauzei, manifestandu-se de unul singur. La asta am ajuns noi acum. Daca unii dintre noi ne-am fi gandit la modificarea cauzei, n-am fi avut haosul-efect de unul singur si de capul lui.

Desi imi pare penibil sa consemnez asta, presupun ca nu ma pot abtine. Pe blogul ei, in aproape toate declaratiile publice, Dana Nalbaru nu se poate abtine sa nu vorbeasca de ganduri bune, fapte bune, tainite ascunse pline de ganduri bune, intalnirea ei pe dupa fiecare colt cu Universul. Ma indoiesc ca este asa! Ma indoiesc ca este asa, nu ma pot abtine sa nu repet! Vorba aia, am intalnit si oameni care se intalnesc pe dupa fiecare colt cu Universul (indiferent ce-ar insemna asta)…si nu arata asa! Nu se comporta asa! In principiu, astfel de oameni si astfel de intalniri presupun o identificare aproape absoluta cu semenii tai, o capacitate empatica si morala de-a nu-i abuza vreodata. Sunt sigura ca Dana Nalbaru nu s-a intalnit vreodata cu Universul de care vorbeste! Intr-o zi, o sa inteleaga si de ce!

Cei doi mi-au calcat in picioare toate drepturile, m-au facut sa nu mai am nimic de pierdut! Pot merge pana la capat, dar nu cred ca voi avea puterea s-o fac, desi o merita, fie macar ca si lectie de viata. Separat de tot, am intuitia ca, acum, inteleg si ei cum este sa-ti fie incalcate drepturile de-a fi in siguranta, respectat, crezut, de-a fi haituit. Se spune ca din fiecare lucru, bun sau rau, trebuie sa invatam ceva. Stiu, cei mai multi nu invatam vreodata ceva, spre pierderea noastra absoluta.

La un Show Pacatos, s-a declarat ca Dana Nalbaru s-ar fi dat la dansatorii de acolo. N-am vazut asa ceva, n-am stiinta de asa ceva, trebuia sa danseze lasciv cu toti, era un rol. In problema chilotilor pe care vroia sau nu sa-i dea jos…era normal sa ma intrebe, daca vreau sau nu vreau sa-si dea jos respectivi chiloti. Eram regizor, era pe o scena, daca a avut o problema cu respectivii chiloti era absolut normal sa mi-o spuna. N-am vazut ceva deplasat in asta.

Mihai si Florin au fost doi oameni in care am crezut! Nu prosteste, nu hazardat, pueril, vorbim, pur si simplu, de acele legaturi si sentimente pozitive care se nasc responsabil, in urma unor ani de relationari fructuoase, minimum defectuase, vorbim de relatii bazate pe respect, consideratie, incredere, toate reciproce si toate situate in spatiul sigurantei, in lipsa imprevizibilului anarhic. Florin Grozea este o persoana calma, calda, indatoritoare, respectuoasa, extrem de muncitoare, care se poate dedica complet unui crez, proiect, aspiratii. Stie sa respecte sentimentele celor din jur si consider ca asta, in viata, ii va aduce multe beneficii. Mihai Sturzu este una dintre cele mai determinate persoane pe care le cunosc (in conotatia si masifestarea sa pozitiva), este o persoana obsedata de performanta omului cu sine, o persoana argumentativa si lucida. Daca Hi-Q a functionat atata timp pe piata, in timp ce alte trupe au disparut, acest lucru are legatura cu determinarea celor doi, cu relatiile stabile pe care acestia le stabilesc cu ceilalti, cu respectul pe care-l ofera celorlalti. Mai rar am intalnit oameni care sa munceasca cat muncesc Florin si Mihai! Ambii sunt obsedati de sarcini, nu i-am vazut vreodata ignorand sau minimalizand o sarcina. Unul se inchide in studiou, iar altul alearga toata ziua fara sa manance. Imi pac oamenii care muncesc, care vor sa performeze, imi plac oameni responsabili…intodeauna mi-au placut si presupun ca asa vor ramane lucrurile. Stiu ca parerile despre ei nu sunt tocmai valorizante pe piata, dar in urma relationarii noastre profesionale si de respect reciproc, timp de sase ani, presupun ca as putea fi in masura sa afirm ca sunt unii dintre cei mai muncitori, optimisti si responsabili (in viata de zi cu zi) oameni pe care i-am cunoscut. Imi permit sa spun asta, mai ales acum ca ii dispretuiesc profund si stiu ca nu-i voi putea ierta vreodata. Drept urmare, simtind ceea ce simt, nu s-ar putea pretinde ca n-as fi sincera in ceea ce declar despre ei. Faptul ca eu ii dispretuiesc nu schimba calitatea lor ca persoane. Intr-o rezonabilitate de care as fi disperata daca as ramane fara ea, conchid ca tot ceea ce am spus despre ei mai sus e real, singurul lucru nou (care n-are legatura cu realele lor calitati) este ca eu ii dipretuiesc. Calitatilor lor raman, insa, de apreciat si le urez succes!




Am incercat sa lamuresc cateva dintre lucrurile pe care n-am avut timp sa le spun la tv, in ideea c-ar exista curiozitati in acest sens. Multumesc!
Read more...

Refuz sa fiu victima!

Sfatuiesc, mai tot timpul, pe cei din jurul meu sa refuze statutul de victime! De cele mai multe ori, devenim victime in urma unei constrangeri, dar ramanem la statutul de victime din acceptare, in urma acceptarii.

Oricine ma cunoaste stie cat de mult insist asupra conceptului de “lume sigura”. Separat de vointa celorlalti si, uneori, fara stiinta, constiinta, vointa noastra, noi avem drepturi! Unele, n-o sa va vine sa credeti, date cu forta (am putea spune si asa). Drepturi naturale, drepturi sociale, drepturi morale, etice, religioase si dreptutr legale. Daca nu avem chef sa actionam conform drepturilor noastre, se pot sesiza, considerandu-ne fara discernamant, institutii abilitate sa ne apere drepturile.

Geneza ne spune ca Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa. E drept, de atunci, au trecut niste milioane de ani si omul, inventiv din fire, a operat asupra sa modificari spectaculoase (de la geneza altruista si sublima). Cu siguranta, ceea ce vedem, azi, uitandu-ne in oglinda si uitandu-ne la chipurile altora (prin actele lor), e mult si din mult laudata inventivitate a omului. Neindoielnic ca omul, daca ar fi vrut sa ramana sub tutela bunului Dumnezeu, nu parasea gradina aia fermecata, si, daca ar fi vrut sa ramana sub pecetea primului Creator, nu se investea cu liberul arbitru si nu mai opera milioane de modificari la modul sau de-a fi, gandi, simti, actiona.

Pe de alta parte, ca un “blestem”, cam tot ce a inventat omul seamana cu modul sau de functionare originar. Motiv pentru care avem drepturi si legi care sa ne apere, azi. Stiu, mai mult sau mai putin. Dar sunt.

Intr-o alta ordine de idei, ii invat mereu pe cei din jurul meu sa nu ia o hotarare pripita in a actiona (in urma: unui fapt, intamplare, prejudiciante sau nu). Le recomand, intodeauna, o perioada de gratie de patruzeci de zile de distantare de la intamplare, apoi, alte patruzeci de zile de decizie. Pare aberant, dar la mine a dat roade intodeauna. A actiona imediat inseamna lipsa de precautie, fanatism si, uneori, lipsa ratiunii. La furie, subiectivism, disperare, nu e bine sa actionezi nici in ceea ce priveste clasificarea gandurilor, a sentimentelor. Exclus in a avea actiuni, daca nu este vorba, binenteles, de a-ti salva viata, a salva alte vieti, a iti apara drepturi fundamentale imediate.

Mi-a venit randul (din pacate) sa vad daca ma pot subordona propriilor teorii, sa vad daca pot actiona asa cum ii sfatuiesc pe altii sa actioneze! E greu! Ai intodeauna sentimentul ca ceva din tine e gresit si ceva din tine il determina pe agresor sa te abuzeze. Ai sentimentul si frica ca “lumea” te va identifica, nu cu persoana careia i s-au furat, abuziv, demnitatea si drepturile, ci cu persoana care nu le-a detinut vreodata.

Candva, in copilaria mea, pusesem pe peretele camerei mele un citat: “Cand n-ai demnitate, o poti pierde din orice; cand o ai, nu ti-o poate lua nimeni si nimic”. Garantez ca e greu sa faci delimitarile (de simtire) intre cele stiute din carti, intre teorie, si realitatea de-a actiona conform teoriilor pe care le-ai imbratisat.

Deci, de mai bine de optzeci de zile, sunt pusa in situatia de-a decide daca accept sa fiu victima sau nu si, respectiv, de a actiona sau nu in consecinta. Am respectat, cuminte, propiul termen de distantare si de decizie (optzeci de zile), si am decis ca EU nu accept sa fiu victima! Decid sa-mi stabilesc singura precedentele de comportament si afect viitoare, singura, pattern-urile si singura, modelele la care ma voi intoarce ritualic sau nu. Mai mult, decid ca drepturile mele sunt ale mele si ca acolo unde incepe libertatea mea se sfarseste libertatea altora.

Am intalnit, cunoscut, citit mult despre persoane care acceptasera ca sunt victime, dupa ce, in prealabil, in mod abuziv devenisera victime, se actionase asupra lor ca asupra unor victime declarate sau predestinate. Stiti frustrarile acelea pe care le avem cand citim despre lagarele naziste sau alte nedreptatati/atrocitati, stiti frustrarile legate de subiectele unor filme in care empatizam cu personaje care devin victime, in urma unor abuzuri nepermise etc? Studiind fenomenul indentificarii atat cu victima interioara, cat si cu victima exterioara, am simtit, pe parcursul anilor, aceeasi consumanta frustrare. Am putea presupune ca insistenta mea in a-i sfatui pe cei din jurul meu a nu accepta sa fie/devina/identifice cu victima, ar putea avea legatura cu frustrarile create de precedentele (din studii si nu numai) din teoria identificarii cu victima si acceptarii acestui statut.

Pe de alta parte, si frustrarea ca o asemenea acceptare/identificare creeaza premisele intregului comportament viitor si intregului spectru afectiv-emotional. Asadar, vehementa cu care militez pentru refuzul fiecaruia dintre noi de-a refuza sa fim victimele primului abuzator (de orice natura) imi pare unicul mod rational de-a raspunde oricarei forme de abuz. Filosoful a spus-o frumos si poetic: “Daca asta e jocul pe care mi-l propui, atunci eu refuz sa-l joc!”. Uneori, atat este de simplu sa raspundem unui abuz. Alteori, aceasta gaselnita filosofala nu ajuge. Ce facem atunci?

Habar n-am! Eu am decis sa actionez si sa spun: “Refuz sa fiu victima!”.
Read more...

Conflict

Ieri, eram furioasa ca programul masinii mele de spalat dureaza prea mult. Mi-am dat seama ca am deplasat nemultumirea vizavi de mine asupra masinii de spalat. In fond, in deplinatatea facultatilor mintale, folosesc aceeasi masina si acelasi program, de cativa ani. Se apropie momentul sa fac ceva, iar asta ma angoaseseaza profund. Ceea ce urmeaza sa fac (in spatele lui “trebuie” existand o necesitate obiectiva, la care deliberez de multe luni) nu ma caracterizeaza. Eu sunt un om care construieste. A deconstrui, chiar si filosofic vorbind, imi pare materializarea destabilizarii profunde. Necesitatea (si nu neaparat propria necesitate) ma constrange sa pun in act o forma de a deconstrui. Stiu, se mai intampla! Asta nu inseamna, insa, ca regulamentul meu intern de reguli nu e dat peste cap! Acelasi regulament intern de reguli, principii, credinte (la care ader de mult timp si mi-a fost bine si pace cu ele) ma constrange, in virtutea chiar a stabilitatii si integritatii regulamentului, sa pun in act o manifestare putin inversa a aceluiasi regulament. Uneori, integritatea si stabilitatea unui set de reguli se bazeaza, paradoxal, chiar pe incalcarea lor, pentru a repune in functie instantele ce compun intregul. Daca nu as face ceea ce am de facut si trebuie sa fac, n-as mai fi mult din ceea ce am construit si decis sa fiu. Daca o fac, unele concepte cu functie de valori vor fi contrazise. Chiar de mine, cea care le-a inscaunat. Toti stim cate ceva despre noi! Eu am stiut, intodeauna, ca am o responsabilitate fata de ceilalti.
Read more...

Ce constanta sunt!

Trec din ce in ce mai rar pe aici. Am stat toata ziua in fata laptopului, am avut de lucru. Am zis sa mai intru si pe blog. Numai ca ma infurie ceva si mi-e greu sa ma concentrez. Ar trebui sa imi schimb masina de spalat. Nu stiu ce, naiba, de masina de spalat am, dar programul pe care il folosesc (singurul, de ani intregi) dureaza prea mult. Merg la prietene si vad ca isi baga hainele la spalat si le scot in 30 de minute. La mine, fiecare spalare dureaza o ora si ceva. Asa imi si explic de ce mi-am stricat atatea haine! Lucrurile stau in felul urmator! Mi-am cumparat masina asta de spalat cand ma mutam (si sper ultima mutare). Nu sunt sigura, dar presupun ca aveam multe lucruri care trebuiau spalate bine. Mai ales ca apartamentul nou cumparat fusese luni intregi inainte un adevarat santier. Presupun ca, pe atunci, pe cand inca aveam cartea aia cu instructiunile, programul pe care am decis sa-l folosesc (si unicul de atunci) s-a aratat a fi cel mai potrivit. Ma rog! Numai ca, de atunci, am pierdut cartea cu instructiunile, lenesa si total atehnica fiind, n-am avut vreodata curiozitatea sa ma hobez la butoanele alea ale masinii de spalat…cert este ca, de ani intregi, folosesc acelasi program…care dureaza aproape doua ore. Am ajuns sa nu mai spal haine, de frica setarii. Sunt sclava masinii de spalat! Trebuie sa fiu sigura ca nu mai plec niciunde, ca sa imi bag hainele la spalat! Sunt sigura ca multele alea butoane ascund setaje mai convenabile, dar cum nu le-am folosit vreodata, habar n-am despre ce este vorba, in plus, ma enerveaza, pur si simplu, ideea ca m-as pune in genunchi langa masina de spalat sa stau sa dezlanez ce setari s-ar ascunde in spatele fiecarui buton. Am haine pe care le imbrac o singura data (cele mai multe) inainte de spalare, mi se pare total nefiresc (evident, ideea de nefiresc mi-a venit dupa vreo patru ani) sa le spal, de fiecare data, cate doua ore! Un om sanatos la minte ar intra pe net, ar cauta modelul masinii lui de spalat si foarte probabil ca ar gasi ce-l intereseaza. Eu ma multumesc sa ma uit cu ura la masina de spalat. Fie vorba intre noi, cred ca am cumparat cea mai proasta masina de spalat! Spala bine, dar cum, naiba, sa nu spele, daca imi invarte lucrurile doua ore in ea!
Read more...

Automatisme pe care le decid

Am considerat, indodeauna, ca, daca cineva nu imi da ceva, nu imi inapoiaza, nu imi mai da ce mi se cuvine…inseamna ca nu are, nu poate, ca acel ceva ii este lui mult mai de trebuinta decat imi este mie. Foarte rar, am fost suparata sau afectata ca cineva nu imi mai inapoiaza un lucru imprumutat, un ceva ce mi se cuvine sau nu imi da ceea ce poate. Au fost si momente in care m-am intrebat (obiectiv si, cumva, intr-un demers de evaluare proprie) daca nu cumva nu imi cunosc drepturile, nu am incredere in mine de cedez, in multe situatii, aparent, atat de usor la drepturile mele. In jur, vedeam ca ceilalti nu fac asta sau o fac foarte rar…si, cand o fac, puncteaza ca au facut-o. De cand ma stiu, cand cineva mi-a creat un prejudiciu, m-am gandit ca acel cineva are probleme mai mari decat a dorit sa-mi procure mie. Stiu, cu exactitate, care imi sunt drepturile, dar nu ma deranjeaza, uneori, sa ma abat de la ele. N-o fac aleatoriu, decid asta. Uneori, in urma unor deliberari, alteori, aparent spontan…spontaneitatea bazandu-se totusi pe automatisme experimantate.
Read more...

Tranzitie

Este evident ca, in ultimul timp, simt nevoia sa “vorbesc din carti”. Am blogul din 2008 si, pana acum o saptamana, rar am simtit nevoia sa citez din altii, desi, pentru fiecare dintre noi, ar fi un demers mai mult decat sanatos. Am putea spune, conventional, ca trec printr-o perioada de tranzitie… Nici nu ma indoiesc de asta, din moment ce e evident.
Read more...

Tot din carti!

“ Toti ne formam o imagine despre propria persoana.

In actiunile noastre ne bazam pe aceasta imagine.

Interesant este faptul ca in demersul noastru nu luam in consideratia realitatea, ci parerea proprie, intrucat pentru noi aprecierea unei situatii are valoarea realitatii.

Atunci cand comunicarea are de suferit, este lezat si sentimentul stimei de sine.

A comunica eficient inseamna a respecta sentimentul stimei de sine al celuilalt.

De aceea vom fi foarte atenti daca:
- Interlocutorul ne vede intr-o lumina favorabila, ceea ce va spori sentimentul stimei de sine sau
- Celalalt are o parere indoielnica despre noi ceea ce ne va afecta sentimentul stimei de sine.

Comunicarea decurge defectuos, atunci cand un partener de discutie se concentreaza atat de mult asupra informatiei, incat uita de persoana careia i se adreseaza.

Cand unul dintre partenerii de discutie se enerveaza, atunci el nu mai este in stare sa gandeasca rational.

Sentimentul stimei de sine este unitatea centrala a existentei noastre la care raportam, in ultima instanta, totul.

Absolut tot ceea ce facem, intreprindem in ideea de a mentine sentimentul stimei de sine, de a-l conserva sau a-l imbunatati.

Experiment: (Scoate in evidenta un efect imediat la o reactie negativa din jur).

Rugati o persoana A sa enumere zece animale si ceea ce fac ele, de exemplu, cainele latra, pisica miauna, soarecele roade etc.
La primul animal denumit de aceea persoana, inclinati din cap incurajator. Cu cel de-al doilea exemplu incepeti experimentul propriuzis.
La fiecare enumerare ridicati mirat sau contrariat sprancenele, dati din cap dezaprobator (adica transmiteti un feedback negativ) apoi asteptati. Cel mult la al treilea sau la al patrulea animal enumerat, persoana respectiva isi va pierde rabdarea si va interveni, spunand ceva de genul: “Este un truc?”, “Ce s-a intamplat?”, “Nu stiu exact ce vrei de la mine” etc.


Nimeni nu poate rezolva optim nici cele mai simple probleme, atunci cand reactia celor din jur este negativa, contrara asteptarilor.

EXPERIMENT:
Invitati la dumneavoastra un prieten care sa va critice, enuntand 15 defecte. Porniti calm de la premisa ca aceasta critica nu va va afecta, intrucat nu puneti mare pret pe parerea celorlalti, spunandu-va linistit ca totul nu este decat un exercitiu. Veti constata ca dupa cel mult sase defecte pronuntate, dispozitia dumneavoastra va scadea considerabil, ca simtiti nevoia sa va aparati, dorind sa argumentati ca sunteti totusi o persoana valoroasa, in pofida criticilor care vi se aduc.
Urmare a acestor constatari se impun urmatoarele precizari:
- sentimentul stimei de sine depinde de rectiile celor din jur;
- reactiile venite din partea celor cu care venim in contact se manifesta intodeauna sub forma comunicarii.

Daca aveti intentia de a convinge o persoana de un lucru care nu corescpunde constiintei sale, atunci implicit comiteti un atac la adresa sentimentului de autostima al acelei persoane. Inevitabil, reactia sa va fi una defensiva, deoarece constiinta sa, componeta a personalitatii sale, va simtii nevoia sa se apere.

Orice dovada a existentei unei neconcordante intre imaginea de sine si imaginea pe care si-a facut-o celalalt, inseamna automat, o agresiune la adresa sentimentului stimei de sine.
Orice agresiune la adresa sentimentului stimei de sine da nastere unui sentiment de insatisfactie.
Cu cat cineva este mai indispus, cu atat mai defectuasa va fi comunicarea intre parteneri.

Toti oamenii au nevoie sa li se recunoasca meritele persoanale, sa le fie apreciate rezultatele abtinute.
A comunica eficient inseamna si a acorda atentie trebuintelor aproapelui tau.

Ori de cate ori avem ocazia ca intr-o discutie sa “strecuram’ o parere binevoitoare, o constatare amabila, o lauda, un compliment, contribuim la cresterea sentimentului stimei de sine al interlocutorului.
Factori necesari:
- pretuirea persoanei
- recunoasterea rezultatelor activitatii.


Cu cat doi oameni se pot manifesta liber unul fata de celalat, cu atat mai limitata este aparitia incidentelor.

Indata ce apare o discrepanta, indata ce unul dintre parteneri nu poate sa (re)actioneze liber, avem de-a face cu o situatie de criza cu efecte imprevizibile.

Daca am inteles importanta pe care o are pentru fiecare dintre noi sentimentul stimei de sine, atunci se cade sa acordam respectul cuvenit partenerului de dialog.
Si acum o ultima precizare. Ar fi extrem de periculos, daca cineva si-ar imagina ca toate aceste lucruri nu se refera la persoana sa, intrucat intodeauna se simte sigur, si nu cunoaste ce inseamna a te simti intr-o situatie jenanta.

Regretabil nu este faptul ca un om tipa la altcineva, ca un asemenea individ nu va pricepe niciodata ca nu a avut dreptate, iar pericolul pe care il reprezinta este acela ca nu va sti sa respecte sentimentele semenilor sai.

A comunica eficient inseamna a nu desconsidera trebuintele celorlalti.

Acela care isi simte amenintata securitatea proprie se va preocupa numai de asigurarea acesteia.

Prioritatea o are satisfacerea trebuintei care este in pericol.

Intregul comportament poate fi influentat, modificat sau curmat de manifestarile de afectiune.

Orice fiinta omeneasca trebuie sa pastreze si sa apere ceea ce are. Si fiindca omul si-a dezvoltat un sentiment specific al propriei valori, va trebui sa si-l conserve. “


Am luat cateva lucruri dintr-o carte. Autoarea este Vera F. Birheinbihl, specialista in comunicare si limbaj non verbal. Par lucruri foarte simple, dar am banuiala ca le punem foarte putin in practica. Fiindca par invataturi banale, usor de accesat, m-am gandit sa le scriu aici. Poate, pentru unii dintre noi vor fi de trebuita.
Read more...

Bucuria are chip

Ma uitam la Brancu, pe care l-am ponegrit in fel si chip…si, in seara de Paste, vazand ce fata fericita avea ascultand niste cantece lautaresti, mi-a procurat un soi de simpatie.E bizar cum o expresie de cateva secunde a unui om ti-l pot face simpatic pe om, in pofida altor convingeri. Privindu-l cum danseaza si cum se bucura pe muzica lautareasca, m-am trezit impresionata de “satisfactia” lui. Probabil, din motive umane lesne de inteles, chipul lui mi-a parut extrem de uman. Fara sa vreau, m-a facut sa zambesc si sa ma uit in continuare la el si la lautarul lui. Amandoi erau atat de satisfacuti, incat m-am gandit ca au innebunit. Este un sentiment surprinzator reconfortant sa vezi oameni atat de fericiti: unul ca poate sa cante, altul ca poate sa topaie.
Read more...

Izvorul Tamaduirii

Ce frumos suna alaturarea urmatoarelor cuvinte “Izvorul Tamaduirii”, nu? Rar, in istoria religioasa a unei doctrine niste cuvinte se impletesc, atat de frumos, aproape poetic!

Cand eram copil, am vazut un ritual fascinant legat de aceste “doua cuvinte”. Nu stiu daca se practica si in Bucuresti. Ma aflam intr-o biserica dintr-un orasel de provincie, o ctitorie care purta chiar numele de “Izvorul Tamaduirii”. Toata biserica era plina de femei intinse pe jos (nu stiu de ce lipseau barbatii, de ce nu erau si barbati…cred ca atunci mi-am faurit ideea ca femeile sunt mai bolnave decat barbatii). Evenimentul avea loc, binenteles, de sarbatoarea “Izvorul Tamaduirii”. Mama mi-a spus ca femeile, intinse pe lezpezile reci, stateau acolo de cu o seara inainte. Multi preoti, de toate varstele, paseau peste ele, strabateau biserica pasind peste ele, intr-un ritual fascinant. Mama mi-a spus ca toate se vor vindeca.
Read more...